__________
ACTUALIZARE (10 decembrie 2020): Proiectul a devenit Legea 282/2020.
__________
Ca în cazul tuturor ordonanțelor, OUG nr. 132/2020, care prevede ajutorul financiar pentru firmele care au avut angajați încadrați cu telemuncă în starea de urgență, a ajuns la Parlament, unde a fost aprobată de parlamentari prin lege - dar cu ceva modificări pe text.
Mai exact, banii de la Guvern pentru cumpărarea de diverse echipamente și alte chestiuni necesare telemuncii urmează să fie acordați și pentru telesalariații care au muncit pe perioada stării de alertă măcar 15 zile lucrătoare în acest regim (chestiune care ar trebui să reiasă din Revisal).
O modificare minoră, dar cu efecte majore, pentru că, așa cum e prevăzută acum condiția din ordonanță, scoate din schemă, din start, multe firme care ar vrea să solicite acești bani. Acum, una dintre condițiile acordării banilor este ca angajații pentru care se cer acești bani să fi lucrat măcar 15 zile de telemuncă din timpul stării de urgență (redacția noastră a analizat condițiile acordării acestor bani în acest material). Prevederea a fost apreciată de mulți contabili, în special, ca fiind mult prea restrictivă și chiar nedreaptă, în contextul în care nu multe firme au făcut actele pentru telemuncă și modificări corespunzătoare în Revisal în cele două luni de stare de urgență, când chiar autoritățile au recomandat trecerea la munca de acasă cu acte unilaterale și cât mai puțină birocrație.