Ordinul ANAF nr. 1757/2019 pentru aprobarea Procedurii de mediere, precum și a documentelor pe care debitorii le prezintă în vederea susţinerii situaţiei economice și financiare a intrat deja în vigoare, dar așteptăm momentan o confirmare din partea Agenției Naționale de Administrare Fiscală cu privire la aplicarea efectivă a mecanismului medierii fiscale.
1. Mecanismul a intrat în legislația fiscală în ianuarie 2019
Legea nr. 30/2019 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţã a Guvernului nr. 25/2018 a adus medierea în legislația fiscală de la noi. Abia luna trecută au început să fie publicate în dezbatere normele pentru aplicarea ei efectivă și joi au fost publicate în Monitorul Oficial procedura și câteva documente pentru aplicarea ei.
Două chestiuni sunt avute în vedere într-o mediere cu Fiscul: întinderea obligațiilor fiscale restante (procedura nu va duce la reconsiderarea/modificarea obligațiilor fiscale, acesta fiind un mare minus al acesteia, momentan) și situația financiară de ansamblu a contribuabilului pasibil de executare silită, astfel încât să fie identificate posibilitățile de plată și soluții pentru a împiedica intrarea în probleme financiare și mai mari ca urmare a executării silite fiscale.
2. Notificarea de mediere și discuția cu Fiscul
În somațiile de plată pentru datoriile fiscale o să găsim de acum înainte mențiuni cu privire la medierea fiscală: în 15 zile de la comunicarea somației, Fiscul poate fi notificat pentru a cere un dialog pe seama obligațiilor din somația de plată, caz în care nu se mai poate lua vreo măsură de executare silită ca urmare a trecerii celor 15 zile fără să plătim cele datorate, întrucât medierea suspendă executarea.
Notificarea de mediere (modelul este atașat mai jos) se poate face la ghișeul organului fiscal competent. La întâlnirea cu Fiscul, contribuabilul aduce tot ce consideră necesar pentru a demonstra că nu are atât de plată cât i se impută sau că are mai puțin. Desigur, și Fiscul analizează propriile evidențe și vine cu propriile documente.
Odată programată întâlnirea cu organul fiscal, contribuabilul trebuie să se prezinte, putând amâna cel mult o dată întâlnirea. La discuții vor veni doi oameni din partea organului fiscal, iar discuțiile se vor cantona în jurul întinderii obligațiilor fiscale și posibilelor soluții pentru contribuabilul care e bun de plată - inclusiv analizarea posibilității de a cere o măsură de înlesnire a plăților, precum eșalonarea.
3. Un motiv ca să cerem medierea
În orice caz, chiar dacă îi place sau nu contribuabilului cum se termină discuția cu Fiscul și concluzia la care se ajunge, inițierea unei proceduri de mediere are efectul de a mai amâna puțin executarea silită. Pentru cei cu șanse reale la obținerea unei înlesniri la plată, medierea ajută și la câștigarea de timp pentru a obține înlesnirea. Desigur, discuția în sine poate lămuri contribuabilul în mai multe aspecte, așadar, utilitatea ei diferă, cu siguranță, de la caz la caz.
4. Cum se termină o procedură de mediere cu Fiscul și ce urmează după
Procedura se încheie printr-un proces-verbal cu rezultatul medierii: documentul va cuprinde informații privind obligațiile de plată, posibilitatea contribuabilului de a intra într-o procedură de înlesnire la plată, dacă s-au găsit cauze de suspendare a executării silite și faptul că îi rămân contribuabilului 15 zile ca să plătească ce i s-a pretins în somație sau ca să ceară înlesnirea la plată.
După aceste 15 zile, executarea silită poate continua, dacă nici nu s-au plătit datoriile, nici nu s-a cerut înlesnirea.