Angajații, obligați să accepte măsurarea temperaturii zilnic, la birou. Unde mai este obligatorie termometrizarea

"Pe durata stării de alertă, pentru prevenirea răspândirii COVID-19, toți angajații din sectorul public și privat au obligația să urmeze măsurile de mai jos:

(...) acceptă verificarea temperaturii corporale la intrarea în sediu, la începutul programului și ori de câte ori revin în sediu", scrie în Ordinul ministrului muncii și ministrului sănătății nr. 3577/831/2020, apărut sâmbătă în Monitorul Oficial, care tratează măsuri general valabile pentru toate locurile de muncă din sectorul public și privat.

 

Practic, angajatorii au obligația de a desemna o persoană pentru termometrizare (măsurare temperaturii) și angajații sunt obligați să accepte această măsură.

 

Un angajat s-ar putea întreba însă ce se va întâmpla după ce îi este luată temperatura: ce consecințe decurg dacă termometrul arată o temperatură ridicată, ce ar însemna temperatură ridicată și dacă se consemnează undeva aceste informații.

 

La prima și a doua întrebare, răspunsurile le găsim, oarecum, în ordinul menționat. Acolo există și un set de măsuri, o procedură aplicabilă atunci când firmele au angajați suspecți de COVID-19. Potrivit ordinului, "angajații cu simptome respiratorii (tuse, strănut, rinoree etc.) și/sau febră mai mare de 37,3 C° și/sau stare general alterată, apărute în timpul programului de lucru, vor fi imediat izolați de restul colegilor și trimiși la domiciliu sau la unități sanitare, în funcție de starea persoanei; în marea majoritate a cazurilor nu este necesară închiderea birourilor/clădirii". Formularea este însă destul de clară în privința faptului că simpla temperatură nu ar trebui să dea motiv de izolare a angajatului. De altfel, febra nu este întotdeauna un simptom de COVID-19, așa cum temperatura ușor ridicată poate fi semn al unei alte stări/probleme de ordin intern (care nu este sau nu ar trebui să fie problema angajatorului ori a colegilor săi de muncă).

 

Cât despre a treia întrebare, respectiv dacă valorile înregistrate ar trebui notate undeva, documentul nu face lumină. Chestiunea este însă cât se poate de sensibilă: documentarea acestor valori măsurate este o prelucrare de date personale, fără dar și poate, iar datele sunt din categoria celor sensibile; dacă sunt documentate acele valori, cât ar trebui păstrate; un motiv pentru documentare ar fi că, la un eventual control, autoritățile ar putea să ceară dovada concretă că angajații chiar au luat măsuri pentru a măsura temperatura zilnic; însă la fel de bine s-ar putea susține că păstrarea informațiilor ar fi excesivă, inutilă pe termen lung și irelevantă, de fapt.

Obligația de a accepta termometrizarea apare reglementată în mai multe ordine recente referitoare la desfășurarea unor activități anume. De pildă, în reglementarea activităților de îngrijire personală din spațiile special destinate (saloanele de înfrumusețare, de exemplu) scrie expres că, la programare, clientul trebuie informat că accesul în incintă se face numai după ce i se ia temperatura, dacă aceasta nu depășește 37,3 de grade Celsius și nu prezintă simptome ale unor viroze respiratorii.

 

Când e vorba de instituții publice, un alt ordin recent specifică faptul că nu este permis accesul în incintă celor care au temperatura peste 37,3 de grade Celsius. Nu mai există însă niciun alt eventual simptom luat în calcul, așa că aici e suficient ca aparatul să arate o temperatură ridicată pentru a nu permite accesul în clădire.

 

Apoi, în muzee și galerii de artă, autoritățile au stabilit că nu le va fi permis accesul celor care refuză termometrizarea - nu se face însă referire la vreo temperatură anume în ceea ce privește vizitatorii. Ordinul specifică doar că nu li se va permite accesul celor care prezintă simptome de viroze respiratorii.

 

Notă: Dacă analizăm toate aceste reglementări speciale nu putem să nu remarcăm că ele nu sunt unitare. Unele dintre ele specifică condiții mai stricte de acces, altele mai puțin stricte sau nu menționează deloc o temperatură de referință.

 

În Legea nr. 55/2020 (supranumită și Legea stării de alertă), scrie că pe durata stării de alertă, prin ordin comun al ministrului sănătății și ministrului afacerilor interne se poate institui "obligativitatea organizării activității instituțiilor și autorităților publice, operatorilor economici și profesioniștilor, astfel încât să se asigure la intrarea în sediu, în mod obligatoriu, triajul epidemiologic și dezinfectarea obligatorie a mâinilor, atât pentru personalul propriu, cât și pentru vizitatori. Pentru personalul propriu triajul epidemiologic constă în măsurarea temperaturii prin termometru noncontact, iar pentru vizitatori triajul se realizează prin măsurarea temperaturii".

 

Prin urmare, legea abilitează luarea unor astfel de măsuri (deși ele nu au fost adoptate prin ordine comune ale ministrului sănătății și ministrului de interne, așa cum cere legea, ci și prin ordine ale ministrului muncii, culturii ori transporturilor). Și abilitează astfel de măsuri chiar și în spațiile private, ale firmelor, cu atât mai mult dacă acestea sunt spații deschise publicului, cum sunt magazinele.