Hotarare CEDO in cauza Todorescu impotriva Romaniei

Strasbourg, 30 septembrie 2003

În cauza Todorescu împotriva României, Curtea Europeanã a Drepturilor Omului (Secþia a II-a), statuând în cadrul unei camere formate din: domnii J.-P. Costa, preºedinte, A. B. Baka, Gaukur Jorundsson, L. Loucaides, C. Bîrsan, M. Ugrekhelidze, doamna A. Mularoni, judecãtori, ºi doamna T.L. Early, grefierã adjunctã de secþie, dupã deliberãrile ce au avut loc în Camera de consiliu la 9 septembrie 2003, pronunþã hotãrârea urmãtoare, adoptatã la aceastã datã:

PROCEDURÃ
1. La originea cauzei se aflã Cererea nr. 40.670/98, îndreptatã împotriva României, prin care doi cetãþeni ai acestui stat, domnul Ioan Todorescu, de cetãþenie românã, ºi doamna Letiþia Todorescu, de cetãþenie austriacã (reclamanþii), au sesizat Comisia Europeanã a Drepturilor Omului (Comisia) la data de 12 septembrie 1997, în temeiul fostului art. 25 din Convenþia pentru apãrarea drepturilor omului ºi a libertãþilor fundamentale (Convenþia).
2. Guvernul român (Guvernul) este reprezentat de agentul guvernamental, domnul B. Aurescu, din cadrul Ministerului Afacerilor Externe.
3. Reclamanþii se plâng în substanþã de faptul cã refuzul Curþii Supreme de Justiþie (denumitã în continuare C.S.J.) de a recunoaºte instanþelor competenþa de soluþionare a unei acþiuni în revendicare este contrar art. 6 alin. 1 din Convenþie. În plus, ei se plâng de faptul cã Hotãrârea din 1 octombrie 1996 a C.S.J. a adus atingere dreptului lor la respectarea proprietãþii, astfel cum este recunoscut de art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie. Reclamanþii susþin, de asemenea, cã nu le-a fost respectat dreptul la respectarea vieþii private, aºa cum este prevãzut de art. 8 din Convenþie, întrucât prin efectul confiscãrii apartamentului lor au fost privaþi de domiciliu în România. În fine, ei se plâng de încãlcarea dreptului lor la libertatea de circulaþie, prevãzut de art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenþie, confiscarea fiind motivatã de refuzul lor de a se întoarce în România.
4. Cererea a fost transmisã Curþii la 1 noiembrie 1998, data intrãrii în vigoare a Protocolului nr. 11 la Convenþie (art. 5 alin. 2 din Protocolul nr. 11 la Convenþie).
5. Cererea a fost repartizatã primei secþii a Curþii (art. 52 alin. 1 din regulament). În cadrul acestei secþii, camera desemnatã sã examineze cererea [art. 27 alin. 1 din Convenþie] a fost constituitã potrivit art. 26 alin. 1 din regulament.
6. La data de 1 noiembrie 2001 Curtea a modificat structura secþiilor sale (art. 25 alin. 1 din regulament). Cererea a fost repartizatã celei de-a doua secþii a Curþii, astfel reorganizatã (art. 52 alin. 1 din regulament).
7. Atât reclamanþii, cât ºi Guvernul au depus observaþii scrise cu privire la fondul cauzei (conform art. 59 alin. 1 din regulament).

ÎN FAPT

I. Circumstanþele cauzei
8. Reclamanþii sunt nãscuþi în anul 1930, respectiv în anul 1934, ºi îºi au domiciliul în Viena, Austria.
9. La data de 18 februarie 1975, în urma unui contract de schimb încheiat între BTD ºi BC, reclamanþii au devenit proprietarii unui apartament cu 5 camere ºi al terenului aferent, situate în Bucureºti.
10. La data de 9 august 1988, statul a confiscat imobilul reclamanþilor în baza Decretului nr. 223/1974 care prevedea confiscarea bunurilor aparþinând persoanelor care, plecate fiind în strãinãtate, nu se întorceau în România în termenele prevãzute.
