Vorbim, mai exact, de recenta HCNSU nr. 43/2020 , ale cărei prevederi referitoare la deschiderea acestor spații la interior au fost însușite și printr-o recentă hotărâre a Executivului, publicată luni în Monitorul Oficial - HG nr.729/2020. Astfel, potrivit acestor documente, se pot deschide publicului restaurantele, cafenelele etc., în interiorul clădirilor, în județele unde incidența cumulată a cazurilor de COVID-19 depistate în ultimele 14 zile e mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori (aceasta e referința folosită peste tot în cuprinsul celor două hotărâri).
Prin urmare, în județele unde numărul de cazuri în perioada de referință e mai mare de atât nu vor putea deschide la 1 septembrie.
Chiar și în ipoteza în care spațiile acestea se deschid la 1 septembrie, dacă situația se agravează autoritățile locale (CNSU la nivel județean adică) vor putea să decidă restricționarea sau chiar închiderea activității dintr-o anumită localitate (atenție! nu va fi afectat tot județul). Aceleași autorități vor putea decide apoi reluarea activității.
"(2) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori, pot decide restricționarea sau închiderea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, trece peste pragul de 1,5/1.000 de locuitori.
(3) Comitetele Județene pentru Situații de Urgență din județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mare de 1,5/1.000 de locuitori, pot decide reluarea activității operatorilor economici dintr-o anumită localitate, din zona de competență, dacă incidența cumulată a cazurilor din această localitate, în aceeași perioadă de timp, este mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori", scrie, mai exact, la primul articol din HCNSU 43.
De asemenea, programul de funcționare este 06:00 - 24:00, ultima comandă fiind la 23:00, iar firmele vor trebui să aștepte zilele aceastea oficializarea ordinului cu regulile de respectat în următoarea perioadă.
Similar stau lucrurile, tot de la 1 septembrie, și în cazul restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare (aceleași referințe privind numărul de cazuri și perioada). Totuși, scrie în HCNSU 43 (similar, în HG nr. 729/2020) situația va fi mai permisivă pentru clienții hotelurilor, întrucât este permisă "deschiderea restaurantelor și a cafenelelor din interiorul hotelurilor, pensiunilor sau altor unități de cazare, doar pentru clienții cazați în hotel, în județele în care, incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile depășește pragul de 1,5/1.000 de locuitori".
"Programul de lucru cu publicul al operatorilor economici care desfășoară activități în spații special destinate, dispuse în exteriorul clădirilor unde se desfășoară activități de preparare, comercializare şi consum al produselor alimentare şi/sau băuturilor alcoolice şi nealcoolice, cum sunt terasele, cluburile, barurile și alte asemenea, nu poate începe înainte de orele 06.00 și nu se poate prelungi după orele 24.00", mai prevede hotărârea.
Cinematografele și sălile de spectacole/concerte
De asemenea, în premieră din martie, se deschid la 1 septembrie și sălile de cinema, instituțiile de spectacole și/sau concerte, dar numai la capacitate 50% de ocupare. Și aici este însă pusă aceeași condiție referitoare la incidența cumulată în ultimele 14 zile a cazurilor din județe/municipiul București - să fie mai mică sau egală cu 1,5/1.000 de locuitori. Similar restaurantelor, dacă situația se agravează la nivel local, autoritățile pot decide să închidă la loc sălile din localitatea-problemă. De asemenea, tot ele vor putea decide redeschiderea lor, ulterior.
"Organizarea și desfășurarea spectacolelor de tipul drive-in sunt permise numai dacă ocupanții unui autovehicul sunt membrii aceleași familii sau reprezintă grupuri de până la 3 persoane, iar organizarea și desfășurarea în aer liber a spectacolelor, concertelor, festivalurilor publice și private sau a altor evenimente culturale sunt permise numai cu participarea a cel mult 500 de spectatori cu locuri pe scaune, aflate la distanță de minimum 2 metri unul față de celălalt, precum și cu purtarea măștii de protecție", mai scrie în HCNSU 43.
Jocuri de noroc și evenimente private
"Se aprobă desfășurarea activității cu publicul a operatorilor economici licențiați în domeniul jocurilor de noroc, în județele unde incidența cumulată a cazurilor în ultimele 14 zile este mai mică sau egală de 1,5/1.000 de locuitori", prevede, în mod similar, HCNSU 43 și în cazul acestor tipuri de activități. La fel ca în cazurile de mai sus, se va putea decide restricționarea sau închiderea activităților dacă numărul de cazuri crește peste limită. Măsura intră în vigoare, de asemenea, la 1 septembrie.
Rămân în continuare închise cluburile, discotecile și barurile în interiorul clădirilor.
Hotărârea mai prevede și posibilitatea organizării evenimentelor private, workshop-uri/cursuri de instruire pentru adulți, inclusiv pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, cu un număr maxim de 50 de persoane în interior și de maximum 100 de persoane în exterior.
Notă: Rata de incidență a cazurilor la care se face trimitere în tot cuprinsul acestei HCNSU se analizează săptămânal, la nivelul fiecărui județ și a fiecărei localități, din cadrul acestuia.
Comentarii articol (0)