Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați, potrivit Legii nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.
Entitățile care nu se achită de obligația de mai sus au de plătit la stat lunar o sumă reprezentând salariul de bază minim brut înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap. Spre exemplu, dacă firma ar putea să angajeze, conform formulei de calcul din lege, trei persoane cu handicap și nu o face, va trebui să dea statului, în fiecare lună, de trei ori valoarea salariului minim brut. Anul trecut, o astfel de firmă avea de dat statului 4.350 de lei lunar. De la 1 ianuarie 2018 însă, fiindcă salariul minim a ajuns la 1.900 de lei, entitatea are de plătit statului 5.700 de lei.
Până la 1 septembrie 2017, când legea a fost modificată, aceste entități aveau două alternative pentru a se achita de această obligație, putând, spre exemplu, să aleagă să cumpere produse și servicii de la unitățile protejate autorizate, în baza unor parteneriate. Acum, firmele trebuie fie să angajeze persoane cu handicap, fie să plătească suma de bani la stat.
"(2) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care au cel puțin 50 de angajați, au obligația de a angaja persoane cu handicap într-un procent de cel puțin 4% din numărul total de angajați. (3) Autoritățile și instituțiile publice, persoanele juridice, publice sau private, care nu angajează persoane cu handicap în condițiile prevăzute la alin. (2), plătesc lunar către bugetul de stat o sumă reprezentând salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată înmulțit cu numărul de locuri de muncă în care nu au angajat persoane cu handicap", scrie în Legea nr. 448/2006.
Este important de menționat că această sumă se declară lunar, până la data de 25 inclusiv a lunii următoare perioadei de raportare, prin formularul 100 „Declarație privind obligațiile de plată la bugetul de stat”.
Monitorizarea și controlul respectării acestor obligații se fac de către organele fiscale din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, conform legii.
Comentarii articol (32)