A. Prima acþiune în revendicare
11. În anul 1992, reclamanþii au introdus o acþiune în revendicare îndreptatã împotriva Primãriei Municipiului Bucureºti ºi a întreprinderii C., care administra imobilele aparþinând statului. În faþa Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureºti ei au arãtat cã sunt proprietari ai unui apartament situat în Bucureºti, care fusese confiscat în baza Decretului nr. 223/1974, cu motivarea cã în anul 1987, dupã un sejur în strãinãtate, ei nu se mai întorseserã în România, cu toate cã viza lor de ieºire din þarã expirase. Ei au susþinut cã Decretul nr. 223/1974 nu era aplicabil în cazul lor, deoarece ei nu refuzaserã sã se întoarcã în România, ci primul reclamant lucra din anul 1972 în Viena, în calitate de funcþionar al Agenþiei Internaþionale de Energie Atomicã. Dupã ce a admis o cerere de intervenþie a unui locatar al apartamentului, C.F., prin Sentinþa din 25 mai 1993, instanþa a respins acþiunea reclamanþilor. Instanþa a considerat cã Decretul nr. 223/1974 a fost aplicat în mod legal, avându-se în vedere cã, deºi viza lor de ieºire din þarã expirase la 31 ianuarie 1987, reclamanþii nu se întorseserã în România pentru a îndrepta aceastã situaþie.
12. La o datã neprecizatã reclamanþii au introdus apel la Tribunalul Bucureºti.
Prin Decizia din 18 ianuarie 1994 Tribunalul Bucureºti a casat Sentinþa din 25 mai 1993 ºi a admis acþiunea reclamanþilor. Instanþa a constatat cã, în virtutea convenþiei privind înfiinþarea Agenþiei Internaþionale de Energie Atomicã, ratificatã de România, funcþionarii acestei instituþii nu erau obligaþi sã deþinã o vizã de ieºire din þarã, dat fiind statutul lor de funcþionari ai Naþiunilor Unite. În plus, instanþa a apreciat cã Decretul nr. 223/1974 este contrar art. 36 din Constituþia românã din anul 1965, în vigoare la acel moment, precum ºi art. 480 ºi 481 din Codul civil, care protejeazã dreptul de proprietate. Prin urmare, tribunalul a constatat ilegalitatea confiscãrii apartamentului reclamanþilor ºi a dispus autoritãþilor sã restituie apartamentul.
13. Prin Decizia din 17 iunie 1994 Curtea de Apel Bucureºti a respins ca neîntemeiat recursul introdus de C.F. Astfel, Decizia din 18 ianuarie 1994 a Tribunalului Bucureºti a devenit definitivã.
B. Recursul în anulare
14. La o datã neprecizatã, procurorul general al României a promovat la C.S.J. un recurs în anulare, pe motiv cã judecãtorii ºi-au depãºit competenþele atunci când au examinat legalitatea aplicãrii Decretului nr. 223/1974.
15. Prin Decizia din 1 octombrie 1996 C.S.J. a admis recursul în anulare, a casat hotãrârile din 25 mai 1993, 18 ianuarie 1994 ºi 17 iunie 1994 ºi a respins acþiunea în revendicare a reclamanþilor. C.S.J. a constatat cã apartamentul revendicat a devenit proprietatea statului în aplicarea dispoziþiilor Decretului nr. 223/1974. Instanþa a apreciat cã instanþele nu sunt competente sã examineze aspectul referitor la conformitatea acestui decret cu Constituþia din anul 1965, o asemenea atribuþie aparþinând doar puterii legislative.
#PAGEBREAK#
C. Acþiunea în restituire în temeiul Legii nr. 112/1995
16. La data de 1 noiembrie 1996 apartamentul litigios a format obiectul unui contract de vânzare-cumpãrare între stat ºi locatarul C.F.
17. La o datã neprecizatã reclamanþii au depus o acþiune în restituire la Comisia administrativã de aplicare a Legii nr. 112/1995 (denumitã în continuare Comisia administrativã) din Bucureºti.
18. Prin Decizia administrativã din 22 noiembrie 1999 Comisia administrativã a acordat reclamanþilor o despãgubire pentru bunul lor.
