Persoanele care se află în concediul pentru creșterea copilului (CCC) au contractul de muncă suspendat, potrivit Codului muncii. Ceea ce înseamnă că, în tot acest timp, ele nu au dreptul nici să lucreze (altfel se poate considera că prestează muncă la negru, subiect în legătură cu care găsiți mai multe detalii aici), nici să primească de la angajator sume de bani cu titlu de salariu („drepturi de natură salarială”).
Cu toate acestea, potrivit legii, pe durata CCC pot continua să existe alte drepturi ale salariatului, “dacă acestea sunt prevăzute prin legi speciale, prin contractul colectiv de muncă aplicabil, prin contracte individuale de muncă sau prin regulamente interne”. Concret, un angajat poate avea mai multe beneficii la locul de muncă, în afara drepturilor salariale: abonamente medicale la clinici private de sănătate, prime de vacanță, de Crăciun, diverse bonusuri și cadouri cu titlu special și lista poate continua.
„Apreciem că salariații ar putea beneficia, de exemplu, de abonamentele medicale sau de cadourile oferite cu prilejul anumitor zile speciale pe durata concediului de creștere a copilului, în măsura în care acestea sunt prevăzute expres de contractele de muncă sau de regulamentele interne. Este discutabil, totuși, în ce măsură ar mai putea beneficia de prima de vacanță salariații aflați în concediu de creștere a copilului, având în vedere că acest drept se acordă salariaților aflați în concediu de odihnă, iar cele două tipuri de concediu nu s-ar putea suprapune”, a explicat, la solicitarea redacției noastre, Mihai Anghel (foto dreapta), avocat în cadrul Țuca Zbârcea & Asociații.
Beneficiile extrasalariale pot fi considerate venituri asimilate salariilor?
Problema care se pune este în ce măsură aceste beneficii pot fi considerate, din punct de vedere fiscal, ca fiind venituri asimilate salariilor (și, deci, impozabile). Pentru a înțelege de ce trebuie să ne punem această problemă, e necesar să aducem în discuție o prevedere a Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 111/2010, care spune că „dreptul la indemnizația pentru creșterea copilului se suspendă cu ziua următoare celei în care beneficiarul realizează venituri supuse impozitului și copilul nu a împlinit vârsta de 2 ani, respectiv 3 ani, în cazul copilului cu handicap”.
În acest sens, avocatul Mihai Anghel precizează: “Persoanele aflate în concediul de creștere a copilului, care continuă să primească anumite sume de bani de la angajator sau să beneficieze de unele drepturi, obțin astfel avantaje în natură care, din punct de vedere fiscal, vor fi considerate venituri asimilate salariilor și deci impozabile, existând riscul ca dreptul la indemnizația lunară să se suspende”.
Cu toate acestea, OUG nr. 111/2010 oferă o portiță prin care angajatul aflat în această situație să beneficieze și de indemnizația pentru creșterea copilului, și de facilitățile respective. Astfel, plata indemnizației nu se va suspenda dacă persoana îndreptățită:
- primește diverse sume în baza legii, a contractului colectiv/individual de muncă, acordate în perioada CCC, altele decât cele provenite din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu;
- realizează, în decursul unui an calendaristic, venituri supuse impozitului, prin desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu, al căror nivel nu depășește de trei ori cuantumul minim al indemnizației.
În opinia solicitată, Mihai Anghel afirmă că există argumente care să susțină că beneficiile primite de salariați (abonamente medicale sau diverse cadouri) s-ar încadra în situațiile de excepție prevăzute mai sus. Acesta își explică punctul de vedere astfel: „Aceste avantaje sunt asimilate din punct de vedere fiscal salariilor (deci, ar putea fi considerate sume de bani), dar cu toate că sunt acordate în virtutea calității de salariat, nu sunt obținute din desfășurarea efectivă a unei activități în perioada de concediu”.
„Cu atât mai mult, indemnizația pentru creșterea copilului nu ar trebui suspendată în cazul în care venitul supus impozitului obținut de salariații aflați în concediu de creștere copil ar fi mai mic decât de trei ori cuantumul minim al indemnizației lunare stabilit potrivit legii (cuantumul minim al indemnizației lunare este, în prezent, de 3.187,5 lei - n. red.)”, a mai precizat avocatul de la Țuca Zbârcea & Asociații.
Ce se întâmplă atunci când se desființează postul în urma reorganizării
Potrivit Codului muncii, angajatorul nu poate să concedieze un salariat aflat în CCC și nici pentru o perioadă de șase luni de la revenirea la locul de muncă, precum nici pe perioada în care se află în plata stimulentului de inserție. Totuși, angajatorul poate fi constrâns de împrejurări exterioare să ia măsuri de reorganizare la locul de muncă sau chiar să-și restructureze activitatea.
De multe ori, în astfel de situații se ajunge la concedierea unor angajați, pentru că posturile ocupate de aceștia nu-și mai găsesc locul în noua schemă de organizare. Pentru un salariat care se află în CCC la momentul unor astfel de schimbări la locul său de muncă, situația este puțin complicată. În același timp însă, așa cum susține și Mihai Anghel, faptul că angajatorul are un angajat în CCC și e ținut de obligația de a nu-l concedia în această situație, nu înseamnă că el nu ar putea dispune reorganizarea sau restructurarea activității sale.
„Totuși, reorganizarea sau restructurarea activității dispusă de angajator nu ar putea să conducă (cel puțin imediat) la concedierea salariaților aflați în perioada în care legea îi protejează împotriva concedierii. În măsura în care motivele care stau la baza restructurării sunt valabile și la expirarea perioadei de protecție menționată mai sus (existența posturilor pe care sunt încadrați astfel de salariați nu se mai justifică), salariații reîntorși din concediul de creștere a copilului ar putea fi concediați. În acest caz, angajatorul ar avea aceleași obligații ca și pentru celelalte categorii de salariați (acordarea preavizului de concediere, acordarea plăților compensatorii prevăzute de contractul colectiv de muncă aplicabil etc.)”, mai arată avocatul.
Important! Persoanele care, în ultimii doi ani înainte de naşterea copilului, au obținut timp de cel puţin 12 luni venituri impozabile pot să beneficieze de concediu pentru creşterea copilului în vârstă de până la doi ani (sau de până la trei ani, în cazul copilului cu handicap). Totodată, în timpul concediului se acordă și o indemnizație lunară. Regulile de acordare a CCC au fost schimbate semnificativ la mijlocul acestui an, așa cum am scris aici.