Confirmarea că și celor aflați în autoizolare li se aplică aceleași drepturi ca celor în carantină este cuprinsă în Ordinul MS nr. 414/2020, document ofizializat joi și ale cărui prevederi se aplică deja.
"Asigurații cărora li se aplică măsura de carantinare insituționalizată în spațiile special amenajate și persoanelor cărora li se interzice continuarea activității prin instituirea măsurii de izolare la domiciliu beneficiază de concediu și indemnizație de carantină pentru perioada stabilită prin documentul eliberat de direcțiile de sănătate publică", se arată în Ordinul MS nr. 414/2020.
Ministerul Sănătății a mai subliniat acest lucru încă de la începutul lunii, însă pe atunci nu exita o prevedere expresă care să ateste acest lucru.
"La finalul perioadei de autoizolare, elevii și studenții beneficiază de scutire medicală, iar persoanele angajate, de concediu medical. Concediul medical va fi eliberat de către medicul de familie, după ieșirea din izolare, în baza certificatului DSP, nemaifiind nevoie de adeverință de la angajator", prevede comunicatul de la minister.
Notă: Procesul de carantină se aplică numai persoanelor care se întorc din zonele cu transmitere comunitară extinsă a noului coronavirus (COVID-19) și care nu prezintă simptome. Timp de 14 zile aceștia stau în carantină, în spații special amenajate, puse la dispoziție de autoritatea locală, în colaborare cu Direcția de Sănătate Publică (DSP). De cealaltă parte, autoizolarea se instituie tot persoanelor asimptomatice, dar care au călătorit, în ultimele 14 zile, în regiuni sau localități unde infecțiile cu COVID-19 nu au înregistrat o transmitere comunitară extinsă. Autoizolarea se desfășoară la domiciliu, pentru o perioadă de 14 zile de la data întoarcerii din călătorie, respectiv de la data ultimului contact cu o persoană simptomatică/confirmată. În acest timp, persoanele aflate în autoizolare vor fi monitorizate de către medicul de familie sau, în lipsa acestuia, de către DSP. Diferențele dintre cele două țin, așadar, de zona de unde au venit persoanele și cu cine au intrat în contact și de locul unde trebuie să petreacă cele 14 zile. Dar au aceleași drepturi în privința concediului medical și indemnizației de 75% din venit (se aplică la o bază salarială ce reprezintă media veniturilor brute lunare din ultimele șase luni din cele 12 luni din care se constituie stagiul de cotizare).
După cum precizau și avocații de la firma Țuca Zbârcea & Asociații, înainte de publicarea Ordinului MS nr. 414/2020, în absența unei prevederi exprese cu privire la indemnizația celor aflați în concediu medical din cauza autoizolării (impuse de stat, de fapt), aceasta ar trebui plătită în acord cu prevederile generale de la concediul medical pentru probleme de sănătate ordinare. În orice caz, așa cum subliniază și cei de la minister, și avocații, este strict interzisă concedierea angajaților care se află în carantină sau autoizolare, ei aflându-se pe situațiile de suspendare a contractelor de muncă.
În acest context, trebuie să subliniem și că angajatorii sunt cei care trebuie să le plătească indemnizațiile celor izolați/carantinați, ulterior urmând să recupereze banii de la stat. Întârzierea cu care vin banii de la casele de sănătate pe acest concedii medicale, în general, nu poate să justifice neacordarea banilor către salariații în concediu medical pentru carantină sau autoizolare.
În fine, acestea fiind spuse, angajatorii nu pot recurge la alte temeiuri de suspendare a contractelor de muncă din moment ce salariații beneficiază de concediu medical pentru carantină sau din cauza autoizolării.
Comentarii articol (0)