19. Reclamanþii au contestat aceastã decizie în faþa Judecãtoriei Sectorului 5 Bucureºti, cu motivarea cã ei au solicitat restituirea în naturã a imobilului, nu despãgubiri. Ei au solicitat ºi anularea contratului de vânzare-cumpãrare.
În ºedinþa din 28 iunie 2000 reprezentantul Primãriei Municipiului Bucureºti a ridicat excepþia inadmisibilitãþii cererii de anulare a contractului de vânzare-cumpãrare.
20. Prin Sentinþa din 28 iunie 2000 Judecãtoria Sectorului 5 Bucureºti a admis parþial contestaþia reclamanþilor. Astfel, ea a dispus anularea Deciziei Comisiei administrative din 22 noiembrie 1999, a admis excepþia ºi a respins ca inadmisibilã cererea de anulare a contractului de vânzare-cumpãrare. Instanþa a apreciat cã titlul de proprietate al statului este nul, întrucât încalcã Constituþia ºi tratatele internaþionale în vigoare la data confiscãrii imobilului. În consecinþã, ea a apreciat cã statul nu are titlu valabil ºi cã nu puteau fi acordate despãgubiri de cãtre Comisia administrativã, deoarece Legea nr. 112/1995 nu privea decât imobilele preluate de stat cu titlu valabil.
21. Primãria Municipiului Bucureºti a declarat apel împotriva acestei sentinþe. Prin Decizia din 27 noiembrie 2000 Tribunalul Bucureºti a respins apelul ca neîntemeiat.
22. Prin Decizia din 29 martie 2001 Curtea de Apel Bucureºti a respins pentru acelaºi motiv recursul introdus de Primãria Municipiului Bucureºti.
Astfel, Decizia din 22 noiembrie 1999 a Comisiei administrative a rãmas fãrã efect juridic.
D. Cererea de restituire în temeiul Legii nr. 10/2001
23. Conform informaþiilor furnizate de Guvern, la o datã neprecizatã reclamanþii au introdus o cerere de restituire a bunului la Comisia administrativã pentru aplicarea Legii nr. 10/2001. Conform Guvernului, aceastã cerere nu a fost încã soluþionatã.
II. Dreptul ºi practica interne aplicabile
24. Dispoziþiile legale ºi jurisprudenþa internã pertinente au fost prezentate în Hotãrârea Curþii Europene a Drepturilor Omului pronunþatã în cauza Brumãrescu împotriva României (nr. 32.260/96, paragrafele 31-33, 4044 CEDO 1999-VII) ºi în Hotãrârea Surpãceanu împotriva României (nr. 28.342/95 paragraful 31, nepublicatã).
25. Articolul 30 din Legea nr. 58/1974 (Legea privind sistematizarea teritoriului ºi localitãþilor urbane ºi rurale) prevede urmãtoarele:
"Art. 30. - Dobândirea terenurilor (...) se poate face numai prin moºtenire legalã, fiind interzisã înstrãinarea sau dobândirea prin acte juridice a acestor terenuri.
În caz de înstrãinare a construcþiilor, terenul aferent acestor construcþii trece în proprietatea statului (...)."
26. Dispoziþiile pertinente din Decretul nr. 223/1974 privind reglementarea situaþiei unor bunuri prevãd urmãtoarele:
"Art. 1. - În Republica Socialistã România construcþiile ºi terenurile pot fi deþinute în proprietate de cãtre persoanele fizice numai dacã au domiciliul în þarã.
Art. 2. - Persoanele care au fãcut cerere de plecare definitivã din þarã sunt obligate sã înstrãineze, pânã la data plecãrii, construcþiile aflate în proprietatea lor în Republica Socialistã România. Înstrãinarea se va face cãtre stat (...)
Construcþiile aparþinând persoanelor care au plecat în mod fraudulos din þarã sau care, fiind plecate în strãinãtate, nu s-au înapoiat la expirarea termenului stabilit pentru înapoierea în þarã trec fãrã platã în proprietatea statului (...)."

