Modificarile aduse Codului muncii cu privire la remuneratia salariatului temporar prin Legea nr. 40/2011 - constand in inlocuirea interdictiei ca aceasta sa nu fie inferiora celei pe care il primeste salariatul utilizatorului, care presteaza aceeasi munca sau una similara, cu interdictia negocierii ei sub minimul brut pe tara garantat in plata - a creat premisele interpretarii ca respectiva remuneratie poate fi, in consecinta, inferioara celei primite de salariatul comparabil - al utilizatorului.
Sau cel putin asa am aflat de la suficienti practicieni in domeniu, fapt care, evident, a constituit o provocare pentru a scrie pe marginea unui astfel de subiect controversat.
In primul rand este interesant sa aflam opinia Curtii Constituționale. Referindu-se la modificarile aduse de alin. 2 al art. 96, Curtea a retinut, prin Decizia nr. 383/2011, ca acestea “nu sunt de natura sa creeze discriminari, ci instituie garantia unui minim de salariu in cazul muncii prin agent de munca temporara”.
Astfel, cum arata si un autor
1 in domeniu, “textul de lege nu face decat sa stabileasca drepturile salariale minime de care trebuie sa se bucure salariatul temporar, drepturi ce nu sunt diferite, de altfel, de cele garantate salariatului utilizatorului. Norma nu obliga la mai mult, ci lasa partilor posibilitatea de a negocia salariul.”
In acest sens, se mai subliniaza
2 ca, in continuare, „principiul prevazut de art. 5 Codul muncii privind egalitatea de tratament fata de toti salariatii are o prevedere speciala in cazul salariatului temporar, caruia i se asigura cadrul legal al egalitatii in drepturi cu ceilalti salariati ai utilizatorului (desi nu este salariatul acestuia), avand acces la aceleasi facilitati cu acestia.”
Deci, cred ca se impune urmatoarea concluzie: salariul primit de angajatul temporar nu poate fi negociat sub minimul brut pe tara garantat in plata dar nici nu poate fi inferior celui primit de salariatul comparabil - salariatul utilizatorului care presteaza aceeasi munca sau una similara.
Asadar, art. 5 din Codul muncii constituie o norma generala cu caracter de principiu, fata de care art. 96 alin. 2 nu reprezinta exceptie, in sensul art. 101 din acelasi Cod, care dispune: “Cu exceptia dispozitiilor speciale contrare, prevazute in prezentul capitol, dispozitiile legale, prevederile regulamentelor interne, precum si cele ale contractelor colective de munca aplicabile salariatilor angajati cu contract individual de munca pe durata nedeterminata la utilizator se aplica in egala masura si salariatilor temporari pe durata misiunii la acesta”.
_
1Alexandru Ticlea, Codul muncii comentat. Republicat 18 mai 2011, Editura Universul Juridic, Bucuresti, 2011, p. 84.
2Denisa-Oana Patrascu, Munca prin agent de munca temporara potrivit modificarii Codului muncii prin Legea nr. 40/2011, in Revista romana de dreptul muncii nr. 3/2011, p. 70.
Comentarii articol (0)