Măsurile privind stimularea conformării fiscale voluntare fac parte dintr-un proiect de lege înregistrat la Senat și care va modifica, în cazul în care va fi adoptat de Parlament și va intra în vigoare, Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal.
Stimulentele fiscale urmează să fie aplicate începând cu anul fiscal 2018 și pot fi utilizate într-un termen de trei ani de la emiterea deciziei organului fiscal competent.
Din dorința de a schimba favorabil relația dintre autoritatea publică și contribuabilii persoane juridice în scopul creșterii conformării fiscale voluntare, inițiativa legislativă propune introducerea unor facilități fiscale pe care statul le va acorda acelor contribuabili care își onorează, înainte de termen, toate obligațiile fiscale.
Stimulentele propuse sunt progresive, în funcție de numărul de ani în care contribuabilul, persoană juridică, și-a îndeplinit voluntar toate obligațiile fiscale. Astfel, aceștia vor avea dreptul de a recupera sume importante din impozitul pe profit datorat bugetului de stat:
- 30% din impozitul pe profit datorat în anul de referință;
- 40% din impozitul pe profit datorat pentru al doilea an consecutiv;
- 50% din impozitul pe profit datorat pentru al treilea an consecutiv, precum și pentru anii consecutivi următori.
Primul efect al introducerii acestor stimulente fiscale îl va reprezenta, conform estimărilor inițiatorilor acestui act normativ, creșterea procentului contribuabililor persoane juridice care se conformează voluntar la plata datoriilor fiscale de la 82% în prezent, la peste 90% din numărul total al contribuabililor.
Banii astfel economisiți vor putea fi folosiți de către contribuabili, persoane juridice, numai în următoarele scopuri:
- achiziția de echipamente, programe informatice;
- realizarea de construcții noi sau extinderea celor existente;
- extinderea capacităților de producție;
- formarea profesională a propriilor angajați, ucenici, elevi și studenți aflați în practică.
Odată intrat în vigoare, de prevederile acestui act normativ ar beneficia microîntreprinderile, companiile, precum și persoanele juridice care intră sub incidența Legii nr. 170/2016 privind impozitul specific anumitor activități.
În prezent, Codul fiscal reglementează tipurile de impunere, modalitățile, termenele, facilitățile, precum și excepțiile de la norma generală. Totuși, conform expunerii de motive înregistrate de către inițiatorii acestui act normativ la Senat, atât noul Cod fiscal, cât și noul Cod de procedură fiscală au ignorat sau au minimizat un principiu important al politicilor fiscale, respectiv conformarea fiscală voluntară.
Prin urmare, în acest moment lipsesc stimulentele fiscale acordate contribuabililor, persoane juridice, care au demonstrat bună-credință și și-au onorat obligațiile fiscale înainte de termen.
Conform datelor prezentate în expunerea de motive, având la bază cele mai recente estimări ale organelor fiscale, aproximativ 82% dintre contribuabilii persoane juridice se conformează fiscal voluntar și își plătesc înainte de termen toate obligațiile fiscale. Ceilalți 18% dintre contribuabilii persoane juridice nu se conformează voluntar, astfel că înregistrează întârzieri la plată, acumulează penalități de întârziere, iar de multe ori ajung în situația în care nu vor mai putea plăti niciodată aceste debite, ceea ce înseamnă că bugetul general pierde resurse financiare importante.
Totodată, conform expunerii de motive înregistrate la Senat, creșterea conformării fiscale voluntare va conduce la diminuarea cheltuielilor administrative ale politicii fiscale, adică a sumelor cheltuite pentru colectarea veniturilor bugetare, aplicarea de sancțiuni sau executări silite.
De asemenea, este de așteptat ca profiturile declarate să crească și, astfel, impactul bugetar să fie chiar pozitiv.
Atenție! Proiectul de lege pentru stimularea conformării fiscale voluntare NU se aplică momentan. Pentru a intra în vigoare, acesta are nevoie de aprobarea Parlamentului, promulgarea prin decret prezidențial și publicarea în Monitorul Oficial.