Obiectul general al proiectului de investiţii îl constituie creşterea gradului de siguranţă rutieră şi întărirea capacităţii de acţiune a Poliţiei Române, prin dotarea cu autospeciale, echipamente şi infrastructură hardware şi software.
Proiectul sistemului mixt mobil de monitorizare a traficului va permite poliţiştilor, prin dotarea cu dispozitive electronice mobile de depistare a consumului de substanţe stupefiante, să identifice rapid în trafic şoferi aflaţi sub consumul substanţelor psihoactive.În plus, proiectul urmăreşte crearea unei baze de date naţionale cu elementele de pe drumurile publice care afectează siguranţa rutieră, precum şi identificarea mai rapidă a punctelor negre – porţiuni din drumurile publice unde se produc frecvent accidente rutiere. Apariţia acestor puncte negre va fi comunicată mai usor şoferilor prin aplicaţia Infotrafic.
În hotărâre se menţionează că acest proiect, ce vizează şi achiziţia a 300 de noi autospeciale, va creşte prezenţa în trafic a poliţiştilor rutieri şi va reduce timpul de intervenţie a acestora. Mai mult, sistemul de monitorizare prevede realizarea de analize geospaţiale complexe privind siguranţa rutieră şi transmiterea acestora către instituţiile abilitate.
Totodată, prin acest sistem se doreşte realizarea unor analize mixte dintre sistemul de abateri şi sistemul de evidenţă a accidentelor de circulaţie în vederea creşterii eficienţei acţiunilor poliţiei rutiere.
În cadrul proiectului se va realiza și modernizarea necesară a infrastructurii hardware și software a sistemului informatic al Poliției Române - SISPOL, precum și achiziția serviciilor de instruire pentru cele două aplicații care urmează a fi dezvoltate.
Comentarii articol (3)