Avocatnet.ro şi Digi24.ro vă prezintă cele mai importante ştiri ale dimineţii.
Parada militară de 1 Decembrie din Capitală va avea loc în format restrânsMilitari şi specialişti din MApN, MAI, SRI, STS şi Administraţia Naţională a Penitenciarelor, cu mijloace tehnice terestre şi aeriene, vor participa la parada militară organizată de Ziua Naţională în Piaţa Arcul de Triumf din Bucureşti.
Ceremonia, care începe la ora 11,00, se va desfăşura într-un format restrâns, care va fi dimensionat în funcţie de situaţia pandemică de la momentul desfăşurării evenimentului, cu respectarea strictă a prevederilor legale referitoare la prevenirea şi combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, precizează Ministerul Apărării într-un comunicat transmis, luni, AGERPRES.
România, pe locul 10 în Europa la consumul de alcool pur. Cine conduce topulUn român consumă anual 11 litri de alcool pur, piaţa locală fiind între primii zece clasaţi la nivel european. Pe primele locuri în top, cu un consum de aproape 13 litri per capita, se află Letonia şi Cehia, iar la coada clasamentului sunt Italia, Suedia şi Grecia cu cifre aproape la jumătate, potrivit Mediafax.
Un român consumă în medie 11 litri de alcool pur pe an, valoare ce poziţionează piaţa locală în prima parte a clasamentului european, într-un top realizat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS), citată de Visual Capitalist.
Această valoare se traduce astfel într-un consum mult mai mare de băuturi spirtoase, dat fiind că jucătorii din industrie definesc băuturile spirtoase ca băuturi alcoolice cu o concentraţie alcoolică de minimum 15% vol, conform spirits-romania.ro.
Comisia Europeană atrage atenţia că restricţiile împreună cu vaccinarea sunt necesare pentru a învinge pandemiaComisia Europeană a transmis luni că „înţelege” starea de saturaţie a cetăţenilor după aproape doi ani de pandemie şi respectă dreptul la proteste paşnice, dar îndeamnă la respectarea restricţiilor decise de statele UE confruntate cu o înmulţire a cazurilor de COVID-19, întrucât aceste măsuri, împreună cu vaccinarea, sunt „calea de ieşire” din această pandemie, relatează agenţia EFE.
„Înţelegem că din punct de vedere individual sunteţi obosiţi de restricţii, dar din punctul de vedere al unei comunităţi este important să rămâneţi uniţi şi să respectaţi restricţiile, pentru că aceasta este calea de ieşire din pandemie”, a declarat luni la conferinţa de presă Dana Spinanţ, purtătoare de cuvânt a Comisiei Europene.
După înmulţirea cazurilor de COVID-19 în mare parte din UE mai multe state membre au reintrodus restricţii şi în ultimele zile au avut loc proteste, unele cu incidente, în Belgia, Olanda şi Croaţia.
„Manifestaţiile paşnice sunt un drept fundamental, dar într-o situaţie de urgenţă publică unele drepturi pot fi restrânse”, a adăugat Dana Spinanţ, amintind că le revine autorităţilor publice din statele membre să decidă ce măsuri aplică.
Comentarii articol (1)