Sponsorizarea cluburilor sportive se poate face fără costuri efective pentru firme, însă există riscuri de reîncadrare a cheltuielilor

Potrivit Codului fiscal, firmele pot să scadă sponsorizările din impozitul pe profit -- fie în cuantum de 0,75% din cifra de afaceri, fie în cuantum de 20% din impozit (se aplică valoarea mai mică) -- sau din impozitul micro - în cuantum de 20% din impozit. Dacă rămân sume nescăzute din impozit, acestea se reportează pentru următorii/următoarele ani/trimestre.

Practic, în acest fel, firmele își pot promova imaginea fără a avea costuri efective, din moment ce sumele plătite sunt scăzute din impozitele datorate statului. Desigur, este vorba de sponsorizările făcute în baza Legii 32/1994, act care prevede că acestea pot fi făcute către persoanele juridice fără scop lucrativ active în domeniul sportiv, printre altele.

„Din punct de vedere fiscal, încadrarea sub forma sponsorizării este importantă, întrucât sponsorul se poate prevala de un tratament preferențial față de cel aplicabil altor tipuri de cheltuieli. Astfel, prin comparație cu alte cheltuieli efectuate în scopul activității economice și care sunt deductibile la calculul bazei impozabile pentru determinarea impozitului pe profit, cheltuielile cu sponsorizarea sunt deductibile direct din impozitul calculat, în anumite limite. Cu alte cuvinte, sponsorul realizează practic o deducere integrală a cheltuielilor cu sponsorizarea din sarcina sa fiscală, sponsorizarea nereprezentând, practic, un cost pentru agentul economic atât timp cât limita admisă de lege nu este depășită. În esență, în condițiile în care costul sponsorizării este dedus din impozitul de plată către stat, s-ar putea spune că prin intermediul sponsorizării firma își poate asigura o formă gratuită de promovare/publicitate”, a explicat Lucian Barbu, Tax Partner la NNDKP, într-un articol postat recent.

Cu toate acestea, specialistul avertizează că, din cauza legislației neclare, cheltuielile făcute de firme pentru a sponsoriza cluburile sportive pot fi reîncadrate uneori în urma controalelor fiscale. De ce? Pentru că diferența între aducerea la cunoștința publicului a sponsorizării și efectuarea de reclamă și publicitate comercială este una destul de greu de stabilit.

„Astfel, cu toate că legiuitorul permite ca în cadrul unei acțiuni de sponsorizare părțile să aducă la cunoștința publicului sponsorizarea prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului (într-un mod care să nu lezeze, direct sau indirect, activitatea sponsorizată, bunele moravuri sau ordinea și liniștea publică), același leguitor interzice categoric ca beneficiarul să efectueze reclamă sau publicitate comercială anterioară, concomitentă sau ulterioară în favoarea sponsorului.

Din păcate, unul dintre neajunsurile legislației privind sponsorizarea este că distincția dintre cele două nu este clar reglementată. Și din aparenta suprapunere a celor două concepte pot să apară probleme în practică la aplicarea deducerilor pentru sponsorizare, întrucât, în cazul unei eventuale reîncadrări a sponsorizării în activitate de reclamă sau publicitate, sponsorul ar pierde beneficiul fiscal al deducerii din impozit și ar putea cel mult aplica o deducere din baza impozabilă. Cu alte cuvinte, în cazul unui plătitor de impozit pe profit deducerea s-ar transforma dintr-una de 100% într-una de 16%. De asemenea, în timp ce o activitate de sponsorizare nu intră în sfera de aplicare a TVA, prestarea de către beneficiar a unei activități de reclamă și publicitate ar atrage în mod normal aplicarea TVA asupra prețului acestui serviciu”, a detaliat Lucian Barbu.

Așa cum au explicat recent specialiștii EY România la conferințele avocatnet.ro, atunci când există facilități fiscale cu reguli neclare, există un risc destul de mare ca, în cazul unui control, firmele să se trezească cu reîncadrări de cheltuieli și cu sume suplimentare de plată.

„În condițiile în care legislația nu oferă o distincție clară între reclama «permisă» -- prin aducerea la cunoștința publicului a sponsorizării prin promovarea numelui, a mărcii sau a imaginii sponsorului -- și cea «interzisă» -- și anume efectuarea de reclamă sau publicitatea comercială --, inspectorii fiscali sunt tentați ca, atunci când beneficiarul sponsorizării oferă sponsorului ceva mai mult decât nominalizarea ca sponsor în materialele informative și afișarea însemnelor firmei, să considere că în fapt are loc prestarea unui serviciu de reclamă sau publicitate”, a subliniat partenerul de la NNDKP.

Câteva exemple de beneficii acordate sponsorului care ar putea duce la o reîncadrare a cheltuielilor sunt:

• afișarea pe bannere sau în materialele audiovizuale a produselor sponsorului;
• participarea sportivilor la evenimente de promovare a activității sponsorului;
• acordarea dreptului de a transmite pe site-ul sponsorului evenimentele sportive;
• acordarea dreptului de a folosi imagini sau însemne ale clubului sportiv pe materialele de promovare ale sponsorului.

Așadar, firmele sunt sfătuite să acorde o atenție ridicată contractului de sponsorizare încheiat cu cluburile sportive, pentru a evita pe viitor riscurile de reîncadrare. În același timp, și documentația justificativă trebuie să fie întocmită cu grijă, pentru a evita ca orice neclarități sau neconcordanțe să fie speculate de inspectorii Fiscului (de exemplu, să se prevadă clar la ce vor fi folosiți banii de sponsorizare).

Printre alte situații în care firmele riscă reîncadrarea cheltuielilor se numără acordarea diurnelor în domeniul transportului rutier internațional, acordarea de tichete cadou salariaților unor terți sau colaborările cu profesioniștii independenți.