Însă nicio autoritate nu face controale şi nu dă sancţiuni. Sesizările către primării rămân fără răspuns, pentru că mai toţi edilii consideră că e vina cumpărătorilor, nicidecum responsabilitatea autorităţilor. Grav este că multe dintre aceste blocuri nu sunt nici măcar racordate la gaze, electricitate şi canalizare. Iată ce a descoperit Inspectorul Pro.
Fără o piaţă a chiriilor bine pusă la punct, dar cu un credit relativ accesibil cum este „Prima Casă”, tinerii se lasă prinşi tot mai mult în mirajul de a fi proprietari. Veniturile îi trimit direct spre cutiile de chibrituri de care părinţii lor au fugit mâncând pământul după Revoluţie.
În Berceni, un consultant imobiliar îşi ademeneşte clientul cu o garsonieră aflată la demisolul unui bloc. Jumătate sub pământ, aceasta are doar o fereastră prin care viitorul proprietar poate admira, eventual, doar pantofii vecinilor. Garsoniera este cu 10 metri pătraţi mai mică decât permite legea locuinţelor şi cu o jumătate de metru sub înălţimea admisă. O astfel de locuinţă ar trebui să aibă 37 de mp suprafaţa utilă.
Citiți materialul integral pe ȘtirileProTV.ro.
Comentarii articol (0)