Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice intră în vigoare sâmbăta aceasta. Primele creșteri salariale pentru bugetarii din sistemul de justiție vor intra în vigoare la 1 ianuarie 2018, când, odată cu ceilalți salariați ai statului (cu câteva excepții), salariile se vor majora cu 25%.
"(...) cuantumul brut al salariilor de bază, soldelor de funcţie/salariilor de funcţie, indemnizaţiilor de încadrare, precum şi cuantumul brut al sporurilor, indemnizaţiilor, compensaţiilor, primelor, premiilor şi al celorlalte elemente ale sistemului de salarizare care fac parte, potrivit legii, din salariul lunar brut, indemnizaţia brută de încadrare, solda lunară/salariul lunar de care beneficiază personalul plătit din fonduri publice se majorează cu 25% faţă de nivelul acordat pentru luna decembrie 2017", potrivit actului recent publicat în Monitorul Oficial.
Țintele salariale care sunt propuse în noua lege a salarizării (capitolul referitor la sistemul de justiție este anexat acestui articol) nu vor fi atinse de bugetarii din acest sistem decât în 2022. Nu se va întâmpla ca în cazul medicilor și asistenților medicali, unde creșterile se vor face deodată. În justiție, ca în aproape toate celelalte sectoare, creșterile se vor face anual, puțin câte puțin, până la țintele stabilite prin legea ce va intra curând în vigoare. O situație de excepție este și cea din învățământ, unde în 2018 vor avea loc două creșteri salariale.
Ca o motivare pentru nivelul salariilor propuse pentru acești bugetari, în actul normativ se prevede că s-a ținut de seama "şi de locul şi rolul justiţiei în statul de drept, echilibrul puterilor în stat, de importanţa socială a muncii, de participarea personalului din cadrul fiecărei categorii la buna funcţionare a sistemului judiciar, de răspunderea, complexitatea, riscurile fiecărei funcţii, de obligaţia de păstrare a confidenţialităţii, de pregătirea profesională, de interdicţiile prevăzute de lege pentru aceste categorii de personal şi de exigenţele prevăzute de documentele internaţionale privind funcţionarea eficientă a sistemului judiciar şi statutul magistraţilor".
A. Judecătorii și procurorii
Judecătorii și procurorii vor fi salarizați în funcție de nivelul instanțelor/ parchetelor unde lucrează sau, după caz, în funcție de gradul profesional obţinut, de funcţie şi vechime. Potrivit legii, dacă e vorba de cei care se află în fruntea unor parchete sau instanțe, atunci ei vor beneficia de indemnizația de încadrare maximă corespunzătoare nivelului acelei instituții, majorată astfel:
- la Înalta Curte de Casație și Justiție (ICCJ), președintele va beneficia de o majorare cu 13%, la fel ca procurorul general, în cadrul Parchetului de pe lângă ICCJ;
- tot la ICCJ, un președinte de secție va avea un salariu cu 10% mai mare;
- un președinte de tribunal va beneficia de o majorare salarială de 10%, iar un prim procuror, de același procent.
"Pe perioada mandatului, preşedintele şi vicepreşedintele Consiliului Superior al Magistraturii primesc o indemnizaţie de încadrare egală cu cea a preşedintelui, respectiv a vicepreşedintelui Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie", scrie în lege.
La Curtea Constituțională a României, lucrurile vor sta în felul următor: președintele CCR va avea același salariu cu cel de la ICCJ, iar judecătorii de la CCR vor primi tot atât cât vicepreședintele ICCJ.
Ce sume prevede Legea nr. 153/2017 pentru aceste categorii de bugetari:
Funcția |
Salariul propus pentru 2022 (brut) |
Judecător cu grad de ICCJ (peste 20 de ani vechime în funcție) | 26.250 lei |
Judecător cu grad de tribunal (între cinci și zece ani vechime în funcție, gradație 2) | 17.147 lei |
Judecător stagiar (gradație 0) | 8.149 lei |
Auditor de justiție (anul I) | 6.582 lei |
Procuror cu grad de curte de apel (între zece și 15 ani vechime în funcție, gradație 3) | 18.832 lei |
Procuror cu grad de judecătorie (între cinci și zece ani vechime în funcție, gradație 2) | 11.826 lei |
Procuror stagiar (gradație 1) | 8.149 lei |
Procuror militar (15-20 de ani vechime în funcție, gradație 5) | 20.524 lei |
Notă: Auditorul de justiție este cursantul de la Institutul Național de Magistratură (INM), adică cel care a trecut un examen de admitere și învață să ajungă procuror/judecător.
B. Grefieri și alte categorii de personal
"Salariile de bază pentru personalul auxiliar de specialitate şi conex din cadrul instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, astfel cum este definit la art.3 din Legea nr. 567/2004 privind statutul personalului auxiliar de specialitate al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor de pe lângă acestea, cu modificările şi completările ulterioare, se stabilesc pe grade sau trepte profesionale, în raport de funcţia deţinută, de nivelul studiilor, de vechimea în specialitate, precum şi de nivelul instanţei sau al parchetului, după caz", potrivit actului normativ.
Aici vorbim, în primul rând, de grefierii de la instențele și parchetele din țară. De asemenea, potrivit aceluiași act, dacă aceștia au mai ocupat funcții medii de specialitate, în calculul vechimii în specialitate se va lua în considerare și jumătate din timpul cât au lucrat în funcțiile respective.
Concret, vorbim de următoarele sume de bani pe care acești bugetari le-ar primi până în 2022:
Funcția |
Salariul propus pentru 2022 (brut) |
Prim-grefier | 10.178 lei |
Grefier (între zece și 15 ani vechime în funcție, gradul I) | 5.212 lei |
Grefier - arhivar debutant | 3.750 lei |
Tehnician criminalist din cadrul parchetelor (peste 20 de ani vechime în funcție) |
4.561 lei |
Profesor INM (gradul II, între zece și 15 ani vechime în funcție) | 4.462 lei |
Expert criminalist (gradul III, peste 20 de ani vechime în muncă) | 6.844 lei |
Inspector de probațiune (gradul I, până în zece ani vechime în funcție) | 5.966 lei |
De asemenea, la sistemul de justiție regăsim și salarizarea pentru personalul cu funcții de conducere și execuție din cadrul Oficiului Naţional al Registrului Comerţului (ONRC) şi al oficiilor registrului comerţului de pe lângă tribunale. Concret, până în 2022, directorul general al ONRC va avea un salariu de 11.406 lei (pentru gradul I) și 12.459 lei (pentru gradul II). Un șef de serviciu din aceste structuri va avea 10.002 lei (pentru gradul I) și 10.880 lei (pentru gradul II), iar un registrator de registrul comerțului cu cel mult cinci ani vechime în funcție va avea 3.950 lei.
Sporuri pentru suprasolicitare și confidențialitate
Judecătorii, procurorii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii, specialiștii din Direcția Națională Anticorupție, dar și agenții de poliție judiciară vor primi un spor pentru risc și suprasolicitare neuropsihică de până la 25%. De asemenea, pentru ei e prevăzut și un spor pentru păstrarea confidențialității de până la 5%.
Pentru condiții grele de muncă, vătămătoare sau periculoase, bugetarii din justiție vor putea primi un spor de până la 15%. În fine, de un spor de până la 5% va beneficia și personalul din Ministerul Justiţiei cu atribuţii de coordonare şi control şi cel care efectuează lucrări în legătură cu activitatea penitenciarelor, cu excepţia funcţionarilor publici cu statut special.