Ordinul ANAF nr. 819/2019 pentru aprobarea procedurii privind organizarea Registrului entităților/unităților de cult pentru care se acordă deduceri fiscale, precum și a modelului și conținutului unor formulare a fost pus joi în dezbatere săptămâna trecută și astăzi a ajuns în Monitorul Oficial, Partea I, nr. 223, fiind de aplicare imediată. Acesta reglementează registrul în care ONG-urile trebuie să se înscrie, dar registrul nu există încă în practică, ceea ce face imposibilă înscrierea momentan.
De la 1 aprilie, sponsorizările făcute de plătitorii de impozit pe profit și microîntreprinderi pot fi făcute numai către entități înscrise într-un astfel de registru special al Fiscului, precum cel care face obiectul proiectului de mai sus.
În lipsa acestui registru, contribuabilii amintiți nu pot fi tentați să ofere nimic pentru că nu pot să deducă aceste cheltuieli, iar, de cealaltă parte, entitățile beneficiare sunt lipsite de o importantă sursă de finanțare.
Concret, registrul e unul public, îl vom putea consulta oricând pe site-ul ANAF, în secțiunea de "Informații publice", iar cei interesați să facă sponsorizările respective pentru a le deduce apoi vor trebui să-l consulte pentru a se asigura că entitățile pe care le vizează sunt înscrise acolo.
Înscrierea în registru se va face în baza unei cereri, cu îndeplinirea unor condiții legate de desfășurarea efectivă a activității, conformare fiscală ș.a. Ca idee, deși cererea se va putea depune online, tot va fi necesar un drum până la ghișeu. Este important însă că acest registru să fie accesibil cât mai curând și să poată fi folosit, adică să permită înscrierea entităților/unităților de cult să se înscrie cât mai curând acolo.
Același ordin apărut azi aduce și modelul de cerere de înscriere/eliminare din registru, și modelele de decizii ce vor fi eliberate de ANAF în privința înregistrărilor, prin urmare, procedura este complet reglementată.