Printre tendințele în controalele ce vor fi desfășurate, în 2021, de inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF) la persoanele fizice și juridice se numără chestiuni precum taxele salariale, tranzacțiile online, casele de marcat și prețurile de transfer. Aceste tendințe au fost prezentate, în principal, de specialiștii EY România la conferința lor anuală de fiscalitate de zilele trecute, dar ele pot fi identificate și din activitatea autorităților fiscale în anul recent încheiat.
Înainte de orice, este vorba de
(1) aria impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale, unde inspectorii ANAF se vor concentra pe activitatea angajatorilor atât cu privire la salariații români, cât și cu privire la salariații străini. Cu alte cuvinte, autoritățile încep să se intereseze mai des chiar și de situația fiscală a celor detașați sau a celor care muncesc în mai multe țări.
„Aș vrea să punctez o tendință pe care am observat-o în ultimele luni în ce privește intensificarea controalelor fiscale în aria impozitului pe venit și a contribuțiilor sociale - lucru care nu a fost neapărat o prioritate pentru autorități până acum. Nu ne referim doar la elementele naționale -- de exemplu, cum este structurat un pachet de beneficii și dacă am taxat sau nu anumite beneficii acordate angajaților --, ci și la faptul că multe companii folosesc forță de muncă externă (detașați, delegați, persoane care au roluri de coordonare și care desfășoară activități în mai multe țări). Din ce în ce mai mult, autoritățile fiscale românești primesc, din partea autorităților fiscale străine, cereri de informații - dacă s-a taxat venitul aici, cu cât s-a taxat, care este statutul fiscal al persoanei fizice respective. Sunt elemente de extraneitate care aduc o complexitate deosebită față de ce am văzut până acum”, a declarat
Claudia Sofianu, Partener la EY, la eveniment.
Totodată, angajatorii ar trebui să se aștepte la verificări ce țin de tratamentul fiscal aplicat tichetelor cadou sau diurnelor pentru șoferii profesioniști, a adăugat
Stela Andrei, Partener asociat la EY, tot în cadrul conferinței de săptămâna trecută:
„Ne așteptăm să continue controalele pe tichetele cadou. Multe controale deja au fost inițiate de Direcția Antifraudă și s-au și finalizat. Au început, între timp, și inspecțiile fiscale, dar la modul general pentru impozit pe venit și contribuții sociale declarate și plătite de contribuabili, nefiind neapărat vizate doar tichetele cadou. Ne mai așteptăm la controale și în contextul detașărilor, privind sumele refacturate versus cele impozitate, ca urmare a schimbului de informații între autorități. O să se verifice dacă certificatele A1 au fost corect emise și sunt valide. Mult mai intense sunt inspecțiile fiscale la transportatori, privind diurnele acordate șoferilor. De asemenea, ne așteptăm să se extindă controalele, care până acum se concentrau mai mult pe impozit pe venit, TVA, impozitarea nerezidenților și prețurile de transfer, și la partea de impozit pe venit și contribuții sociale (să se verifice inclusiv situațiile unde există facilități fiscale).”În plus, cei de la EY avertizaseră încă din toamnă că angajatorii ar trebui să fie „în gardă” atunci când vine vorba de
taxarea bonusurilor pentru salariații care lucrează de acasă, dar și de colaborări.
Citește și: Tichetele cadou date altor salariați decât cei proprii sunt venituri din alte surse pentru care se datorează numai impozit.Mai departe, un subiect care are șanse mari să fie în centrul inspecțiilor fiscale desfășurate de ANAF în 2021 este cel al
(2) prețurilor de transfer. În acest caz, specialiștii atrag atenția asupra controverselor care pot apărea din cauza ajustărilor ce țin de prețurile de transfer.
„În România, ultimii ani au fost marcați de o intensificare a numărului de controale, cu accent pe prețuri de transfer, dar și de o creștere a numărului de cazuri de controverse declanșate de ajustările aferente. Experiența ultimilor ani ne arată că, deși nu există un accent clar pe investigarea anumitor tranzacții intragrup, în România un număr mare de ajustări de prețuri de transfer se referă la tranzacții cu bunuri, în linie cu ce se întâmplă la nivel internațional. În următoarea perioadă, ne așteptăm la o creștere și mai mare a numărului și complexității inspecțiilor din zona prețurilor de transfer, având în vedere volumul informațiilor disponibile acum autorităților fiscale și modificările aduse de pandemie”, a spus, zilele trecute,
Gabriela Băncescu, Director la EY.
Tot în zona firmelor,
Georgiana Iancu, Partener la EY, a spus că o intensificare a inspecțiilor fiscale am putea avea pe partea de
(3) TVA:
„Dintr-o perspectivă practică, cred că ne putem aștepta la o intensificare a inspecțiilor fiscale și în zona de TVA. Mediul de afaceri ar trebui să se pregătească, pentru a putea adresa exigențele inspectorilor fiscali.”Apoi, dacă ne luăm după activitatea ANAF din 2020, reiese că inspectorii sunt din ce în ce mai atenți la
(4) comerțul online. Practic, era de așteptat ca atenția autorităților să se îndrepte către comercianții online, având în vedere
creșterea de vânzări înregistrată pe fondul epidemiei de coronavirus. Evident, nu-i deloc exclus ca verificările să se intensifice în toamnă, în
perioada vânzărilor de Black Friday.
Altă chestiune care va fi printre prioritățile Fiscului în 2021 este
(5) dotarea cu case de marcat cu jurnal electronic și conectarea aparatelor la sistemul național de monitorizare. Din primele zile ale anului,
nedotarea cu noile case de marcat poate fi sancționată de la prima abatere. Totodată, din moment ce se dorește conectarea tuturor aparatelor până la
31 martie 2021, este de așteptat ca verificările fiscale să se intensifice.
Citește și: În acest an, avem reguli noi la toate tipurile de verificări făcute de Fisc la firme și persoane fizice.Atunci când vine vorba de
(6) veniturile persoanelor fizice, Stela Andrei a atras atenția că anul 2021 ar putea aduce controale extinse, atât la cei cu mari averi, cât și la cei care fac tranzacții imobiliare, tranzacții online sau obțin venituri din chirii.
„Ne așteptăm la controale la nivelul persoanelor fizice, în contextul marilor averi, dar ne așteptăm să se verifice și tranzacțiile imobiliare, tranzacțiile online, posibil și chiriile”, a spus specialista în cadrul aceluiași eveniment. Specialiștii avertizaseră încă din vară că
persoanele fizice ar trebui să se aștepte la verificări fiscale extinse.
Notă: Principalele noutăți legate de controalele ANAF pot fi urmărite în secțiunea noastră dedicată de aici.