Măsura apare în Legea 20/2022, care a apărut miercuri în Monitorul Oficial nr. 60 și care se va aplica începând de sâmbătă.
Concret, se încurajează participarea șoferilor la cursuri auto de conducere defensivă, ce pot contribui la reducerea numărului de accidente rutiere. Facilitatea fiscală va putea fi aplicată în două feluri:
1. Dacă șoferul face cursurile pe banii lui, cheltuiala va putea fi dedusă din impozitul pe venit pe care îl datorează ca salariat;
2. Dacă șoferul face cursurile pe banii angajatorului, cheltuiala va putea fi dedusă din impozitul pe profit sau din impozitul micro datorat ca firmă.
„Prin excepţie de la prevederile Codului fiscal, conducătorii de vehicule (...) beneficiază de deducerea din impozitul pe venit a cheltuielilor efectuate pentru absolvirea unui curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă, în situaţia în care aceste cheltuieli au fost suportate din surse proprii. În situaţia în care cheltuielile (...) sunt suportate de către angajator, acesta beneficiază, prin excepţie de la prevederile Codului Fiscal, de deducerea din impozitul pe profit/venit a cheltuielilor respective”, scrie, mai precis, în noua lege.
În cazul tinerilor care au între 18 și 26 de ani și se află la studii (dar care n-au loc de muncă), legea prevede că deducerea se va aplica la impozitul pe veniturile obținute de părinții lor. Asta în cazul în care părinții plătesc pentru cursurile de conducere defensivă.
„Cheltuielile efectuate pentru absolvirea unui curs de formare în vederea pregătirii speciale pentru conducere auto defensivă de către conducătorii de vehicule cu vârsta cuprinsă între 18-26 ani care se află în continuarea studiilor şi nu realizează venit sunt deduse din impozitul pe venitul realizat de către persoanele prevăzute la art. 499 din Codul civil”, mai scrie în actul normativ, cu precizarea că este vorba de articolul de Cod civil ce prevede obligația de întreținere pe care o au părinții față de copii.
Chiar dacă legea va intra în vigoare în trei zile de la apariția în Monitorul Oficial, adică sâmbătă, măsura nu se va putea aplica imediat. Mai precis, Ministerul Transporturilor va trebui să stabilească prin ordin norme de autorizare a școlilor auto, a profesorilor de legislație rutieră și a instructorilor auto pentru pregătirea în domeniul conducerii defensive, precum și norme pentru examinarea și formarea în același domeniu. Abia după ce vor exista aceste reguli vor putea școlile și instructorii să formeze șoferii în conducerea preventivă.
Prin măsurile amintite se dorește reducerea numărului de decese rezultate din accidente rutiere, în condițiile în care siguranța rutieră reprezintă unul dintre principalii factori ce influențează calitatea vieții cetățenilor.
Atenție! Legea 20/2022 se va aplica începând de sâmbătă. Ulterior, este necesară completarea cadrului legal pentru ca școlile auto și instructorii să poată instrui șoferii pentru conducerea defensivă.
Comentarii articol (5)