"Este clar ca politicile europene comune nu au functionat: agricultura si pescuitul sunt exemple bune. Avem nevoie de o Europa mai flexibila cu mai multe puteri oferite statelor membre", a spus Callanan.
Conform eurodeputatului, principiul subsidiaritatii nu a fost respectat. "Exista un deficit democratic masiv in UE si oamenii simt ca au pierdut controlul. Trebuie sa examinam ce politici functioneaza mai bine la nivel european si ce politici functioneaza mai bine la nivel national. Este clar ca anumite politici nu functioneaza bine la nivel european in momentul de fata."
Pentru iesirea din criza, liderul britanic al Conservatorilor a cerut mai multe reforme ale pietei, acorduri de liber schimb, consolidarea pietei unice si reducerea poverii legislative asupra companiilor europene.
In plus, Callanan a insistat si pe necesitatea reducerii bugetului UE si pe faptul ca UE ar trebui sa se concentreze pe domenii precum cercetarea si dezvoltarea. "Este complet pervers din partea UE sa impuna reduceri si austeritate statelor membre in timp ce bugetul UE creste. Daca austeritatea este buna pentru functionarii statelor membre, este buna si pentru institutiile UE."
Presedintele Conservatorilor si Reformistilor Europeni a mai spus ca statele ar trebui sa poata parasi zona euro daca vor. "In Europa, avem nevoie de competitivitate si crestere economica si este din ce in ce mai clar ca in camasa de forta a monedei unice este dificil pentru anumite tari sa obtina aceste lucruri", a aratat eurodeputatul.
Comentarii articol (3)