Decizia CEDO din 21 februarie 2012 in Cauza S.C. Bartolo Prod Com - S.R.L. si Botomei impotriva Romaniei

Strasbourg (Cererea nr. 16.294/03)

Hotararea a devenit definitiva in conditiile prevazute la art. 44 § 2 din Conventie. Aceasta poate suferi modificari de forma.

In Cauza S.C. Bartolo Prod Com - S.R.L. si Botomei impotriva Romaniei, Curtea Europeana a Drepturilor Omului (Sectia a treia), reunita intr-o camera compusa din: Josep Casadevall, presedinte, Alvina Gyulumyan, Egbert Myjer, Ján Šikuta, Luis López Guerra, Nona Tsotsoria, Mihai Poalelungi, judecatori, si Santiago Quesada, grefier de sectie, dupa ce a deliberat in camera de consiliu, la 31 ianuarie 2012, pronunta prezenta hotarare, adoptata la aceeasi data.


1. La originea cauzei se afla Cererea nr. 16.294/03 indreptata impotriva Romaniei, prin care o societate comerciala romana, S.C. Bartolo Prod Com - S.R.L., si un resortisant roman, domnul V. Botomei, au sesizat Curtea la 5 mai 2003 in temeiul art. 34 din Conventia pentru apararea drepturilor omului si a libertatilor fundamentale (Conventia).
2. Societatea Comerciala Bartolo Prod Com - S.R.L. este reprezentata de al doilea reclamant, domnul Botomei, administratorul acesteia, care este totodata avocat in Bacau. Guvernul roman (Guvernul) este reprezentat de agentul sau, doamna I. Cambrea, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. In urma abtinerii lui Corneliu Birsan, judecator ales sa reprezinte Romania (art. 28 din Regulamentul Curtii),
Presedintele Camerei l-a desemnat pe domnul Mihai Poalelungi in calitate de judecator ad-hoc (art. 26 § 4 din Conventie si art. 29 § 1 din Regulamentul Curtii).
4. La 8 martie 2010, cererea a fost comunicata Guvernului. In conformitate cu art. 29 § 1 din Conventie, s-a hotarat, de asemenea, ca admisibilitatea si fondul cauzei vor fi examinate impreuna.


