În ultimele luni, redacția noastră a scris în mai multe rânduri despre chestiunile urmărite în prezent la controale de către inspectorii Agenției Naționale de Administrare Fiscală (ANAF). Astfel, venim azi cu o sintetizare a acestor teme de interes pentru autoritățile fiscale, pentru a le avea în vedere în eventualitatea unor verificări.
Înainte de toate, o temă importantă de control în perioada actuală ține de
(1) conectarea caselor de marcat cu jurnal electronic la sistemul de monitorizare al ANAF. Verificările au început după ce în vară a expirat termenul de conformare destinat firmelor mari (30 iunie 2021), iar autoritățile au informat că acestea
vor fi extinse după expirarea termenului de conformare destinat firmelor mici și mijlocii (30 noiembrie 2021).
Mai departe, alt subiect fierbinte (de când s-a înregistrat o creștere exponențială a vânzărilor cu livrare pe fondul restricțiilor din criza pandemică) este
(2) comerțul online de bunuri. Mă refer nu doar la verificările derulate în prezent prin operațiunea „Mercur”, ci și la reglementările europene care indică în mod clar că
autoritățile vor acorda, în viitor, o atenție din ce în ce mai mare tranzacțiilor online.
Apoi, importante sunt și
(3) situațiile în care Fiscul poate face reîncadrări de venituri, stabilind sume suplimentare de plată la bugetul statului. Mă refer în principal la diurnele acordate de transportatorii rutieri șoferilor profesioniști, la tichetele cadou acordate salariaților partenerilor de afaceri și la colaborările cu furnizorii independenți de servicii - acestea
au fost adevărate „vedete” în ultimii ani în cadrul controalelor ANAF, conform specialiștilor EY România. Desigur, tot aici ar mai intra și contractele civile și drepturile de autor, reclasificarea cheltuielilor în dividende în cazul microîntreprinderilor și ajustarea prețului contractual între părțile neafiliate.
Alte tendințe importante au fost prezentate de specialiștii NNDKP, care au atras atenția asupra
(4) deductibilității serviciilor, în special a serviciilor intragrup în cadrul multinaționalelor,
(5) condiției de deductibilitate legate de dovada distrugerii bunurilor, atunci când vorbim de bunuri degradate calitativ, și
(6) prețurilor de transfer. De asemenea, avocații au vorbit și de o nouă tendință conturată mai recent - cea a
deducerilor în contextul
(7) abandonului de investiții.
În completare, specialiștii NOA au venit și ei cu
alte arii de interes din controalele fiscale. Dincolo de subiectele deja amintite mai sus, firmele ar trebui să acorde atenție
(8) plăților fragmentate de dividende, o chestiune despre care
redacția noastră a scris recent mai pe larg,
(9) gestionării deșeurilor, în contextul în care ANAF desfășoară verificări în colaborare cu autoritățile de mediu, dar și
(10) tranzacțiilor cu partenerii de afaceri care au codul de TVA anulat.
(11) Problema sediilor fixe încă este
prezentă printre tendințele din controalele ANAF, spun specialiștii PwC România. Chiar dacă vorbim de un număr mai mic de controale de acest gen, impactul lor financiar este greu de ignorat.
În fine, merită amintită și o direcție mai nouă pe care inspectorii de stat par să o adopte -
(12) verificarea persoanelor fizice care obțin bunuri sau servicii pentru promovare online. Adică
așa-zișii bloggeri ce folosesc o multitudine de canale online în acest sens (WordPress, YouTube, Instagram, Facebook, TikTok etc.).
Notă: avocatnet.ro monitorizează constant noutățile apărute în domeniul controalelor fiscale, acestea putând fi urmărite în secțiunea noastră dedicată.