Românii pot cere și în 2018 peste 9.000 de lei de la stat dacă duc la casare o mașină veche și cumpără una nouă, prin deja cunoscutul program de finanțare Rabla. O serie de modificări legislative au fost aduse însă luni prin Ordinul Ministerului Mediului nr. 241/2018 privind modificarea și completarea Ghidului de finanţare a Programului de stimulare a înnoirii Parcului auto naţional 2017 – 2019.
Documentul a fost publicat în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 222 din 12 martie 2018 și se aplică deja.
Inițial, Ministerul Mediului a propus o schimbare care a nemulțumit proprietarii de mașini vechi: admiterea la casare numai a mașinilor cu ITP valabil, însă chestiunea nu s-a păstrat în forma publicată a ordinului.
Vor fi primite la casare însă și microbuzele, ele fiind introduse acum expres în definiția autovehiculului uzat, unde microbuzul este definit astfel: "autovehicul aparținând categoriei de folosință M2 sau M3, conceput și construit pentru transportul de pasageri și care are, în afara locului conducătorului, cel mult 22 locuri pe scaune sau în picioare", potrivit ordinului.
Înmatricularea pe numele firmei beneficiare, obligatorie
"Este obligatorie înmatricularea permanentă, pe numele beneficiarului, a autovehiculului nou achiziționat în cadrul programului, în termen de 90 de zile de le emiterea facturii. Prin excepție, în cazul în care autovehiculele noi, pentru care a fost acordată finanțarea, sunt achiziționate în sistem leasing, înmatricularea permanentă pe numele beneficiarului este obligatorie la sfârșitul perioadei de leasing", scrie în ordinul publicat.
Obligația se referă la beneficiarii persoane juridice de drept privat și la beneficiarii ajutoarelor de minimis, scrie în ordin.
Între regulile de funcționare a programului Rabla se va introduce și ideea de monitorizare a finanțării pe care o primesc firmele. Monitorizarea se va face prin verificarea înmatriculării autovehiculului nou pe numele beneficiarului.
Dacă înmatricularea nu se va face pe numele beneficiarului nici când i se pune în vedere acest lucru (firma va avea 15 zile la dispoziție, printr-o notificare specială, să remedieze această problemă), atunci finanțarea va fi cerută înapoi, e precizat în documentul de modificare a regulilor programului Rabla. Practic, o autoritate specială va monitoriza dacă înmatricularea s-a făcut așa cum trebuie sau pe numele altcuiva.
În fine, s-a mai prevăzut și și acceptarea certificatelor de atestare fiscală emise prin Spațiul Privat Virtual, precum și eliminarea necesității ștampilei pentru operatorii economici.
Comentarii articol (25)