Nu. Programul Rabla pentru electrocasnice din acest an se desfășoară după reguli noi. Mai exact, într-o primă fază, se face înregistrarea în program a celor ce vor să-și înlocuiască electrocasnicele vechi cu bani de la stat și, ulterior, se desfășoară trei etape distincte în care se vor putea cere bani pentru aparate noi. Înscrierea se face online, printr-o aplicație a Administrației Fondului pentru Mediu (AFM).
2. Dacă m-am înscris în vară, trebuie să mă mai înscriu încă o dată?
Nu. Cei ce și-au făcut cont de utilizator în vară nu trebuie să-și facă altul, ci doar să se autentifice în sistem, utilizând adresa de e-mail și parola setată.
3. Până când se poate face înscrierea în program?
Cei interesați se pot înscrie în programul Rabla pentru electrocasnice timp de aproape o săptămână, adică în perioada 19 noiembrie (ora 10:00) - 25 noiembrie (ora 23:59).
4. De când se pot cere banii?
Imediat ce se încheie perioada de înscrieri, respectiv din data de 26 noiembrie. Totuși, nu toată lumea va putea cere banii din aceeași zi, deoarece, în acest an, în funcție de tipul de electrocasnic vizat, sumele se vor putea cere în trei etape.
5. Care sunt cele trei etape în care se pot cere banii de la stat?
- etapa I - pentru mașini de spălat rufe/ vase și frigidere/ congelatoare - 26 noiembrie (ora 10:00) - 2 decembrie (ora 23:59);
- etapa II - pentru televizoare, laptopuri și tablete - 3 decembrie (ora 10:00) - 9 decembrie (ora 23:59);
- etapa III - pentru aparate de aer condiționat, uscătoare de rufe și aspiratoare - 10 decembrie (ora 10:00) - 16 decembrie (ora 23:59).
6. Care sunt pașii ce trebuie parcurși pentru înlocuirea electrocasnicelor?
Banii primiți de la stat pentru înlocuirea electrocasnicelor vechi se vor putea folosi urmând trei pași: înscrierea online (începând de azi), în cadrul căreia se trimit mai multe date de identificare, solicitarea și primirea voucherului electronic (într-una dintre cele trei etape de mai sus) și, în fine, cumpărarea, dintr-un magazin acceptat în program, a unui electrocasnic nou, cu condiția predării unuia uzat.
7. Cine poate cere bani pentru electrocasnice noi în această sesiune?
De banii de la stat poate beneficia solicitantul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții:
- este persoană fizică cu domiciliul în România;
- nu are obligații restante la bugetul de stat sau la bugetul local;
- are vârsta de minimum 18 ani împliniți în momentul solicitării banilor;
- este posesor al unui/unei buletin/cărți de identitate valabil(e) în momentul înscrierii în program;
- se obligă să predea, în momentul achiziționării unui electrocasnic nou, unul uzat echivalent;
- își dă acordul cu privire la prelucrarea de către AFM a tuturor datelor și informațiilor furnizate.
Banii primiți de la stat vor putea fi folosiți pentru cumpărarea de mașini de spălat rufe, mașini de spălat vase, aparate de aer condiționat, inclusiv portabile, frigidere, combine sau lăzi frigorifice, congelatoare, televizoare, uscătoare de rufe, aspiratoare, laptopuri și tablete.
9. Ce sume se vor primi pentru fiecare categorie de aparate electrice?
În ordine crescătoare, sumele ce vor putea fi cerute sunt:
- 200 de lei - pentru aspiratoare cu un consum de energie mai mic de 43 kWh/an;
- 300 de lei - pentru tablete;
- 400 de lei - pentru mașini de spălat rufe, inclusiv cu uscător având cel puțin noua clasa energetică C, pentru mașini de spălat vase având cel puțin noua clasă energetică D, pentru aparate de aer condiționat, inclusiv aparate de aer condiționat portabile, cu eficiență energetică la răcire cel puțin A++ (vechea clasă energetică), pentru categoria frigidere/ combine frigorifice/ lăzi frigorifice/ congelatoare având cel puțin noua clasă energetică E, pentru televizoare având cel puțin noua clasă energetică G, pentru uscătoare de rufe cu eficiență energetică cel puțin A++;
- 500 de lei - pentru laptopuri.