ÎN DREPT

I. Asupra admisibilitãþii
A. Asupra excepþiilor de incompatibilitate ratione temporis
27. În opinia reclamanþilor confiscarea apartamentului în temeiul Decretului nr. 223/1974, motivatã de emigrarea lor în Austria, le-a afectat libertatea de circulaþie, prevãzutã de art. 2 alin. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenþie, ºi viaþa lor privatã, în sensul art. 8 alin. 1 din Convenþie, întrucât au rãmas fãrã domiciliu în România.
28. În opinia Guvernului faptele de care se plâng reclamanþii s-au petrecut în anul 1987, adicã înainte de intrarea în vigoare a Convenþiei pentru România. El aratã cã aceste fapte nu pot constitui o încãlcare continuã a acestor dispoziþii ale Convenþiei, deoarece, pe de o parte, reclamanþii au redobândit imobilul în luna iunie 1994, înainte de intrarea în vigoare a Convenþiei pentru România, iar, pe de altã parte, limitãrile aduse libertãþii lor de circulaþie au luat sfârºit în anul 1990.
29. Reclamanþii nu au prezentat observaþii referitor la acest aspect.
30. Curtea observã cã reclamanþii se plâng de faptul cã aceastã confiscare a condus la încãlcarea dreptului lor la libera circulaþie ºi la respectarea domiciliului. Ea aminteºte cã România a ratificat Convenþia la data de 20 iunie 1994, în timp ce confiscarea a avut loc în anul 1987.
Ca atare, aceste capete de cerere ale reclamanþilor nu intrã în competenþa ratione temporis a Curþii (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Oprescu împotriva României, Cererea nr. 36.039/97, 14 ianuarie 2003, paragraful 36).
31. În consecinþã, Curtea admite excepþia ridicatã de Guvern ºi respinge aceastã parte a cererii, conform art. 35 alin. 3 ºi 4 din Convenþie.
#PAGEBREAK#
B. Asupra caracterului în mod vãdit neîntemeiat al cererii
32. Curtea constatã cã restul cererii nu este în mod vãdit neîntemeiatã, în sensul art. 35 alin. 3 din Convenþie. Ea constatã, de altfel, cã cererea nu prezintã nici un alt motiv de inadmisibilitate. În consecinþã, ea este declaratã admisibilã pentru rest.
II. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 6 alin. 1 din Convenþie
33. Conform susþinerilor reclamanþilor, decizia C.S.J. a încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenþie, care prevede cã:
Articolul 6
"1. Orice persoanã are dreptul la judecarea în mod echitabil (...) de cãtre o instanþã (...) care va hotãrî (...) asupra încãlcãrii drepturilor ºi obligaþiilor sale cu caracter civil (...)."
34. În memoriul lor, reclamanþii aratã cã refuzul C.S.J. de a recunoaºte instanþelor competenþa de a soluþiona o acþiune în revendicare este contrar dreptului de acces la justiþie garantat de Constituþia României ºi de Codul civil român. În plus, ei sunt de pãrere cã afirmaþia Curþii Supreme de Justiþie, potrivit cãreia reclamanþii nu erau proprietarii bunului în litigiu, este în contradicþie cu motivul invocat de aceasta pentru admiterea recursului în anulare, ºi anume lipsa de competenþã a instanþelor în soluþionarea pe fond a cauzei.
35. Guvernul admite cã reclamantului i s-a refuzat dreptul de acces la justiþie ºi este de pãrere cã jurisprudenþa creatã ca urmare a cauzei Brumãrescu împotriva României, mai sus menþionatã, este aplicabilã în speþã. El adaugã cã la momentul actual reclamanþii se bucurã de acces la justiþie.
36. În consecinþã, Curtea trebuie sã verifice dacã Decizia din 1 octombrie 1996 a încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenþie.
37. Curtea reaminteºte cã în cauza Brumãrescu împotriva României, anterior citatã (paragrafele 61-62), a decis cã a existat o încãlcare a art. 6 alin. 1 din Convenþie, cu motivarea cã anularea unei hotãrâri judecãtoreºti definitive este contrarã principiului securitãþii raporturilor juridice. Ea a mai arãtat cã refuzul C.S.J. de a recunoaºte instanþelor competenþa de a soluþiona litigii privind, ca în cazul de faþã, o acþiune în revendicare imobiliarã, a încãlcat art. 6 alin. 1 din Convenþie.
