Câți bani mai câștigă în medie un român și pe ce îi cheltuiește. 82% din venituri sunt pentru alimente și impozite (INS)
Veniturile totale medii lunare ale populaţiei pe o gospodărie au fost de 5.077 lei în al doilea trimestru din acest an, iar cheltuielile totale au ajuns, în medie, la 4.163 de lei lunar/gospodărie, reprezentând 82% din nivelul veniturilor totale, arată datele Institutului Naţional de Statistică (INS), publicate luni.
La nivelul fiecărei gospodării din România, venitul total mediu lunar a fost de 1.973 lei pe persoană, iar cheltuiala medie totală s-a ridicat la 1.618 lei/persoană.
Potrivit sursei citate, veniturile băneşti au fost, în medie, de 4.693 lei lunar pe gospodărie (1.823 lei pe persoană), iar veniturile în natură de 384 lei lunar pe gospodărie (149 lei pe persoană). Salariile şi celelalte venituri asociate lor au format cea mai importantă sursă de venituri (67,8% din veniturile totale ale gospodăriilor).
Criză fără precedent. Fără speranță de revenire, 67% dintre managerii români pregătesc măsuri radicale care vor lovi în angajați
Efectele pandemiei pe plan economic se vor simți și în perioada următoare. 67% dintre managerii români au în plan restructurarea afacerilor, în contextul accentuării problemelor financiare determinate de pandemia de Covid-19, arată datele unui barometru realizat de o companie de consultanţă.
Una dintre cele mai mari probleme cu care s-au confruntat managerii a fost scăderea vânzărilor, urmată de neîncasarea facturilor şi de alte probleme, precum închiderea activităţii.
Inevitabil, unii angajatori vor reduce cheltuielile cu salariile - ceea ce va duce la o creștere a ratei șomajului și în România.
FMI: Investiţiile publice vor fi cruciale pentru revenirea din pandemia de COVID-19
Investiţiile publice ar trebui să joace un „rol central” în revenirea economiilor avansate şi a celor în curs de dezvoltare din criza provocată de coronavirus, a anunţat luni Fondul Monetar Internaţional, în avanpremiera reuniunilor de toamnă a FMI şi Băncii Mondiale.
Majorarea acestor cheltuieli, având în vedere nivelul redus al dobânzilor la nivel global, ar putea „crea milioane de locuri de muncă directe pe termen scurt şi alte milioane indirect pe termen lung”, au apreciat o serie de oficiali într-o postare pe blog-ul FMI.
Plecând de la ipoteza că este vorba de „investiţii de calitate”, instituţia financiară cu sediul la Washington susţine că majorarea investiţiilor publice cu 1% din Produsul Intern Brut ar putea duce la creşterea celor private cu 10%, a gradului de ocupare cu 1,2% şi a PIB-ului cu 2,7%, alături de creşterea gradului general de încredere în revenire.
Comentarii articol (0)