Pentru a putea cere banii de la stat, cei interesați trebuie să-și facă un cont de utilizator (în perioada 19-25 noiembrie) în aplicația de pe site-ul AFM, pentru care trebuie să furnizeze următoarele date: nume, prenume, localitate și județ de domiciliu, cod numeric personal, adresa de e-mail și un număr de telefon valid. Așa cum spuneam mai sus, cei ce au deja cont nu trebuie să-și facă unul nou.
De asemenea, cei ce se înscriu în acest program trebuie să încarce, până la momentul utilizării voucherului, o copie a actului de identitate și a declarației pe proprie răspundere pusă la dispoziție de AFM (potrivit căreia nu au obligații restante la bugetul de stat și la bugetul local).
11. Până când se vor putea folosi banii obținuți de la stat?
Voucherul este valabil, potrivit ghidului de finanțare a programului, cuprins în Ordinul Ministerului Mediului nr. 2.089/2020, timp de 15 zile de la data publicării listei beneficiarilor, termen în care trebuie utilizate la un comerciant validat.
12. Cum se primesc banii?
Banii ceruți autorităților vor fi primiți sub formă de voucher electronic, ce va putea fi folosit în oricare magazin înscris în program.
13. Pot lua un voucher de la altă persoană, așa cum se întâmplă în cazul programelor Rabla pentru mașini?
Nu. Începând din această sesiune, ghidul programului stabilește clar caracterul nominal și netransmisibil al voucherelor utilizate în program.
14. În ce tip de magazine se pot folosi voucherele obținute?
Atâta timp cât sunt înscrise în programul Rabla pentru electrocasnice, magazinele în care se pot folosi voucherele pot fi de orice fel, adică pot fi magazine clasice sau online.
15. Se pot cere mai multe vouchere?
Da. Cei interesați pot cere și primi mai multe vouchere, dar nu mai mult de unul pentru fiecare categorie de electrocasnice. Adică se pot obține, de exemplu, trei vouchere: unul pentru televizoare, unul pentru laptopuri și unul pentru aspiratoare. În mod evident, ele se vor cere în etapa potrivită fiecărei categorii de electrocasnice (lista de mai sus).
16. Cei ce au participat la ediții anterioare ale programului mai pot cere bani și acum?
Da. Ghidul de finanțare nu exclude posibilitatea de a participa la mai multe ediții/ sesiuni ale programului. Mai mult de atât, așa cum spuneam mai sus, se pot solicita mai multe vouchere în cadrul aceleiași ediții.
17. Pot folosi banii de la stat pentru a acoperi integral valoarea unui produs electric?
Răspunsul este nu. Ghidul programului stabilește că finanțarea de la stat nu poate depăși 50% din valoarea echipamentelor comercializate prin program, adică beneficiarul trebuie să contribuie cu cel puțin jumătate din preț.
18. Ce electrocasnice uzate vor trebui date la schimb?
De principiu, trebuie predate electrocasnice uzate din aceeași categorie cu cea din care face parte cel ce urmează să fie cumpărat, respectiv categoria frigidere/ combine frigorifice/ lăzi frigorifice/ congelatoare, categoria aparate de aer condiționat/ aparate de aer condiționat portabile, categoria mașini de spălat vase, categoria mașini de spălat rufe, categoria uscătoare de rufe, categoria aspiratoare și categoria televizoare.
Totuși, există și excepții de la această regulă. Mai exact, pentru laptopuri și tablete se poate preda la schimb fie un calculator personal, compus din unitate centrală și monitor, fie un alt echipament inclus în program, cu excepția laptopurilor și tabletelor vechi. De asemenea, pentru mașinile de spălat vase, precum și pentru uscătoarele de rufe se poate preda la schimb orice echipament vechi inclus în program.
19. Ce înseamnă, de fapt, “aparat electrocasnic uzat”?
Ghidul de finanțare nu stabilește caracteristici clare ale acestora, adică dacă trebuie să fie sau nu funcționale, așa că, cel puțin teoretic, pot fi predate toate electrocasnicele folosite, indiferent cât timp, dintr-o gospodărie.
Comentarii articol (27)