38. Curtea considerã cã nu existã elemente în speþã care sã distingã prezenta cauzã de cauza Brumãrescu împotriva României, citatã anterior.
Prin urmare, Curtea apreciazã cã aplicând astfel prevederile art. 33 din Codul de procedurã civilã, aºa cum era redactat la momentul faptelor, C.S.J. a încãlcat principiul securitãþii raporturilor juridice ºi, prin acestea, dreptul reclamanþilor la un proces echitabil în sensul art. 6 alin. 1 din Convenþie.
39. În plus, excluderea de cãtre C.S.J. a acþiunii în revendicare a reclamanþilor din competenþa instanþelor este în sine contrarã dreptului de acces la justiþie, garantat de art. 6 alin. 1 din Convenþie.
40. În consecinþã, a existat o încãlcare a art. 6 alin. 1 din Convenþie sub acest douã aspecte.
III. Asupra pretinsei încãlcãri a art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie
41. Reclamanþii considerã cã decizia C.S.J. a adus atingere dreptului la respectarea bunurilor lor, garantat de art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie, conform cãruia:
Articolul 1
"Orice persoanã fizicã sau juridicã are dreptul la respectarea bunurilor sale. Nimeni nu poate fi lipsit de proprietatea sa decât pentru cauzã de utilitate publicã ºi în condiþiile prevãzute de lege ºi de principiile generale ale dreptului internaþional.
Dispoziþiile precedente nu aduc atingere dreptului statelor de a adopta legile pe care le considerã necesare pentru a reglementa folosinþa bunurilor conform interesului general sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuþii, sau a amenzilor."
42. Reclamanþii considerã cã decizia C.S.J., prin care s-a hotãrât cã imobilul în litigiu aparþine statului ºi prin care s-a anulat Hotãrârea definitivã din 18 ianuarie 1994, a constituit o privare de bunul lor, care nu a fost fãcutã pentru o cauzã de utilitate publicã.
43. Guvernul recunoaºte cã sub acest aspect jurisprudenþa creatã ca urmare a cauzei Brumãrescu împotriva României, citatã anterior, este aplicabilã în cazul de faþã.
44. Curtea reaminteºte cã dreptul de proprietate al reclamanþilor asupra bunului în litigiu a fost stabilit printr-o hotãrâre definitivã ºi aratã cã dreptul astfel recunoscut nu avea un caracter revocabil. De altfel, reclamanþii s-au putut bucura de bunul lor, în calitate de proprietar legitim, din 17 iunie 1994 pânã în 1 octombrie 1996 (a se vedea paragrafele 13 ºi 15 de mai sus).
Reclamanþii aveau, deci, un bun, în sensul art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie (a se vedea hotãrârea Brumãrescu împotriva României, citatã anterior, paragraful 70).
45. Curtea subliniazã apoi cã decizia C.S.J. a anulat o hotãrâre definitivã ºi a stabilit cã statul este proprietarul legitim al bunului. Ea considerã cã aceastã situaþie este, dacã nu identicã, cel puþin similarã celei a reclamantului din cauza Brumãrescu împotriva României. Curtea apreciazã, deci, cã decizia C.S.J. a avut ca efect privarea domnului Ioan Todorescu ºi a doamnei Letiþia Todorescu de bunul lor, în sensul tezei a doua din primul alineat al art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie (a se vedea hotãrârea Brumãrescu împotriva României, citatã anterior, paragrafele 73-74). Or, nici o justificare nu a fost furnizatã de Guvern pentru situaþia astfel creatã.
În plus, Curtea aratã cã reclamanþii sunt lipsiþi de bunul lor de mai bine de 6 ani, fãrã a fi încasat vreo despãgubire care sã reflecte valoarea realã a acestuia, ºi cã eforturile depuse pentru a-ºi recupera proprietatea au fost pânã în prezent fãrã rezultat.
46. În aceste condiþii, admiþând chiar cã s-ar putea demonstra cã lipsirea de proprietate a fost justificatã de o cauzã de interes public, Curtea apreciazã cã echilibrul dintre interesul general al comunitãþii ºi necesitatea protejãrii drepturilor omului a fost rupt ºi cã reclamantul a suportat ºi încã mai suportã o sarcinã specialã ºi exorbitantã.
