Rezistența la schimbare

Suntem cu alte cuvinte foarte determinați în a fi la butoane, în control. Și nu facem decât să ne fragilizăm major la situațiile care se încăpățânează să nu semene cu ce vrem noi. Așa că trăim dezamăgiri, supărări, furie, disperare, adevărate drame pe alocuri. Devenim rezistenți la nou, la diferit, la schimbare.

Întrebarea firească este de unde ne vine această rezistență la schimbare. În primul rând din mediul familial. Cu predilecție din familiile în care structura și regulile de bază oferite copilului, atât de necesare, sunt împinse la extrem și duc la concluzia cum că viața, în toată splendoarea ei fluidă, ne este datoare cu respectarea regulilor proiectate de noi în univers. Că realitatea va trebui să arate într-un anume fel, că oamenii vor trebui să răspundă exact așteptărilor noastre. Că “așa se face”.

Rezistența la schimbare vine, cum spuneam, la pachet și cu frica de necunoscut. Pentru că proiecția noastră asupra vieții se bazează pe ideea de permanență. La modul cel mai propriu, ne așteptăm ca lucrurile să nu se schimbe niciodată, și ca oamenii să aibă aceeași reacție la noi ca și până acum. Și ni se face frică dacă nu se întâmplă așa.

Rezistența la schimbare se hrănește și cu credințele limitative despre sine. Cu părerea că există un număr bine definit de circumstanțe cărora le putem face față, drept pentru care de restul ni se face frică. Și în evidentă opoziție cu calitatea tranzitorie a tuturor modelelor vii. În ciuda faptului că noi veșnic ne schimbăm și creștem și dobândim aptitudini noi, suntem în stare de orice să împiedicăm noul să pătrundă în viața noastră, de frica să nu îi putem face față. Mâncăm aceleași lucruri, ne vedem cu aceiași oameni, ne dorim aceeași slujbă pentru tot restul vieții.

În mod paradoxal, suntem determinați să sacrificăm creșterea pe o incertă siguranță. Într-o lume a transformării noi vrem să stagnăm. Ne mințim că știm tot ce avem nevoie, și, în mall-ul diversității,  mergem să ne cumpărăm doar ochelari de cal.

Vestea bună este că, așa înfipți bine pe picioarele din spate ale încăpățânării, valul schimbării vine implacabil peste noi. Cu oameni noi, cu situații noi, cu noi revelații despre cât de mult putem realiza și înțelege si schimba la noi înșine. Cu minunata descoperire a faptului că în galantarul din care am văzut, ales și cumpărat doar un singur parfum, au apărut mirosuri noi și proaspete și minunate în felul lor.

Gând la gând. Fie că ne dăm seama sau nu, marile întrebări ale vieții ne sunt comune. Ce ne diferențiază este doar momentul în care alegem să le înfruntăm și să ne luăm viața în mâini, pornind în căutarea răspunsurilor. Mai devreme sau mai târziu, citim, întrebăm, cerem ajutor. Și, mai ales, începem să ne vedem pe noi în Celălalt.

Lansăm rubrica Gând la gând în speranța că vom putea contribui, măcar puțin, la mai binele Celuilalt. Puteți citi, discuta în comentarii sau pune întrebări direct celor două autoare ale rubricii - Simona Tofan, psiholog și psihoterapeut, și Aurelia Dinu, life coach.