Revendicarea drepturilor nu este un exercitiu cu care suntem prea putin obisnuiti. Iar drepurile pe care le avem in calitate de consumatori nu fac exceptie (v-am povestit cu ceva timp in urma experienta mea).
Acceptam cu prea multa usurinta nedreptatile pe care ni le fac furnizorii de servicii si produse. Intarzie avionul? Asta e. Platim o vacanta la hotel de 4 stele si cand ajungem la destinatie suntem cazati la 3 margarete? Ghinion. Data viitoare nu mai facem rezervari la agentia de turism care ne-a vandut pachetul.
In afara de cativa nervi si poate o discutie mai aprinsa cu vreun functionar, lasam lucrurile asa. Tragem aer in piept, ne calmam si ne multumim cu ce ni se da uitand ca tocmai lipsa noastra de reactie la nedreptati le perpetueaza.
Cum facem o plangere
Plangerea ar trebui sa fie o reactie fireasca atunci cand simtim ca drepturile de consumatori ne-au fost incalcate. Iata ce pasi trebuie sa urmezi pentru a scrie o plangere, conform informatiilor prezentate de www.consumatoreuropean.ro, site-ul campaniei "E dreptul tau. Actioneaza!" organizata in Romania de Comisia Europeana (Sigur va sunt cunoscute clipurile publicitare care se incheie cu replica "Stii cine sunt eu? Sunt cetatean european si am drepturi!")
Pasul 1
Afla care sunt drepturile tale in situatia respectiva. Daca nu reusesti sa gasesti informatiile care iti sunt necesare, cere sprijin unei asociatii de consumatori sau unei autoritati cu atributii in domeniu. Aflati mai multe informatii despre drepturile voastre in diverse situatii pe site-ul www.consumatoeuropean.ro.
Descrie situatia pe scurt, in scris (ce s-a intamplat, cand, unde). Este bine ca totul sa fie clar, concis, fara foarte multe detalii.
Pasul 2
Adreseaza plangerea ta catre vanzator sau catre departamentul de relatii cu clientii al comerciantului, mentionand solicitarile tale, precum si un termen maxim pentru raspuns, de exemplu 15 sau 30 de zile.
Descrie clar ceea ce pretinzi: scuze, despagubiri, repararea produsului, inlocuirea acestuia, restituirea contravalorii, etc.
La cerere, ataseaza copii ale tuturor documentelor relevante: bonuri si chitante fiscale, factura, contract, certificat de garantie, instructiuni de folosire, sau alte dovezi, dupa caz. Trimite intotdeauna copii, si nu documentele in original.
Nu uita sa mentionezi: numele complet si datele tale de contact, precum si numarul contractului, daca este cazul.
Pasul 3
In cazul in care nu primesti un raspuns sau raspunsul primit nu te multumeste, pentru a afla ce trebuie sa faci in continuare adreseaza-te unei asociatii pentru consumatori, Centrului European al Consumatorilor Romania, daca problema ta priveste un comerciant dintr-un alt stat membru, sau autoritatilor cu atributii in domeniu.
Important! Atunci cand adresezi reclamatia ta unei autoritati publice, trebuie sa primesti un raspuns in termenul legal de 30 de zile, incepand cu data inregistrarii plangerii. Acest termen poate fi extins cu inca 15 zile, atunci cand este necesar.
Ce asociatii de consumatori functioneaza in Romania
Centrul European al Consumatorilor Romania
Reteaua de Centre Europene pentru Consumatori este co-finantata de Comisia Europeana si de guvernele statelor membre.
- Web: http://www.eccromania.ro/
- Telefon: 021.315.71.49
- E-mail: office@eccromania.ro
Atentie! Centrele Europene pentru Consumatori ofera gratuit sfaturi si sprijin consumatorilor care au achizitionat bunuri sau servicii de la un operator economic dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, din Norvegia sau Islanda. Centrele Europene pentru Consumatori pot interveni cand intampinati probleme in comertul transfrontalier.
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor
Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorilor (ANPC) este autoritatea nationala cu atributii si responsabilitati in domeniul protectiei consumatorilor la nivel guvernamental. (Consumatorii pot obtine informatii despre modalitatea de a depune o plangere la Comisariatele teritoriale pentru Protectia Consumatorilor).
- Web: www.anpc.gov.ro
- Telefon: 0800.080.999
- E-mail: office@anpc.ro
Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor
Asociatia Nationala pentru Protectia Consumatorilor si Promovarea Programelor si Strategiilor (ANPCPPS Romania) – InfoCons este o organizatie non-guvernamentala care ofera consiliere si sprijin gratuit membrilor organizatiei.
- Web: http://www.protectia-consumatorilor.ro/
- Telefon: 021.319.32.66
- E-mail: office@protectia-consumatorilor.ro
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania
Asociatia pentru Protectia Consumatorilor din Romania este o organizatie non-guvernamentala care ofera consiliere si sprijin consumatorilor.
- Web: www.apc-romania.ro
- Telefon / Fax: 021.311.02.43
- E-mail: office@apc-romania.ro
Deci, cum veti proceda data viitoare cand va sunt incalcate drepturile? :)
--
***
AvocatNet.ro de colectie este marca sub care publicam articole mai vechi care merita recite.
Comentarii articol (8)