47. Prin urmare, a existat ºi continuã sã existe o încãlcare a art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie.
#PAGEBREAK#
IV. Asupra aplicãrii art. 41 din Convenþie
48. Conform prevederilor art. 41 din Convenþie:
Articolul 41
"În cazul în care Curtea declarã cã a avut loc o încãlcare a Convenþiei sau a protocoalelor sale ºi dacã dreptul intern al înaltei pãrþi contractante nu permite decât o înlãturare incompletã a consecinþelor acestei încãlcãri, Curtea acordã pãrþii lezate, dacã este cazul, o reparaþie echitabilã."
A. Prejudiciul material
49. Reclamanþii solicitã restituirea în naturã a bunului litigios (un apartament ºi 40% din terenul aferent). Ei solicitã, de asemenea, 105.000 dolari americani (USD) sau 88.577 euro (EUR) pentru privarea de proprietate care a durat 15 ani (adicã chiriile neîncasate), pentru confiscarea bunurilor mobile ºi pentru prejudiciul moral suferit.
50. În ceea ce priveºte terenul aferent, Guvernul considerã cã în urma încheierii contractului de schimb (a se vedea paragraful 9 de mai sus), în temeiul Legii nr. 58/1974, statul a devenit proprietarul acestuia. Astfel, reclamanþii nu aveau decât un drept de folosinþã în privinþa terenului.
Referitor la valoarea apartamentului, Guvernul este de pãrere cã suma de 38.633 USD (ca urmare a expertizei furnizate de Guvern în faþa Curþii) ar putea fi acordatã în cazul în care reclamanþii nu obþin restituirea bunului. În opinia sa, Convenþia nu prevede despãgubiri pentru valoarea de piaþã integralã a bunului.
În fine, în ceea ce priveºte cererea referitoare la contravaloarea chiriilor neîncasate, Guvernul face trimitere la cauza Brumãrescu împotriva României, citatã anterior, ºi aratã cã încãlcarea dreptului de proprietate s-a datorat hotãrârii C.S.J., iar nu unui eveniment anterior. Astfel, conform Guvernului, data de la care reclamanþii pot solicita despãgubiri pentru chirie este 1 octombrie 1996. În ceea ce priveºte valoarea despãgubirilor, Guvernul face trimitere la dispoziþiile Legii nr. 17/1994 pentru prelungirea sau reînnoirea contractelor de închiriere privind unele suprafeþe locative, în vigoare la acea datã. Pentru perioada scursã între anii 1996 ºi 2002 Guvernul este de pãrere cã valoarea chiriilor este de 2.344 USD sau 1.977 EUR.
Referitor la bunurile mobile confiscate în anul 1987, Guvernul aratã cã privarea de proprietate se analizeazã în raport cu decizia C.S.J ºi nu cu un moment anterior, ca atare nu intrã în competenþa ratione temporis a Curþii.
51. Curtea este de pãrere cã, în circumstanþele cauzei, restituirea bunului litigios, astfel cum a fost dispusã prin Decizia definitivã a Tribunalului Bucureºti din 18 ianuarie 1994, i-ar plasa pe reclamanþi, pe cât posibil, într-o situaþie echivalentã cu cea în care s-ar fi aflat dacã prevederile art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie, citat anterior, nu ar fi fost încãlcate. 52. În cazul în care restituirea nu are loc, Curtea hotãrãºte cã statul trebuie sã plãteascã reclamantului, cu titlu de prejudiciu material, valoarea actualã a bunului.
53. Luând în considerare informaþiile aflate la dispoziþia sa cu privire la piaþa imobiliarã localã, Curtea estimeazã cã valoarea actualã a apartamentului este de 50.000 EUR.
54. În ceea ce priveºte sumele solicitate cu titlu de chirii neîncasate, Curtea nu poate acorda nici o sumã cu acest titlu, având în vedere cã ea a dispus, ca reparaþie, în temeiul art. 41 din Convenþie, restituirea bunului, dar ea va putea þine cont de privarea de proprietate suferitã de reclamanþi cu ocazia acordãrii de despãgubiri pentru prejudiciul moral (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Popa împotriva României nr. 31.172/96, paragraful 55).