I. Circumstantele cauzei

5. Prima reclamanta este o societate cu raspundere limitata infiintata in 1994, cu sediul social in municipiul Bacau. Domnul Botomei, al doilea reclamant, este administratorul si reprezentantul legal al acesteia.
6. La 28 iulie 1995 si 3 mai 1996, Primaria orasului Bacau a autorizat societatea reclamanta sa comercializeze produse alimentare intr-un spatiu comercial amenajat in doua apartamente aflate in proprietatea societatii reclamante si situate la parterul unui imobil de locuinte. Autorizatia era valabila pentru un an.
7. La 16 septembrie 1996, primaria a anulat autorizatia, motivand ca spatiul fusese extins prin lucrari efectuate ilegal. Primaria a dispus totodata demolarea acestora.
8. Prin 3 actiuni introduse in fata instantelor interne, reclamantii au solicitat anularea deciziei primariei, reinnoirea autorizatiei si recunoasterea dreptului de proprietate al societatii asupra spatiului comercial.
9. Printr-o prima hotarare definitiva, pronuntata la 4 iunie 1998, Curtea de Apel Suceava a anulat decizia in litigiu. Curtea a retinut ca primaria nu precizase ce constructii faceau obiectul deciziei din 16 septembrie 1996. Prin a doua hotarare definitiva, din 29 aprilie 1999, aceeasi curte de apel a obligat primaria sa reinnoiasca autorizatia societatii reclamante pentru desfasurarea unei activitati comerciale in spatiul care ii apartinea. In fine, prin a treia hotarare definitiva, din 10 noiembrie 2000, aceeasi curte de apel a confirmat ca societatea reclamanta era proprietara spatiului respectiv.
10. Primaria a refuzat reinnoirea autorizatiei si, la 15 septembrie 1999, a dispus demolarea celor doua anexe ce serveau ca depozit.
11. Reclamantii s-au opus masurii insa, in dimineata zilei de 20 septembrie 1999, angajati ai primariei au demolat anexele.
12. La aceeasi data, reclamantii au introdus o actiune impotriva autoritatilor locale. Acestia au solicitat anularea ordinului de demolare si plata de despagubiri. Prin incheierea pronuntata la aceeasi data, instanta o dispus suspendarea ordinului de demolare pana la pronuntarea pe fondul cauzei.
13. Prin Hotararea definitiva din 3 decembrie 1999, Curtea de Apel Bacau a admis recursul primariei, considerand ca suspendarea nu era justificata si, in orice caz, la ora la care s-a pronuntat instanta, anexele fusesera demolate deja.
14. Prin Hotararea din 4 iulie 2002, Tribunalul Suceava a anulat ordinul de demolare, iar primarul a fost obligat la plata unei amenzi pentru refuzul de a se conforma hotararii definitive care dispunea reinnoirea autorizatiei.
15. In urma recursului paratilor, prin Hotararea definitiva din 28 noiembrie 2002, Curtea de Apel Suceava a casat Hotararea din 4 iulie 2002 si, pe fond, a respins actiunea, cu motivarea ca anexele fusesera construite ilegal.
16. Primaria a reiterat refuzul de reinnoire a autorizatiei si a conditionat acordarea acesteia de anumite lucrari de modernizare a spatiului comercial.
17. In urma respingerii cererii pentru autorizatie de construire in vederea lucrarilor de modernizare, prin Hotararea definitiva din 19 iulie 2004, Tribunalul Bacau a obligat primaria sa emita autorizatia solicitata. Un executor judecatoresc s-a deplasat la sediul primariei in vederea executarii hotararii, insa a primit un nou refuz.
18. Societatea reclamanta a efectuat lucrarile si, la 3 septembrie 2004, primarul a dispus demolarea acestora, motivand ca noile constructii erau ridicate abuziv pe domeniul public. Reclamantii au contestat ordinul de demolare, sustinand ca primarul refuza sa se conformeze hotararilor definitive care il obligau sa emita autorizatia de functionare si autorizatia de construire.
19. La 29 septembrie 2005, primarul a emis autorizatia de construire.
20. Prin Hotararea din 22 decembrie 2005, Tribunalul Bacau a respins actiunea si a confirmat legalitatea ordinului de demolare, cu motivarea ca respectivele constructii erau ilegale, deoarece depaseau suprafata prevazuta de hotararea definitiva din 19 iulie 2004. Reclamantii au formulat recurs.
21. In cursul anului 2006, inspectori ai primariei au constatat ca spatiul comercial fusese inchiriat altor societati care desfasurau acolo activitati comerciale.
22. La 23 iunie 2009, primarul a emis autorizatia de functionare, care i-a fost transmisa societatii reclamante prin scrisoare recomandata la adresa indicata de aceasta din urma. Scrisoarea nu i-a parvenit, deoarece nu a ridicat-o de la posta. Societatea reclamanta a luat cunostinta de existenta acestor autorizatii in cursul anului 2010, cand la dosarul cauzei au fost depuse copii ale acestora.
23. Prin Hotararea definitiva din 28 septembrie 2010, Curtea de Apel Bacau a respins recursul si a confirmat ordinul de demolare.
24. In cursul lunii decembrie 2010, angajati ai primariei au demolat constructiile anexe.

II. Dreptul intern relevant
25. Esentialul din reglementarile interne relevante, si anume articolele din Codul de procedura civila si din Legea nr. 188/2000 privind executorii judecatoresti, este descris in cauzele Roman si Hogea impotriva Romaniei [(dec.), nr. 62.959/00, 31 august 2004] si Topciov impotriva Romaniei [(dec.), nr. 17.369/02, 15 iunie 2006].


I. Cu privire la pretinsele incalcari ale art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1 la Conventie
26. Reclamantii sustin ca refuzul reinnoirii autorizatiei de functionare si demolarea constructiilor au adus atingere dreptului lor de acces la o instanta si dreptului lor la respectarea bunurilor. Acestia invoca art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1, redactate, in partile lor relevante, dupa cum urmeaza: Art. 6 § 1 „Orice persoana are dreptul la judecarea in mod echitabil a cauzei sale [...] de catre o instanta independenta si impartiala [...] care va hotari [...] asupra incalcarii drepturilor si obligatiilor sale cu caracter civil [...]” Art. 1 din Protocolul nr. 1 „Orice persoana fizica sau juridica are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decat pentru cauza de utilitate publica si in conditiile prevazute de lege si de principiile generale ale dreptului international. Dispozitiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considera necesare pentru a reglementa folosinta bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contributii, sau a amenzilor.”

