Stagiatură vs. internship: Cum se diferențiază și de ce e important să nu confundăm internul cu stagiarul

Pentru angajatori, din perspectiva subvențiilor pe care le pot cere de la stat pentru contractele încheiate cu interni ori stagiari, deosebirea dintre stagiatură și internship este cu atât mai importantă.

Legea nr. 176/2018 privind internshipul se aplică de la 18 august și reglementează tot ceea ce ține de derularea unui internship la o firmă sau autoritate publică. Deși internshipul s-ar traduce în limba română ca stagiatură, angajatorii și candidații ar trebui să evite cu orice preț confuzia, pentru că, în legislația noastră actuală, stagiatura și internshipul, respectiv stagiarul și internul sunt lucruri complet diferite, cu reglementări distincte.

Stagiatura este reglementată prin Legea nr. 335/2013 privind efectuarea stagiului pentru absolvenții de învățământ superior și a fost reglementată, după cum se vede, cu mult timp înainte de internship.

Conform legii, programul de internship se va face în scopul de a dezvolta abilitățile profesionale ale internilor într-un domeniu anume, familiarizarea cu cerințele organizației-gazdă, cunoașterea specificului activității și a exigențelor sale, dobândirea de experiență profesională/competențe, precum și facilitarea tranziției de la școală, la piața muncii.

Și stagiatura are o parte din aceste scopuri (tranziția de la teorie, la practică, dobândirea de competențe etc.), dar și dobândirea de vechime în muncă, după caz, și în specialitate. Durata unei stagiaturi este standard, potrivit Legii nr. 335/2013: șase luni, pe când internshipul va putea să se deruleze și pe o perioadă de o lună, dar maximul va fi de șase luni.

O deosebire importantă între cele două este baza legală a desfășurării respectivului stagiu: contractul. La stagiatură, contractul este esențialmente legat de contractul de muncă. "Stagiarul, pe perioada stagiului, se obligă să presteze muncă pentru și sub autoritatea unui angajator, persoană fizică sau juridică, în schimbul unei remunerații denumite salariu, în baza unui contract individual de muncă și a contractului de stagiu", se prevede în lege.

În schimb, contractul de internship nu e concomitent cu un raport de muncă și are o configurație complet diferită de a contractului de stagiu. Internul va primi obligatoriu o indemnizație de cel puțin jumătate din valoarea salariului minim brut, asimilată fiscal veniturilor din salarii (deci impozabilă ca atare), în timp ce stagiarul primește salariul, așa cum e stabilit în contractul de muncă.

Dacă, la finalul stagiului, angajatorul nu este mulțumit de acel stagiar, contractul de muncă va putea înceta exclusiv printr-o notificare scrisă, fără preaviz, la inițiativa oricăreia dintre părți, fără a fi necesară motivarea acesteia.

Cine va putea fi intern și cine poate fi stagiar?

Internul va putea fi un tânăr de cel puțin 16 ani (excepțional, cu acordul părinților, va putea să aibă și 15 ani), care nu a mai avut raporturi de muncă/ de serviciu cu entitatea la care vrea să facă internship. Acestea sunt condițiile esențiale ce privesc persoana internului, în Legea nr. 176/2018. Practic, internul va putea fi chiar și o persoană care a mai lucrat, dar se orientează către alt domeniu de activitate și decide să participe la un program de internship, va putea avea orice vârstă și orice fel de diplomă sau să nu aibă una deloc.

În schimb, Legea nr. 335/2013 definește stagiarul în acest fel: debutantul în profesie, angajat cu contract de muncă, cu excepția celor care dovedesc că au desfășurat, potrivit legii, activitate profesională în același domeniu, anterior absolvirii. Debutantul în profesie e un absolvent care nu a mai avut raporturi de muncă cu entitatea la care face stagiatură și cu care încheie primul contract de muncă. În plus, referirea la absolvire ne arată clar că stagiar nu poate fi cel care nu a absolvit o facultate, pe când internul nu e vizat de condiția asta.

Subvențiile pe care le primesc firmele

Cei care au lucrat până acum cu angajați-stagiari cunosc, poate, sistemul de subvenții acordate de stat pentru a încuraja aceste stagiaturi în rândul angajatorilor. Iar subvențiile acestea au crescut semnificativ de curând, printr-o ordonanță de urgență adoptată de Guvern.

"Angajatorul care încheie un contract de stagiu, în condițiile prezentei legi, beneficiază, la cerere, pe perioada derulării contractului de stagiu, de o sumă în cuantum de 2.250 lei/lună", scrie în lege.

Un imbold financiar pentru angajatori e adus și prin Legea internshipului. Societățile vor putea cere 4.586 de lei (aproximativ 1.000 de euro în prezent) din banii statului pentru fiecare persoană angajată în urma unui stagiu, însă doar cu condiția păstrării noilor salariați timp de cel puțin doi ani (mai multe detalii pe acest subiect puteți afla de aici).

Pentru fiecare astfel de tip de subvenție există cerințe distincte ce trebuie bifate de entitățile care cer acești bani, iar inclusiv modul în care vor ajunge ei la angajator e unul diferit, din moment ce subvenția de internship va fi acordată abia după ce se îndeplinește condiția păstrării internului ca angajat, după internship, măcar doi ani (lămurirea ne-a fost recent oferită de Inspecția Muncii).

În fine, ar mai trebui menționat și faptul că aceeași persoană nu va putea fi, la aceeași firmă, și intern, și stagiar. Cel puțin, nu din perspectiva dreptului la acordarea respectivelor subvenții. Este evident că cel care a devenit stagiar nu mai poate fi intern apoi, din moment ce nu e permisă preexistența raportului de muncă cu acea firmă. De asmenea, nici invers nu va funcționa, pentru că internshipul va trebui urmat de un contract de muncă încheiat în condițiile legii și menținut cel puțin doi ani, pentru acordarea subvenției de internship, iar a-l considera pe intern stagiar ar anula condiția ca el să fie debutant în profesie (pentru a putea fi stagiar).

Poate vrei să citești și: Șase aspecte de care vor trebui să țină cont firmele ce lucrează cu interni