Problema sediilor fixe, încă prezentă în controalele ANAF, poate aduce companiilor sume uriașe de plată către stat

„Mai există o temă extrem de sensibilă, care nu este generalizată prin prisma complexității ei, dar care cu siguranță este de mare interes din cauza sumelor implicate, respectiv sediul fix și/sau sediul permanent. Este un subiect de control cu un înalt grad de tehnicitate, care aduce bani extrem de mulți la bugetul de stat, fiind stabilite sume care depășesc 200-300 de milioane de lei per contribuabil”, scrie într-un articol recent Ana-Maria Iordache, Partener la D&B David și Baias, firma de avocatură asociată cu PwC.

Concret, este vorba de situația în care o firmă străină are o relație de afaceri cu o firmă română. În acest caz, ANAF consideră că firma nerezidentă derulează activități printr-un sediu fix în România, astfel că firma rezidentă trebuie să achite TVA aici.

„Practic, în cadrul inspecțiilor care analizează această problematică, deși verificarea se realizează la nivelul contribuabilului rezident, impactul se răsfrânge nu numai asupra acestuia, ci și asupra entității nerezidente cu care acesta derulează activități economice. De exemplu, în materia TVA, un nerezident este considerat ca având un sediu fix în România dacă dispune de suficiente resurse umane și tehnice pentru a desfășura în mod regulat livrări de bunuri și/sau prestări de servicii pe teritoriul României.

Astfel, autoritățile fiscale inițiază o acțiune de control la nivelul contribuabilului român, care are încheiat cu entitatea nerezidentă un contract de procesare de bunuri sau de marketing, de exemplu. În urma acestei analize, Fiscul consideră că entitatea nerezidentă dispune de un sediu fix în România, întrucât utilizează resursele tehnice și umane ale contribuabilului român, resurse care acționează sub controlul acesteia, pentru a derula ea însăși, în mod direct, activități economice în România”, a explicat specialista.

Prin urmare, această interpretare a inspectorilor ANAF schimbă cu totul tratamentul fiscal, pentru că se schimbă atât locul prestării serviciilor, cât și contribuabilul obligat la plata taxei.

„O astfel de concluzie schimbă cu totul tratamentul fiscal al tranzacției din perspectiva de TVA, întrucât modifică două elemente esențiale, respectiv locul prestării serviciilor și persoana obligată la plata taxei. Astfel, dacă în varianta inițială (fără sediu fix) serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul nerezidentului (deci cu locul prestării în țara unde acesta este situat), persoana obligată la plata taxei fiind, așadar, nerezidentul, în scenariul existenței sediului fix serviciile sunt considerate a fi prestate în beneficiul sediului fix (din România), persoana obligată la plata taxei fiind, așadar, contribuabilul român.

Impactul este unul imediat, fiind atât de natură financiară (TVA suplimentar de plată stabilit în sarcina rezidentului), cât și de natură operațională (înregistrarea nerezidentului ca sediu fix și regândirea modelului de business)”, a precizat Ana-Maria Iordache.

Problema sediilor fixe, ca tendință în controalele ANAF, nu este una nouă. Redacția noastră a mai publicat un articol pe această temă la începutul anului 2021, cu ajutorul specialiștilor de la EY România.

Despre alte tendințe la care specialiștii se așteaptă în controalele fiscale am mai scris recent în articolul de aici și în articolul de aici.