Primăria Capitalei majorează taxele şi impozitele locale
Acestea vor fi indexate cu un coeficient de inflaţie de 4,6%. Indexarea este prevăzută de Codul Fiscal.
Taxele şi impozitele locale din Bucureşti vor fi indexate, în 2019, cu un coeficient de inflaţie de 4,6%, un proiect în acest sens fiind în dezbatere publică pe site-ul Primăriei. Reprezentanţii municipalităţii anunţă că indexarea este prevăzută de Codul Fiscal şi trebuie făcută anual, până la 30 aprilie, iar aserţiunile potrivit cărora primarul general intenţionează să majoreze taxele sunt ”tendenţioase şi nereale”.
Chirițoiu: Rețeta unificării producătorilor de energie hidro cu cei din cărbune
Intenţia Ministerului Energiei de a reorganiza producţia de electricitate prin înfiinţarea unei noi companii care să includă atât hidrocentrale, cât şi termocentrale, reprezintă ajutor de stat şi nu va rezolva problema preţului mare al electricităţii, a declarat, miercuri, Bogdan Chiriţoiu, preşedintele Consiliului Concurenţei, într-o conferinţă pe teme energetice.
"Simplul fapt că eu amestec tehnologiile nu văd de ce ar modifica preţul pieţei. Este un wishful thinking că, dacă le punem la un loc, n-o să mai fie preţul mare. Dacă cea mai scumpă tehnologie de care nu mă pot lipsi va fi cărbunele, cum este în momentul de faţă, tot cărbunele o să-mi dea preţul de închidere în piaţă, indiferent cum mă joc eu cu companiile. Exceptând cazul în care vreau de fapt să fac subvenţionări încrucişate. Şi aici am avut rezerve întotdeauna faţă de proiectul de a combina diferite tehnologii", a precizat şeful Concurenţei.
Comentarii articol (0)