A. Admisibilitate

1. Cu privire la calitatea de „victima” a reclamantului
27. Curtea observa ca domnul Botomei a introdus prezenta cerere in numele Societatii Comerciale Bartolo Prod Com - S.R.L., dar si in nume propriu, in temeiul calitatii sale de administrator al societatii.
28. Pentru inceput, Curtea observa ca daca domnul Botomei a participat la procedurile interne, acesta a actionat in calitate de reprezentant legal al societatii reclamante, aceasta din urma fiind unicul titular al dreptului de proprietate asupra spatiului comercial si al autorizatiei de functionare.
29. Curtea aminteste ca nu se justifica ridicarea „valului corporativ” sau neluarea in considerare a personalitatii juridice a unei societati decat in imprejurari exceptionale, in special atunci cand se stabileste cu certitudine ca aceasta se afla in imposibilitatea de a sesiza, prin intermediul organismelor ei statutare, organele Conventiei (Agrotexim si altele impotriva Greciei, 24 octombrie 1995, § 66, seria A nr. 330-A). In mod evident, nu aceasta era situatia in speta, atat timp cat societatea reclamanta a putut sesiza Curtea fara vreo dificultate.
30. In orice caz, detinerea unei parti, chiar substantiale, din capitalul social nu poate fi suficienta, in principiu, pentru a-l considera pe reclamant „victima” in sensul art. 34 din Conventie (Agrotexim si altele, citata anterior, § 63). Este necesar totodata sa existe un interes personal al respectivei persoane in obiectul cererii [Olczak impotriva Poloniei (dec.), nr. 30.417/96, § 58-60, CEDO 2002-X (fragmente), si Pokis impotriva Letoniei (dec.), nr. 528/02, CEDO 2006-XV]. Se impune constatarea ca situatia este diferita in prezenta cauza, domnul Botomei neinvocand alt prejudiciu in afara celui suferit de societatea al carei administrator este (a se vedea, mutatis mutandis, Gardean si S.C. Group 95 - S.A. impotriva Romaniei, nr. 25.787/04, §15, 1 decembrie 2009).
31. Prin urmare, Curtea considera ca domnul Botomei nu se poate pretinde victima unei incalcari a articolelor din Conventie invocate si, in consecinta, declara cererea, in ceea ce il priveste pe acesta, incompatibila ratione personae cu dispozitiile Conventiei in sensul art. 35 § 3 si o respinge in conformitate cu art. 35 § 4.

