Programe pentru care înscrierile au început
1. IMM Invest este primul program major care a fost pus pe picioare, de către Guvern, de la începutul crizei coronavirusului. Acesta permite întreprinderilor mici și mijlocii, în esență, să acceseze credite garantate de stat pentru investiții și capital de lucru. În plus, se dau și granturi pentru acoperirea temporară a dobânzii.
La acest moment, înscrierile încă sunt posibile, până la 30 iunie 2021, însă doar pentru suma de bani deja alocată pentru anul precedent, potrivit Fondului Național de Garantare a Creditelor. Într-adevăr, va fi alocată și o sumă de bani diferită, pentru 2021. Doar că această sumă de bani s-ar putea să fie folosită exclusiv pentru un program de finanțare în domeniul agriculturii, despre care am vorbit în secțiunea următoare.
2. IMM Leasing este un program oficializat în iulie 2020 prin OUG 118/2020 și care va permite garantarea contractelor de leasing financiar IMM-urilor, pentru a achiziționa echipamente tehnologice și autovehicule de transport. Programul este de ajutor în special pentru acele firme care accesează mai greu credite bancare. Deși a fost stabilit plafonul doar pentru 2020, se pare că înscrierile încă sunt deschise.
3. Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri, dar dedicat celor din diaspora. Despre sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri, pentru care s-au încheiat înscrierile la 29 ianuarie, am scris mai multe la ultima secțiune din acest material. Însă înscrierile încă se află în derulare, pentru același program care îi ajută pe tinerii fermieri să se instaleze la conducerea unei ferme agricole, în România, dacă solicitanții se află în diaspora. Banii ce vor putea fi accesați de aceștia, dacă se întorc în România pentru a demara o afacere agricolă, sunt de 40.000, respectiv 50.000 euro.
4. Credite garantate de stat și subvenționarea dobânzilor pentru firme mari și IMM-uri cu cifră de afaceri de peste 20 de milioane de lei. E vorba de o schemă de ajutor care se aplică din toamna anului trecut, iar perioada de înscrieri pentru aceasta a fost prelungită, în ianuarie, până la 31 mai. Firmele pot obține garantarea creditelor pentru investiții ori a celor pentru desfășurarea activității curente.
5. Electric Up, care le permite IMM-urilor să acceseze 100.000 euro pentru achiziția de panouri fotovoltaice și prize de încărcare pentru mașini electrice. Înscrierile încă sunt deschise până în 3 februarie.
6. Programul Operațional Regional va permite solicitarea unor finanțări consistente pentru IMM-uri, conform unui ordin de ministru oficializat în august 2020. Vorbim de o finanțare între 1,5 și 6 milioane de euro pentru dezvoltarea unor activități precum fabricarea încălțămintei, fabricarea cimentului, fabricarea de aparate electrocasnice, fabricarea de mobilă sau colectarea deșeurilor. Iar vestea bună e că, deși programat, inițial, să se aplice doar până la final de 2020, programul a fost prelungit până la finalul anului 2021.
7. Sprijin pentru crearea de locuri de muncă. Vorbim de o schemă de ajutor de stat concepută să sprijine dezvoltarea regională, prin crearea de locuri de muncă. Înscrierile sunt deschise din decembrie 2020, iar recent a avut loc o prelungire, cu trei ani, a termenului în care pot fi emise acorduri de finanțare, în baza schemei - până la final de 2023.
Programe oficializate (ori pe punctul de a fi oficializate), dar care încă nu-s funcționale
8. IMM factor este alt program pentru întreprinderile mici și mijlocii, dar care încă este nefuncțional. Acesta a fost oficializat în august prin OUG 146/2020, dar mai are nevoie de norme de aplicare pentru ca înscrierile să fie posibile. Prin program, Guvernul va garanta facturile pe care firmele le vor „deconta” la bănci și instituții financiare nebancare din dorința de a obține rapid bani prin factoring.
9. O finanțare ce ține de Programul Operațional Competitivitate este Programul național de digitalizare a microîntreprinderilor și IMM-urilor, oficializat tot în august 2020, prin hotărâre a Guvernului. Iar, pe final de 2020, au fost oficializate și condițiile de acordare a ajutorului. Mai rămâne să se stabilească perioada de înscrieri.
10. Ajutoare pentru firmele din sectorul HoReCa. Măsura nu se aplică încă, fiindcă trebuie primită aprobarea Comisiei Europene. Însă, odată aplicabilă, firmele din acest domeniu vor putea să acceseze ajutoare de stat de până la 800.000 euro - însă vorbim, aici, de maximul ce poate fi accesat, pentru că suma efectivă pusă la dispoziție se va calcula în funcție de pierderile suferite de aceste firme în 2020.
11. Granturi pentru entități din sectorul cultural. Programul va avea un buget total de peste 75 milioane de euro. Vorbim, însă, de ceva ce încă se află în stadiu de proiect. Dar care, odată oficializat, le va permite celor care sunt implicați în organizarea de festivaluri sau librăriilor să acceseze sprijin de la stat ce, în unele cazuri, ar putea ajunge la zeci sau chiar sute de mii de euro - în funcție de vânzările solicitantului.
12. Agro IMM Invest. Când vorbeam de IMM Invest, spuneam că urmează o majorare a sumei alocate programului, care să extindă schema și în 2021. Doar că s-ar putea ca totul să se aloce pentru finanțări specifice în domeniul agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar. Înscrierile nu sunt deschise, încă, pentru acest program - el nefiind încă nici măcar oficializat.
Programe cu privire la care înscrierile s-au încheiat, dar care ar trebui extinse
Sprijinul pentru instalarea tinerilor fermieri, care se acordă prin Programul Național de Dezvoltare Rurală, este alt program pe care Guvernul l-a desfășurat. Înscrierile pentru ultima sesiune de finanțare nerambursabilă de până la 50.000 de euro, s-au încheiat, însă, la 29 ianuarie. Vestea bună este, totuși, că programul se va aplica și pentru 2021 și 2022, în condițiile în care, recent, a fost lansată în dezbatere publică o propunere de ordonanță care vizează viitoarea (re)implementare a mai multor programe de finanțare în domeniul agricol, pentru acești doi ani. Iar aceasta include și programul pentru instalarea tinerilor fermieri.
Granturile pentru capital de lucru și investiții destinate IMM-urilor (prin Programul Operațional Competitivitate), ce au fost reglementate prin OUG 130/2020. Pentru ambele măsuri, perioada de înscrieri s-a finalizat - pentru granturile pentru investiții, chiar recent, în 29 ianuarie. Vestea bună e că se dorește prelungirea primei măsuri. Probabil că așa se va întâmpla și cu cea de-a doua, însă a trecut prea puțin timp de la încheierea înscrierilor pentru a avea mai multe informații.
Microgranturile de 2.000 euro pentru IMM-uri (prin Programul Operațional Competitivitate). E vorba de primul tip de ajutor de stat, din OUG 130/2020, ce a devenit accesibil. Chiar dacă, la acest moment, înscrierile nu mai sunt deschise, se dorește prelungirea lor. Doar că, la acest punct, momentul exact de la care se vor putea cere acele microgranturi este incert, din cauză că o nouă sesiune presupune și autorizarea Comisiei Europene, fiind vorba de un ajutor de stat. Iar această aprobare nu a fost dată, încă. Banii se vor acorda o singură dată, sub formă de sumă forfetară.