Reminder: Ziua copilului: Care sunt drepturile principale ale minorilor, conform legilor din România

Dreptul la viaţă 

România recunoaşte dreptul la viaţă al fiecărui copil din noiembrie 1991, după ce ţara noastră a ratificat Convenţia Naţiunilor Unite din 1989 privind drepturile copilului.  

Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului stabileşte clar faptul că un copil are dreptul la un nume, după ce naşterea lui a fost înregistrată, precum şi dreptul de a obţine o cetăţenie. De asemenea, copilul are dreptul de a-şi păstra cetăţenia, numele şi relaţiile de familie, „fără nicio ingerinţă”.

De asemenea, copiii au dreptul să crească alături de părinţii lor şi să fie crescuţi în condiţii care să le permită dezvoltarea fizică, mentală, spirituală, morală şi socială. Părinţii sunt cei care au obligaţia de a le asigura supraveghere, educaţie, să-i întreţină, să-i informeze cu privire la actele sau faptele care i-ar afecta şi să ia în considerare opinia acestora.

Dreptul de a fi ascultat

Legislaţia din România le conferă copilului dreptul de a fi ascultat. Principiul ascultării opiniei copilului şi luarea în considerare a acesteia, în funcţie de vârsta şi de gradul său de maturitate, stă la baza garantării drepturilor copilului.

„Copilul capabil de discernământ are dreptul de a-şi exprima liber opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte”, scrie în Legea 272. Acest drept îi conferă minorului posibilitatea de a cere şi a primi orice informaţie pertinentă, de a-i fi cerută părerea şi de a fi informat asupra consecinţelor pe care le poate avea opinia sa, dacă este respectată, dar şi asupra consecinţelor oricărei decizii care îl priveşte.

Acest drept de a fi ascultat nu este limitat doar la părinţi sau reprezentanţi legali, ci există şi faţă de instituţiile publice sau o instanţă judecătorească. Minorii cu vârsta de peste 10 ani au dreptul de a fi ascultaţi în orice procedură judiciară sau administrativă care îi priveşte. Pot fi ascultaţi şi cei sub 10 ani, dacă autoritatea consideră că ceea ce au de spus este necesar pentru soluţionarea cauzei.

Codul civil prevede că, în situaţia în care o instanţă de tutelă stabileşte domiciliul pe care îl va avea un copil în cazul în care părinţii săi au domicilii separate şi nu cad de acord, copilul are dreptul de a fi ascultat şi de a-şi exprima opinia.

Opinia unui copil trebuie ascultată şi în situaţia unei adopţii, dacă minorul a împlinit vârsta de 10 ani.

Trebuie ştiut şi faptul că un copil are dreptul să depună singur plângeri referitoare la încălcarea drepturilor sale fundamentale.

Dreptul la libertatea de exprimare

Libertatea de a căuta, de a primi şi de a difuza informaţii de orice natură, care vizează promovarea bunăstării lor sociale, spirituale şi morale, sănătatea lor fizică şi mentală, sub orice formă şi prin orice mijloace la alegerea lor, nu poate fi încălcată. Părinţii nu pot limita dreptul minorilor la libertatea de exprimare.

De asemenea, copiii au dreptul la libertatea de gândire, de conştiinţă şi de religie. Religia copilului care a împlinit 14 ani nu poate fi schimbată fără consimțământul acestuia, iar cel care a împlinit vârsta de 16 ani are dreptul să își aleagă singur religia.

Copilul care aparţine unei minorități naționale, etnice, religioase sau lingvistice are dreptul la viață culturală proprie, la declararea apartenenței sale etnice, religioase, la practicarea propriei sale religii, precum și dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alți membri ai comunității din care face parte. Copilul aparținând minorităților naționale are dreptul să se exprime în limba maternă în procedurile care îl privesc.

Dreptul de a avea legături personale şi relaţii sociale

Orice copil are dreptul de a avea relaţii personale cu celălalt părinte, dacă părinţii săi nu sunt împreună, cu ambii părinţi, dacă este crescut de reprezentanţi legali sau se află în grija unei instituţii sau a unui asistent maternal, cu rudele sale sau alte persoane alături de care s-a bucurat de viaţa de familie, doar dacă aceste lucruri nu contravin interesului său superior.

Notă: Conform Legii 272/2004, interesul superior al copilului are legătură cel puţin cu nevoile de dezvoltare fizică, psihologică, de educaţie şi sănătate, de securitate şi stabilitate şi apartenenţă la o familie, opinia copilului, în funcţie de vârsta şi gradul de maturitate, istoricul copilului (situaţiile de abuz, neglijare, exploatare sau orice altă formă de violenţă asupra copilului), capacitatea părinţilor sau a persoanelor care urmează să se ocupe de creşterea şi îngrijirea copilului de a răspunde nevoilor concrete ale acestuia, menţinerea relaţiilor personale cu persoanele faţă de care copilul a dezvoltat relaţii de ataşament.