2. Cu privire la capatul de cerere referitor la pretinsa incalcare a art. 6 § 1 din Conventie si art. 1 din Protocolul nr. 1
32. Din perspectiva art. 6 § 1 din Conventie si a art. 1 din Protocolul nr. 1, societatea reclamanta se plange de demolarea constructiilor anexe la localul comercial si de refuzul reinnoirii autorizatiei de functionare.
a) Cu privire la capatul de cerere privind demolarea constructiilor anexe la localul comercial
33. Reclamanta sustine ca demolarea constructiilor anexe i-a incalcat dreptul de acces la o instanta si dreptul la respectarea bunurilor.
34. Curtea constata ca respectivele constructii anexe au fost demolate in conformitate cu dispozitiile primarului, pe care societatea reclamanta era libera sa le conteste in fata instantelor interne care au judecat pe fond legalitatea dispozitiilor respective. Aceasta a beneficiat de posibilitatea de a-si sustine argumentele si de a-si apara punctul de vedere in cadrul procedurilor echitabile si contradictorii, atat pe fond, cat si in cadrul cailor de atac exercitate impotriva hotararilor pronuntate in prima instanta.
35. Intrucat legalitatea ordinelor de demolare a fost confirmata in urma unor proceduri care nu prezinta niciun aspect arbitrar, Curtea considera ca societatea reclamanta nu poate invoca o incalcare a dreptului sau la respectarea bunurilor ca urmare a punerii in aplicare a hotararilor respective.
36. Rezulta ca acest capat de cerere este in mod vadit nefondat si trebuie respins in conformitate cu art. 35 § 3 si 4 din Conventie.
b) Cu privire la capatul de cerere privind refuzul reinnoirii autorizatiei de functionare
37. Societatea reclamanta se plange de refuzul primarului municipiului Bacau de a executa hotararea definitiva din 29 aprilie 1999 si de a-i reinnoi autorizatia de functionare.
38. Guvernul ridica exceptia cu privire la lipsa calitatii de „victima” a societatii reclamante. Acesta considera ca societatea nu a dovedit ca a suferit un prejudiciu in urma refuzului reinnoirii autorizatiei. Acesta sustine ca societatea reclamanta si-a continuat activitatea comerciala in lipsa autorizatiei, motiv pentru care a fost amendata de mai multe ori, si ca a inchiriat spatiul altor societati, obtinand astfel profit.
39. Societatea reclamanta contesta acest argument. Aceasta sustine ca a suferit pierderi semnificative, deoarece activitatea sa a fost grav perturbata de refuzul reinnoirii autorizatiei.
40. Curtea constata, mai intai, ca autorizatia in litigiu a fost emisa de Primaria Bacau la 23 iunie 2009 si ca a fost trimisa cu scrisoare recomandata societatii reclamante, care a omis sa o ridice.
41. Intrucat societatea reclamanta nu a indicat niciun motiv valabil pentru justificarea acestei omisiuni, Curtea considera ca se impune restrangerea examinarii capatului de cerere la perioada cuprinsa intre 29 aprilie 1999 si 23 iunie 2009.
42. Referitor la exceptia ridicata de Guvern, Curtea considera ca profitul obtinut de pe urma inchirierii spatiului comercial nu o priveaza pe societatea reclamanta de calitatea de victima a unei incalcari a Conventiei, in sensul art. 34 din Conventie.
43. In aceasta privinta, Curtea aminteste ca pierderea calitatii de „victima” este posibila numai daca autoritatile nationale au recunoscut, explicit sau in substanta, si apoi au reparat incalcarea Conventiei (I. Dalban impotriva Romaniei [MC], nr. 28.114/95, § 44, CEDO 1999-VI).
44. In cazul de fata, pe langa faptul ca autoritatile nationale nu au recunoscut in niciun moment o incalcare a Conventiei, chiriile incasate, chiar daca ar fi putut atenua partial consecintele economice ale refuzului reinnoirii autorizatiei de functionare, nu puteau compensa faptul ca, timp de peste 10 ani, societatea reclamanta a fost obligata sa renunte la activitatea ei ori sa o continue cu riscul primirii de amenzi.
45. In consecinta, Curtea respinge exceptia ridicata de Guvern in ceea ce priveste lipsa calitatii de victima a societatii reclamante.
46. Curtea subliniaza apoi ca sustinerile formulate de societatea reclamanta in legatura cu refuzul reinnoirii autorizatiei, in masura in care se refera la perioada cuprinsa intre 29 aprilie 1999 si 23 iunie 2009, nu sunt in mod vadit nefondate in sensul art. 35 § 3 din Conventie si ca nu prezinta niciun alt motiv de inadmisibilitate. Este necesar asadar ca acest capat de cerere sa fie declarat admisibil.

