La Legea nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor au fost aduse mai multe modificări în ultimii ani, printre care s-a numărat și introducerea unui instrument numit "plătește pentru cât arunci". De acest instrument ar fi trebuit să se folosească autoritățile locale atunci când colectează gunoiul de la populație, în ideea unei mai bune colectări, dar nu s-a putut aplica pentru că erau necesare și alte modificări legislative pentru asta.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 74/2018, publicată joi în Monitorul Oficial, Partea I. nr. 630 vine să completeze legislația de mai sus.
"Autorităţile administraţiei publice locale (...) au următoarele obligații: (...) să implementeze, începând cu data de 1 ianuarie 2019, cu respectarea prevederilor Ordonanței Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor (...) instrumentul economic «plătește pentru cât arunci», bazat pe cel puțin unul dintre următoarele elemente: (i) volum; (ii) frecvență de colectare; (iii) greutate; (iv) saci de colectare personalizați", scrie în OUG-ul recent publicat.
Autoritățile locale vor fi obligate să asigure colectarea separată cel puțin pentru deșeurile din hârtie, plastic, metal și sticlă, potrivit ordonanței.
Practic, lucrurile vor sta în felul următor: de la 1 ianuarie anul viitor, autoritățile locale ne vor stabili două tipuri de tarife la serviciul de salubrizare: unul pentru colectarea separată a cel puțin gunoiului din hârtie, metal, plastic și sticlă, iar, un alt tarif, pentru celelalte tipuri de deșeuri (menajere), dar ne vor aplica inclusiv sancțiuni pentru că nu colectăm separat cele două tipuri principale de gunoaie.
Când vor veni să ridice gunoiul, serviciile de salubrizare vor asigura colectarea gunoiului, astfel încât să se respecte împărțirea dintre cel uscat și cel umed (menajer).