Regulamentul intern trebuie întocmit la nivelul fiecărui angajator, ori cu consultarea sindicatului, ori cu consultarea reprezentanților salariaților. În acest sens, Codul muncii prevede că firmele au la dispoziție 60 de zile de la data dobândirii personalității juridice pentru a elabora documentul. În principiu, o societate dobândește efectiv personalitatea juridică, potrivit Codului civil, prin şi de la data înmatriculării în registrul comerţului.
Regulamentul intern trebuie să fie afișat la sediul angajatorului. Iar modul concret prin care fiecare salariat este informat cu privire la conținutul acestuia se stabilește fie prin contractul colectiv de muncă aplicabil, fie chiar prin regulamentul intern.
„Regulamentul intern se aduce la cunoștința salariaților prin grija angajatorului și își produce efectele față de salariați din momentul încunoștințării acestora. Obligația de informare a salariaților cu privire la conținutul regulamentului intern trebuie îndeplinită de angajator”, dispune Codul muncii, cu precizarea că orice modificare ulterioară a documentului trebuie comunicată, de asemenea, salariaților.
În măsura în care consideră (și pot face dovada) că dispozițiile regulamentului intern le încalcă unul sau mai multe drepturi, salariații pot face sesizări la angajator. Aceste sesizări trebuie soluționate de angajator, cu informarea salariaților. „Controlul legalității dispozițiilor cuprinse în regulamentul intern este de competența instanțelor judecătorești, care pot fi sesizate în termen de 30 de zile de la data comunicării de către angajator a modului de soluționare a sesizării formulate (...)”, se arată în actul normativ citat.
Important! Deși Codul muncii nu prevede nicio sancțiune expresă pentru lipsa regulamentului intern, există posibilitatea ca angajatorii să fie sancționați în mod indirect dacă nu-l întocmesc, după cum reiese din Legea nr. 108/1999. Mai precis, inspectorii de muncă pot să dispună angajatorului măsuri, în vederea remedierii într-un timp determinat a neconformităților constatate în urma unui control, iar neîndeplinirea sau îndeplinirea parțială a măsurilor dispuse poate fi sancționată cu amendă între 5.000 și 10.000 de lei.
Principalele dispoziții ce trebuie incluse în regulamentul intern
Regulamentul intern întocmit la nivelul fiecărui angajator trebuie să cuprindă, potrivit Codului muncii, cel puțin următoarele categorii de dispoziții:
- reguli privind protecția, igiena și securitatea în muncă în cadrul unității;
- reguli privind respectarea principiului nediscriminării și al înlăturării oricărei forme de încălcare a demnității;
- drepturile și obligațiile angajatorului și ale salariaților;
- procedura de soluționare a cererilor sau a reclamațiilor individuale ale salariaților;
- reguli concrete privind disciplina muncii în unitate;
- abaterile disciplinare și sancțiunile aplicabile;
- reguli referitoare la procedura disciplinară;
- modalitățile de aplicare a altor dispoziții legale sau contractuale specifice;
- criteriile și procedurile de evaluare profesională a salariaților.
Acestea sunt niște categorii generale, însă în Codul muncii există pe alocuri și unele precizări specifice. Concret, în regulamentul intern mai trebuie incluse modalitățile de verificare prealabilă a aptitudinilor profesionale și personale ale persoanei care solicită angajarea, precum și condițiile suspendării contractului individual de muncă în situația absențelor nemotivate ale salariatului.
Totodată, anumite aspecte pot fi incluse în mod suplimentar în regulamentul intern. Astfel, este vorba de condițiile cu privire la clauza de confidențialitate, procedura de evaluare prealabilă a salariatului la concedierea pentru necorespundere profesională, modul concret de stabilire a programului de lucru inegal și condițiile de acordare a pauzei de masă și a altor pauze. De asemenea, mai sunt amintite și aspecte privind stabilirea altor zile (în afară de sâmbătă și duminică) pentru acordarea repausului săptămânal, zilele libere plătite acordate pentru evenimentele familiale deosebite, durata concediului fără plată pentru rezolvarea situațiilor personale și data plății lunare a salariului.
Comentarii articol (2)