B. Pe fond

47. Guvernul considera ca intarzierea acordarii autorizatiei se datora in mare parte atitudinii societatii reclamante, care a insistat sa obtina o autorizatie de functionare si o autorizatie de construire pentru anexe ridicate abuziv pe domeniul public. Mai mult, acesta afirma ca primaria a fost sesizata in mai multe randuri de locatarii imobilului in care era amplasat spatiul comercial, care si-au exprimat nemultumirea fata de activitatea societatii reclamante.
48. Societatea reclamanta sustine ca nerespectarea hotararii definitive din 29 aprilie 1999 si refuzul reinnoirii autorizatiei de functionare constituiau forme de comportament abuziv din partea primarului fata de societatea reclamanta.
49. Curtea reaminteste ca a solutionat numeroase cauze care ridicau probleme similare celei din prezenta speta, constatand incalcarea art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a omisiunii autoritatilor, fara o justificare valabila, de a executa intr-un termen rezonabil o hotarare definitiva pronuntata impotriva lor (a se vedea, de exemplu, Tacea impotriva Romaniei, nr. 746/02, 29 septembrie 2005; Dragne si altii impotriva Romaniei, nr. 78.047/01, 7 aprilie 2005; Orha impotriva Romaniei, nr. 1.486/02, 12 octombrie 2006; Musteata si altii impotriva Romaniei, nr. 67.344/01, 10.772/04, 14.819/04, 14.025/05 si 23.596/06, § 32, 6 octombrie 2009).
50. In prezenta cauza, Curtea observa ca, desi reclamanta a obtinut la 29 aprilie 1999 o hotarare definitiva care obliga primaria sa ii reinnoiasca autorizatia de functionare, aceasta hotarare nu a fost executata decat la 23 iunie 2009. Prin urmare, a fost intarziata executarea cu mai mult de 10 ani.
51. Curtea nu poate accepta argumentele Guvernului, care sustine ca refuzul era consecinta atitudinii societatii reclamante. Curtea considera ca cererile societatii reclamante pentru obtinerea unei autorizatii de functionare si a unei autorizatii de construire pentru anexele spatiului comercial nu puteau constitui un pretext pentru administratie sa refuze reinnoirea autorizatiei de functionare, dat fiind ca litigiile referitoare la anexele respective au facut obiectul unor proceduri diferite, solutionate in favoarea primariei. Pe de alta parte, Curtea observa ca, la 23 iunie 2009, primarul a emis autorizatia de functionare doar pentru spatiul comercial descris in Hotararea din 29 aprilie 1999, fara sa indice motivele obiective care l-au impiedicat timp de peste 10 ani sa se conformeze hotararii respective.
52. Referitor la disconfortul de care s-au plans unii locatari, Curtea considera ca se refera la litigii cu caracter privat, care ar fi putut fi formulate in fata instantelor interne de catre persoanele interesate. In orice caz, nici aceste plangeri nu il exonerau pe primar de obligatia de a se conforma hotararii definitive sus-mentionate, cu atat mai mult cu cat primarul avea posibilitatea de a retrage autorizatia ulterior, in conformitate cu procedurile legale, in cazul in care reclamatiile locatarilor s-ar fi dovedit intemeiate.
53. Dupa ce a examinat toate elementele ce i-au fost prezentate, Curtea considera ca Guvernul nu a expus nicio fapta si niciun argument care ar putea conduce, in prezenta cauza, la o concluzie diferita de cea la care a ajuns in cauzele precitate (supra, § 49).
54. Avand in vedere jurisprudenta sa in materie si probele aflate la dosar, Curtea considera ca autoritatile locale ale municipiului Bacau nu au depus toate eforturile necesare pentru executarea cu celeritate a hotararii definitive pronuntate in favoarea societatii reclamante.
55. Prin urmare, a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie ca urmare a refuzului autoritatilor locale de a reinnoi autorizatia de functionare a societatii reclamante in perioada 29 aprilie 1999-23 iunie 2009.
56. Pe de alta parte, avand in vedere constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie in raport cu perioada in litigiu, Curtea nu considera necesar sa examineze separat capatul de cerere intemeiat pe art. 1 din Protocolul nr. 1.

II. Cu privire la aplicarea art. 41 din Conventie

57. Art. 41 din Conventie prevede: „Daca Curtea declara ca a avut loc o incalcare a Conventiei sau a protocoalelor sale si daca dreptul intern al inaltei parti contractante nu permite decat o inlaturare incompleta a consecintelor acestei incalcari, Curtea acorda partii lezate, daca este cazul, o reparatie echitabila.”

A. Prejudiciu
58. Societatea reclamanta solicita 868.355,76 euro (EUR) cu titlu de prejudiciu material pe care l-ar fi suferit si care reprezinta foloase nerealizate ca urmare a imposibilitatii exploatarii normale a spatiului comercial si a anexelor acestuia. Aceasta prezinta un raport de expertiza contabila. Societatea reclamanta solicita totodata un milion de euro cu titlu de prejudiciu moral.
59. Guvernul contesta aceste pretentii, considerand ca sumele solicitate sunt excesive si ca au un caracter speculativ. In aceasta privinta, Guvernul subliniaza ca autorizatia de functionare era valabila doar pentru un an. Guvernul adauga ca autorizatia mentionata nu viza anexele spatiului si ca, in orice caz, societatea reclamanta a inchiriat localul altor societati, obtinand astfel profit.
60. Curtea subliniaza ca singura baza care trebuie retinuta pentru acordarea unei reparatii echitabile consta, in speta, in constatarea incalcarii art. 6 § 1 din Conventie, ca urmare a faptului ca autoritatile locale nu au executat, intr-un termen rezonabil, Hotararea definitiva din 29 aprilie 1999. Aceasta nu poate sa faca speculatii cu privire la rezultatele activitatii societatii reclamante in absenta unei asemenea incalcari, nici sa examineze totalul sumelor pe care aceasta din urma le-ar fi putut obtine daca activitatea ei ar fi putut continua normal (a se vedea, mutatis mutandis, S.C. Ghepardul - S.R.L. impotriva Romaniei, nr. 29.268/03, § 68, 14 aprilie 2009).
61. Ținand seama de cele de mai sus, Curtea acorda societatii reclamante 6.000 EUR cu titlu de prejudiciu material si moral.

