ACCES PREMIUM
De ce premium?
Proiect: Să fie introduse stimulente fiscale noi pentru plătitorii de impozit pe profit și impozit micro
Două stimulente fiscale noi ar putea fi introduse în Codul fiscal, conform unui proiect de lege ajuns recent la Senat pentru dezbatere. Unul dintre ele este gândit numai pentru plătitorii de impozit pe profit, în timp ce al doilea este gândit atât pentru plătitorii de impozit pe profit, cât și pentru plătitorii de impozit micro.
Articolul continuă mai jos
Proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament și promulgat prin decret de șeful statului pentru a se aplica efectiv. Acesta prevede introducerea a două stimulente fiscale noi pentru companii.
Un prim stimulent vizează plătitorii de impozit pe profit - mai precis, firmele care în anul curent obțin un profit mai mare decât în anul anterior. În aceste situații,
profitul suplimentar obținut de contribuabili urmează a fi impozitat numai cu o cotă de 10%. Stimulentul se va adresa numai companiilor care sunt active de cel puțin doi ani.
„Pentru profitul impozabil suplimentar obținut în anul fiscal curent, calculat ca diferență între profitul impozabil calculat și declarat în anul fiscal anterior și profitul impozabil calculat și declarat în anul fiscal curent, cota de impozit pe profit este de 10%. Dacă diferența între profitul impozabil calculat și declarat în anul fiscal anterior și profitul impozabil calculat și declarat în anul fiscal curent este mai mică sau egală cu zero, atunci cota de impozit pe profit care se aplică asupra profitului impozabil este de 16%”, prevede propunerea legislativă.
Conform inițiatorilor, măsura ar încuraja companiile să-și crească profitul pe termen lung pentru a putea beneficia de acest stimulent. Automat, asta ar însemna și bani în plus la bugetul statului.
Al doilea stimulent este adresat, în egală măsură, plătitorilor de impozit pe profit și plătitorilor de impozit micro. De fapt, am vorbi de introducerea pe termen lung a unui stimulent care a existat temporar acum câțiva ani -
o bonificație de 10% pentru firmele care-și plătesc trimestrial, la termen, impozitul pe afacere.
„Contribuabilii plătitori de impozit pe profit, indiferent de sistemul de declarare și plată prevăzut la art. 41 (din Codul fiscal - n. red.), precum și contribuabilii plătitori de impozit pe venitul microîntreprinderilor, care achită impozitul datorat trimestrial/plata anticipată trimestrială până la termenele scadente, beneficiază de o bonificație de 10% calculată asupra impozitului datorat trimestrial/plății anticipate trimestriale”, scrie în proiect.
Potrivit inițiatorilor, măsura ar fi în oglindă cu bonificația aplicabilă acum pentru plata la primul termen anual a impozitelor locale de către persoanele fizice și juridice. Aceasta ar stimula plata trimestrială și la termen la impozitelor pe afaceri, ceea ce ar însemna că banii ar veni mai repede la bugetul de stat (față de situația din prezent).
O precizare importantă, însă:
ambele stimulente fiscale vor putea fi accesate numai de către companiile care n-au datorii la stat. Acestea s-ar aplica efectiv începând cu anul fiscal următor celui în care proiectul este publicat în Monitorul Oficial.
Atenție! Ca să se aplice, proiectul de lege trebuie adoptat de Parlament, promulgat prin decret prezidențial și publicat în Monitorul Oficial.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.