ACTUALIZARE (15.10.2021): Proiectul n-a apucat să fie trimis de Guvern la Parlament, însă o propunere asemănătoare a fost înregistrată la Senat pentru dezbatere și adoptare. Traseul său legislativ poate fi urmărit aici.
__________
În proiectul de lege de la MMPS se precizează că furnizorii de servicii sociale publici și privați vor avea obligația de a solicita angajaților ce intră în contact cu cei pe care-i îngrijesc:
- fie dovada vaccinării împotriva virusului SARS-CoV-2;
- fie dovada unui rezultat negativ al testării săptămânale;
- fie confirmarea faptului că au avut boala;
- fie o adeverință emisă de medicul de familie sau cel curant, prin care se certifică existența unor afecțiuni care reprezintă contraindicație la vaccinare.
După ce măsurile vor intra în vigoare, dacă angajații menționați mai sus nu pot prezenta niciuna din aceste dovezi, li se va interzice accesul în centrele de îngrijire sau li se va interzice desfășurărea activităților care presupun contactul cu cei îngrijiți.
Angajații care vor refuza vaccinarea vor putea opta pentru testarea săptămânală, dar vor suporta costurile aferente testării, după cum mai stabilește proiectul. Ca excepție, persoanele care nu s-au vaccinat din motive medicale și cele care nu au încheiat schema completă de vaccinare/ se află în perioada dintre prima și a doua doză nu vor fi nevoite să achite costul aferent testării, acesta urmând să fie suportat de direcțiile de sănătate publică județene.
Să precizăm că serviciile sociale reprezintă un ansamblu de măsuri și acțiuni ce urmăresc să răspundă nevoilor individuale, familiale sau de grup, în vederea prevenirii și depășirii unor situații de dificultate.
Aceste măsuri și acțiuni sunt asigurate de către autoritățile administrației publice locale, precum și de persoane fizice sau persoane juridice, publice ori private, denumiți furnizorii de servicii sociale.
Furnizori publici de servicii sociale pot fi:
- structuri specializate ale autorităţilor administraţiei publice locale şi autorităţile executive din unităţile administrativ-teritoriale organizate la nivel de comună, oraş, municipiu şi sectoare ale municipiului Bucureşti;
- autorităţi ale administraţiei publice centrale ori alte instituţii aflate în subordinea sau coordonarea acestora care au stabilite prin lege atribuţii privind acordarea de servicii sociale pentru anumite categorii de beneficiari;
- unităţi sanitare, unităţi de învăţământ şi alte instituţii publice care dezvoltă, la nivel comunitar, servicii sociale integrate.
Furnizori privaţi de servicii sociale pot fi:
- organizaţii neguvernamentale, respectiv asociaţiile şi fundaţiile;
- culte recunoscute de lege;
- persoane fizice autorizate în condiţiile legii;
- filiale şi sucursale ale asociaţiilor şi fundaţiilor internaţionale recunoscute în conformitate cu legislaţia în vigoare;
- operatori economici cu scop lucrativ.
Comentarii articol (0)