B. Cheltuieli de judecata

62. De asemenea, societatea reclamanta solicita 80.212 EUR pentru cheltuielile de judecata efectuate in fata instantelor interne si pentru cele efectuate in fata Curtii. Au fost prezentate doua facturi din 2005 si 2009, care atestau plata onorariului avocatului in cadrul procedurilor interne, si o factura din 2009, emisa pe numele cabinetului de avocat Botomei, pentru 20.000 EUR cu titlu de cheltuieli de reprezentare in fata Curtii.
63. Guvernul considera ca sumele solicitate sunt excesive si ca, in orice caz, din documentele prezentate nu reiese ca onorariul in litigiu avea legatura cu prezenta cerere si ca a fost achitat in mod real. Prin urmare, Guvernul solicita Curtii sa respinga cererea societatii reclamante.
64. Conform jurisprudentei Curtii, un reclamant nu poate obtine rambursarea cheltuielilor sale de judecata decat in masura in care se stabileste caracterul real, necesar si rezonabil al acestora.
65. In speta, Curtea considera ca documentele justificative furnizate de societatea reclamanta nu permit stabilirea unei legaturi intre cheltuielile si procedurile interne care fac obiectul prezentei cauze.
66. Referitor la cheltuielile de reprezentare in fata Curtii, aceasta considera ca, in absenta altor documente justificative, factura emisa pe numele cabinetului de avocat Botomei nu permite stabilirea naturii exacte a serviciilor oferite si caracterul lor necesar si obiectiv in cadrul procedurii angajate in fata Curtii. Astfel, Curtea admite ca domnul Botomei a efectuat in mod cert anumite cheltuieli pentru prezentarea cererii in fata Curtii. In aceste conditii, pronuntandu-se in echitate, in conformitate cu art. 41, Curtea decide sa acorde societatii reclamante 500 EUR pentru toate cheltuielile.

C. Dobanzi moratorii

67. Curtea considera necesar ca rata dobanzilor moratorii sa se intemeieze pe rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, majorata cu 3 puncte procentuale.


1. declara cererea admisibila in ceea ce priveste capatul de cerere intemeiat de reclamanta pe art. 6 § 1 si art. 1 din Protocolul nr. 1 cu privire la refuzul autoritatilor locale de a reinnoi autorizatia de functionare a societatii reclamante in perioada 29 aprilie 1999-23 iunie 2009 si inadmisibila pentru celelalte capete de cerere;
2. hotaraste ca a fost incalcat art. 6 § 1 din Conventie;
3. hotaraste ca nu este necesar sa examineze separat capatul de cerere din perspectiva art. 1 din Protocolul nr. 1;
4. hotaraste:
a) ca statul parat trebuie sa plateasca societatii reclamante, in termen de 3 luni de la data ramanerii definitiva a hotararii, in conformitate cu art. 44 § 2 din Conventie, urmatoarele sume, care trebuie convertite in moneda statului parat la rata de schimb aplicabila la data platii: (i) 6.000 EUR (sase mii de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit, pentru ansamblul prejudiciilor suferite; (ii) 500 EUR (cinci sute de euro), plus orice suma ce poate fi datorata cu titlu de impozit de catre societatea reclamanta, pentru cheltuielile de procedura;
b) ca, de la expirarea termenului mentionat si pana la efectuarea platii, aceste sume trebuie majorate cu o dobanda simpla, la o rata egala cu rata dobanzii facilitatii de imprumut marginal practicata de Banca Centrala Europeana, aplicabila pe parcurs ul acestei perioade si majorata cu trei puncte procentuale;
5. respinge cererea de acordare a unei reparatii echitabile pentru celelalte capete de cerere.

Redactata in limba franceza, apoi comunicata in scris, la 21 februarie 2012, in temeiul art. 77 § 2 si 3 din Regulament.

Josep Casadevall, presedinte
Santiago Quesada, grefier