Sprijinul financiar pentru munca zilieră acordat de Guvern are trei acte normative la bază: a fost acordat prin OUG nr. 132/2020, este pus în aplicare detaliat prin normele din HG nr. 719/2020, iar documentele ce servesc solicitării acestui ajutor sunt reglementate de Ordinul MMPS nr. 1341/2020. În mod normal, el s-ar fi acordat firmelor până cel târziu la finele lui 2020 (fiecare beneficiar poate cere însă ajutor doar pentru trei luni). Cu toate acestea, Executivul a decis că merită prelungită măsură până la 30 iunie 2021 - preșungirea, cuprinsă în OUG nr. 220/2020. Niciuna dintre condițiile de acordare nu a fost însă modificată.
În ce constă ajutorul de la stat?
Statul oferă un ajutor financiar pentru zilierii care își desfășoară activitatea în unul din domeniile de activitate prevăzute la art. 13 din Legea nr. 52/2011. Ajutorul constă în acordarea unei sume de 35% din remunerația cuvenită pentru ziua de muncă, iar banii se vor acorda pe o perioadă de trei luni (nu mai târziu de 30 iunie 2021), prin agențiile pentru plăți și inspecție socială.
Interesul este însă de a sprijini domeniile de activitate afectate de întreruperea sau restrângerea activității ca urmare a efectelor coronavirusului SARS-CoV-2. Așadar, acesta este criteriul esențial de departajare. De pildă, intră aici categoric activitățile de interpretare artistică, de alimentație pentru evenimente, restaurantele, barurile, hoteluri și alte facilități de cazare.
Cum se solicită banii și care sunt documentele?
Suma se plătește zilierilor de beneficiarul de lucrări (aici vorbim, desigur, de banii pe care beneficiarul îi datorează oricum zilierilor) și se decontează ulterior acel procent de 35% de la buget, în cel mult zece zile de la data depunerii cererii. Cererea de decontare și listele cu zilierii se vor depune de către beneficiar, în fiecare lună, practic, pentru luna anterioară.
Solicitările se fac la agențiile de plăți și inspecție socială, în format electronic. Documentele sunt, practic, o cerere specială și lista zilierilor beneficiari ai sumei respective, dar și o declarație pe propria răspundere.
Util: Regimul fiscal aplicabil în cazul zilierilor
În cerere, se specifică pentru câți zilieri e decontarea și care e suma totală. În lista cu zilieri, solicitanții trebuie să specifice și numărul de zile lucrate în luna pentru care cer decontarea, care a fost remunerația pentru acele zile și care e, în fiecare caz, suma solicitată la decontare. Practic, cei 35% se calculează la suma efectiv plătită, chiar dacă pentru unii e vorba de 10 zile, iar pentru alții de 14 ori de șapte.
Declarația pe propria răspundere, care nu a lipsit din rândul documentelor cerute la nicio formă de ajutor oferit de Guvern în aceste ultime luni, subliniază următoarele aspecte:
- că beneficiarul a redus temporar activitatea ca urmare a situațiilor prevăzute în primul articol din OUG 132 (starea de urgență/alertă);
- că beneficiarul nu se află în faliment, dizolvare, lichidare sau nu are activitățile suspendate; nu este înregistrat în jurisdicții necooperante în scopuri fiscale;
- zilierii pentru care se cer banii de la stat nu sunt încadrați (în altă parte) pentru vreunul dintre ajutoarele date de Guvern prin OUG 92/2020 (e vorba de banii pentru cei care se întorc din șomaj tehnic și de banii pentru angajarea anumitor tipuri de persoane);
- e obligatoriu ca beneficiarul să fi plătit impozitul pe venitul zilierului și contribuția la pensii (care e obligatorie).
Așa cum spuneam, deocamdată, autoritățile nu au anunțat nimic concret referitor la momentul de la care se vor putea depune cereri la agențiile de plăți, dar e de așteptat să aflăm în următoarele zile.