1. Amenzi mai mari pentru firmele care nu plătesc angajaților concediile medicale
De la 1 august, OUG nr. 74/2021 a majorat sancţiunile aplicate angajatorilor care nu plătesc indemnizaţiile datorate salariaţilor în termenul legal, refuză nejustificat plata indemnizaţiilor, plătesc eronat indemnizaţiile, nu gestionează numărul de zile de concediu medical pe fiecare asigurat şi pe fiecare afecţiune sau nu pun la dispoziţia organelor de control ale caselor de asigurări de sănătate documentele justificative şi actele de evidenţă necesare în vederea verificării modului de determinare a indemnizaţiilor suportate din FNUASS - între 3.500 lei şi 6.000 lei. În plus, de anul viitor, cererile de restituire însoţite de documentele justificative trebuie depuse în maximum 90 de zile de la data primirii, în caz contrar, sumele vor fi respinse definitiv de la plată şi nu vor mai fi decontate din bugetul FNUASS.
Executivul a decis că angajatorii care nu au remediat sau completat dosarul de decontare care a fost respins la plată de către casele de asigurări până la data de 1 august, ziua în care majoritatea prevederilor OUG 74 vor intra în vigoare, o vor putea face până la 31 decembrie 2021.
3. Amenzi pentru cei care intră în medical doar la una dintre firmele pentru care lucrează
De la 1 august, persoanele care lucrează, conform legii, la mai mulți angajatori și intră în concediu medical doar la unul dintre aceștia, continuând să-și presteze activitatea în programul normal de lucru la ceilalți, pot fi sancționate cu amenzi de până la 2.000 de lei. Mai mult decât atât, persoanele respective riscă să rămână fără indemnizația de asigurări sociale de sănătate sau să fie obligate să dea banii înapoi.
Tot de la 1 august, concediul medical poate fi eliberat doar pentru patru zile calendaristice, dacă certificatul este acordat de medicul de familie, sau în limita a 15 zile calendaristice, dacă este oferit de medicul de specialitate din ambulatoriu. Dacă, după finalizarea concediului inițial, incapacitatea temporară de muncă a salariatului se menține, în ciuda tratamentului urmat sau a investigațiilor efectuate, va putea fi eliberat un concediul medical în continuare în limita a șapte zile, dacă este semnat de medicul de familie, sau pentru maximum 30 de zile, dacă este eliberat de medicul de specialitate.
5. Monitorizarea celor în concediu medical
Guvernul a decis că medicii vor monitoriza persoanele în concediu medical pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite) - întocmesc un plan de urmărire a evoluției bolii, ce presupune două etape de evaluare, cea de-a doua presupunând decizia de a prelungi sau nu zilele de concediu date inițial. De asemenea, bine de știut și că pentru monitorizarea în concediul medical, salariații sunt consultați, de obicei, la cabinet.
În cazul persoanelor care pleacă în interes personal în țări în care este un risc epidemiologic, dacă la întoarcere este obligatorie carantina, statul va suporta numai costul primelor cinci zile de concediu de carantină, unde până de curând se suportau toate zilele de concediu pentru carantină.
Mai nou, durata cumulată a concediilor medicale pentru incapacitate temporară de muncă (pentru boli obișnuite) pe care le poate primi o persoană de la medicul de familie într-un an s-a redus, odată cu intrarea în vigoare a unui ordin comun al Ministerului Sănătății și al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate, de la 30 la 28 de zile.
8. Noi reguli pentru cei fără contract de muncă și care se asigură pentru concedii medicale
Tot de la 1 august, potrivit OUG nr. 74/2021, baza maximă de calcul lunară pentru indemnizațiile de asigurări sociale, în cazul celor care nu au venituri din salarii, însă care vor să se asigure opțional pentru concediul de maternitate, se determină ca medie a veniturilor asigurate din ultimele șase luni ale celor 12 luni din care se constituie stagiul de asigurare, până la limita valorică lunară a 12 salarii minime brute pe țară.