55. Referitor la daunele pretinse de reclamanþi ca urmare a pierderii bunurilor lor mobile ce se aflau în imobil la data confiscãrii, Curtea observã cã nu a fost sesizatã cu un asemenea capãt de cerere. Ca atare, Curtea nu poate acorda satisfacþie echitabilã sub acest aspect (a se vedea, mutatis mutandis, cauza Grigore împotriva României nr. 31.736/96, 11 februarie 2003, paragraful 39).
B. Prejudiciul moral
56. Reclamanþii solicitã, de asemenea, repararea prejudiciului moral suferit din cauza suferinþei provocate de C.S.J., prin privarea de bunul lor a doua oarã, dupã ce reuºiserã în anul 1994 sã punã capãt încãlcãrii de cãtre autoritãþile comuniste a dreptului lor. Aºa cum rezultã din observaþiile complementare transmise de reclamanþi la data de 27 mai 2002, aceastã reparaþie este inclusã în suma de 105.000 USD solicitatã de ei.
57. Guvernul nu a transmis observaþii sub acest aspect.
58. Curtea considerã cã evenimentele în cauzã au provocat ingerinþe grave în drepturile doamnei Letiþia Todorescu ºi ale domnului Ioan Todorescu la respectarea bunurilor lor, la acces la justiþie ºi la un proces echitabil, pentru care suma de 5.000 EUR, pentru ambii reclamanþi, reprezintã o satisfacþie echitabilã pentru prejudiciul moral suferit.
C. Majorãri de întârziere
59. Curtea considerã adecvatã bazarea valorii majorãrilor de întârziere pe valoarea dobânzii facilitãþii de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene, majoratã cu 3 puncte procentuale.

PENTRU ACESTE MOTIVE, CURTEA, ÎN UNANIMITATE:

1. Admite excepþiile ratione temporis ale Guvernului, referitoare la capetele de cerere întemeiate pe art. 2 din Protocolul nr. 4 la Convenþie ºi pe art. 8 din Convenþie, ºi declarã aceste capete de cerere inadmisibile;
2. Declarã cererea admisibilã pentru rest;
3. Hotãrãºte cã a existat o încãlcare a art. 6 alin. 1 din Convenþie din cauza absenþei unui proces echitabil;
4. Hotãrãºte cã a existat o încãlcare a art. 6 alin. 1 din Convenþie din cauza refuzului dreptului de acces la justiþie;
5. Hotãrãºte cã a existat o încãlcare a art. 1 din Primul Protocol adiþional la Convenþie;
6. Hotãrãºte cã statul pârât trebuie sã restituie reclamanþilor apartamentul litigios, în termen de 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, în conformitate cu art. 44 alin. 2 din Convenþie;
7. Hotãrãºte cã, în cazul în care restituirea nu va avea loc, statul pârât va plãti reclamanþilor, în acelaºi termen de 3 luni, 50.000 EUR pentru prejudiciul material;
8. Hotãrãºte cã statul pârât va plãti reclamanþilor, în 3 luni de la data rãmânerii definitive a hotãrârii, 5.000 EUR pentru prejudiciul moral;
9. Hotãrãºte cã aceste sume urmeazã sã fie plãtite în lei, conform ratei de schimb aplicabile la momentul plãþii;
10. Hotãrãºte cã, începând de la data expirãrii termenului amintit ºi pânã la momentul efectuãrii plãþii, sumele menþionate la pct. 7 ºi 8 vor fi majorate cu o dobândã simplã egalã cu facilitatea de împrumut marginal a Bãncii Centrale Europene aplicabile pe parcursul acestei perioade, majoratã cu 3 puncte procentuale;
11. Respinge cererea de acordare a unei satisfacþii echitabile pentru surplus.
Redactatã în limba francezã, apoi comunicatã în scris la data de 30 septembrie 2003, în aplicarea art. 77 alin. 2 ºi 3 din Regulamentul Curþii.