Obligația de a avea case de marcat electronice revine tuturor operatorilor economici care încasează, parțial sau integral, cash sau prin card, contravaloarea unor bunuri sau servicii vândute direct către populație.
Așadar nici vânzătorii ambulanți de produse nu sunt scutiți de obligația de a se dota cu case de marcat, pe care trebuie să le fiscalizeze, să le înregistreze la Fisc și să le folosească exact ca orice alt comerciant cu sediu fix de lucru.
Din moment ce de la 1 noiembrie, nu mai sunt acceptate decât casele de marcat electronice, cele cu rolă-hârtie nemafiind autorizate să funcționeze, și cei care se ocupă cu comerțul ambulant trebuie să se conformeze: fie înlocuindu-și casa de marcat veche cu una nouă, fie cumpărându-și din start una electronică, în cazul în care până acum nu aveau deloc un asemenea aparat.
Pe piață există mai multe modele de aparate electronice de marcat, cu funcționalități și design-uri diferite, iar producătorii au în oferta lor inclusiv modele potrivite pentru activități ambulante.
Unul dintre principalele criterii pe care un comerciant ambulant ar trebui să îl ia în calcul atunci când își alege casa de marcat se referă la portabilitatea aparatului. În cazul acestui tip de vânzare în care nu există un punct fix de lucru sau, dacă există, este un spațiu limitat (cum e cazul unui chioșc ori al unui stand sau a unei rulote), astfel că o casă de marcat portabilă, de mici dimensiuni, va fi mai potrivită decât una fixă.
În plus, ar mai fi necesar ca aparatul ales să funcționeze autonom și să permită încărcarea de la surse alternative de curent (de tipul powerbank-urilor), în cazul în care nu există prin apropiere o sursă clasică de curent.
Pentru că toate casele electronice de marcat vor trebui să transmită singure date către Fisc, când ANAF va avea gata sistemul de interconectare, ar fi important, de asemenea, ca aparatul de marcat pe care îl alegeți să aibă elemente de conectivitate deja încorporate, astfel încât să nu mai fiți nevoiți să atașați dispozitive suplimentare, pe care să trebuiască să aveți grijă să le aveți în permanență la voi și să nu le pierdeți.
Din punct de vedere al funcționalității casei de marcat, trebuie să vă asigurați că aceasta bifează cerințele tehnice obligatorii pe care autoritățile le impun.
„Este important ca orice casă de marcat aleasă să aibă wi-fi, gprs, bluetooth și acumulator încorporat. Toate elementele de conectivitate vor asigura legătura dispozitivului cu serverele ANAF atunci când acestea vor fi funcționale, fără a mai fi nevoie de atașarea unui alt dispozitiv suplimentar. Toate modelele Daisy au aceste caracteristici”, a explicat Lyubomir Gerasimov, director general Daisy Tech, producător al caselor de marcat electronice Daisy.
Producătorul are pe piața românească patru modele diferite de case de marcat electronice, printre care și cel mai mic dispozitiv fiscal din lume. Aparatul Daisy Compact S funcționează fără să fie necesară conectarea la o sursă de curent și poate fi încărcat printr-un port standard micro USB, chiar și de la o baterie externă, folosind un încărcător de telefon mobil, inclusiv în mașină.
„Daisy Compact S este cel mai mic dispozitiv fiscal din lume. Dimensiunile sale sunt puțin mai mari decât cele ale unui telefon inteligent, însă are caracteristici tehnice de top: GPRS, wi-fi, bluetooth, acumulator integrat, iar acesta se poate încărca folosind încărcătorul telefonului mobil”, a detaliat Lyubomir Gerasimov.
Potrivit producătorului, Compact S este dotat cu un acumulator intern, Li-Ion 2200mAh, care poate ține casa de marcat alimentată timp îndelungat. Încărcarea se face printr-un port standard micro USB, comun la orice telefon mobil modern. Se poate încărca și de la o baterie externă sau încărcător de mașină pentru telefoane mobile.
La fel ca toate celelalte modele Daisy, și Compact S poate transmite informații direct către ANAF, în momentul în care serverele Fiscului vor fi funcționale.
Legat de fiscalizarea aparatului, se aplică aceeași procedură ca pentru orice altă casă de marcat – avocatnet.ro a scris deja un ghid detaliat cu procedurile și actele necesare.
Comentarii articol (0)