Mai merită menţionat şi faptul că relaţiile personale ale unui copil pot fi împiedicate de către părinţi sau reprezentanţi legali, numai în baza unor motive temeinice, doar până în vârsta de 14 ani. În aceeaşi categorie este inclusă şi corespondenţa copilului. Neînţelegerile dintre copil şi părinţi se pot soluţiona de către instanţa de tutelă, iar, cum aminteam şi mai sus, copilul are dreptul de a fi ascultat.

Dreptul la demnitate şi viaţă intimă

Copiii au dreptul de a le fi protejată imaginea publică, viaţa lor intimă, privată, demnitatea, precum şi a le fi respectată personalitatea şi individualitatea, fără a fi supuşi pedepselor fizice sau altor tratamente umilitoare ori degradante.

Legislaţia română mai prevede că disciplina pe care părinţii o aplică copiilor lor trebuie făcută cu respectarea demnităţii acestora. „Sunt interzise luarea unor măsuri, precum și aplicarea unor pedepse fizice, de natură a afecta dezvoltarea fizică, psihică sau starea emoțională a copilului”, scrie în Codul civil.

Tot în această categorie legată de dreptul la demnitate putem menţiona şi drepturile copiilor de a fi protejaţi împotriva oricărui tip de exploatare, dintre care amintim exploatarea sexuală, exploatarea copilului de către mass-media sau în cadrul unor cercetări ori experimente ştiinţifice.

Dreptul la sănătate

Copilul are dreptul de a beneficia de servicii medicale, iar acestea sunt cele acoperite din fondurile statului. Asistenţa medicală cade în grija părinţilor, iar aceştia sunt obligaţi să îl îngrijească şi să prevină situaţiile care îi pot pune viaţa, creşterea şi dezvoltarea în pericol.

De asemenea, copiii au dreptul de a beneficia de asistență socială și de asigurări sociale, în funcție de resursele și de situația în care se află aceştia și persoanele în întreținerea cărora se găsesc.

Copiii cu dizabilităţi au dreptul la îngrijire specială, adaptată nevoilor lor. Îngrijirea specială constă în ajutor adecvat situației copilului și părinților săi ori, după caz, situației celor cărora le este încredințat copilul și se acordă gratuit, ori de câte ori acest lucru este posibil, pentru facilitarea accesului efectiv și fără discriminare al copiilor cu handicap la educație, formare profesională, servicii medicale, recuperare, pregătire, în vederea ocupării unui loc de muncă, la activități recreative, precum și la orice alte activități apte să le permită deplina integrare socială și dezvoltare a personalității lor, prevede Legea 272.

Aceştia au dreptul la asistenţă medicală gratuită, inclusiv medicamente gratuite, atât pentru tratamentul ambulatoriu, cât și pe timpul spitalizării, în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate, în condițiile stabilite prin contractul-cadru.

Dreptul la educaţie

Cei aflaţi sub 18 ani au dreptul de a primi o educaţie care să le permită dezvoltarea aptitudinilor şi personalităţii lor, fără discriminare. Cei care au împlinit vârsta de 14 ani pot cere încuviinţarea instanţei judecătoreşti pentru a-şi schimba felul învăţăturii şi al pregătirii profesionale ori locuinţa necesară pentru obţinerea acestora, dacă părinţii lor se opun.

De asemenea, copilul are dreptul la odihnă şi vacanţă. Acesta trebuie să aibă timp suficient pentru a participa în mod liber la activităţi recreative specifice vârstei şi la activităţile culturale, artistice şi sportive ale comunităţii.

Copilul cu handicap are dreptul la educație (şi poate fi şcolarizat), recuperare, compensare, reabilitare și integrare, adaptate posibilităților proprii, în vederea dezvoltării personalității sale.

Dreptul de a se căsători

Minorii peste 16 ani au dreptul de a se căsători, iar după căsătorie devin adulţi în faţa legii şi îşi pot încheia singuri actele juridice civile.

Pentru a se putea căsători înainte de majorat, aceştia au nevoie de un aviz medical, de încuviinţarea părinţilor sau de o hotărâre a instanţei de tutelă, dacă părinţii refuză să îşi dea consimţământul.

Dacă este anulată căsătoria unui minor de peste 16 ani, el rămâne adult în faţa legii, nu redevine copil.

Ar mai trebui menţionat şi aspectul ce priveşte întreţinerea unui copil de către părinţi. Dacă până la vârsta de 18 ani, părinţii sunt obligaţi să îl întreţină pe acesta, Codul civil stipulează că această obligaţie se păstrează şi după împlinirea vârstei de 18 ani, dacă se află în continuarea studiilor, până la terminarea acestora, dar până în vârsta de 26 de ani.