ACCES PREMIUM
De ce premium?
Tichete cadou: Dacă le dau cu alte ocazii decât cele pentru care există scutiri, angajatorii datorează din 2022 inclusiv contribuții sociale
Începând din 2022, angajatorii care dau tichete cadou salariaților cu alte ocazii decât cele stabilite de Codul fiscal ca fiind scutite de taxe datorează inclusiv contribuții sociale, nu doar impozit pe venit. Măsura a fost introdusă pe finalul anului 2021.
Articolul continuă mai jos
Mai precis, este vorba de prevederile punctelor 8, 15 și 21 ale articolului XXIV din
OUG 130/2021, care sunt în vigoare începând cu
veniturile aferente lunii ianuarie 2022. Asta înseamnă că noul tratament fiscal se aplică efectiv odată cu obligațiile declarative și de plată din februarie 2022.
Informația a fost confirmată de
Cristian Rapcencu, Managing Partner la Noutăți contabile, la
conferința fiscală organizată marți de avocatnet.ro, care subliniază că, în aceste situații, angajatorii datorează
atât impozit pe venit (cotă: 10%),
cât și contribuții sociale pentru pensii (cotă: 25%), sănătate (cotă: 10%) și muncă (cotă: 2,25%). Anterior modificării, angajatorii plăteau numai impozit pe venit atunci când dădeau tichete cadou de ziua salariatului, de ziua firmei sau cu alte asemenea ocazii neprevăzute de Codul fiscal.
„Astfel, sunt eliminate acele situații în care se puteau acorda tichete cadou angajaților cu diverse ocazii, cum ar fi ziua de naștere a angajatului, ziua firmei etc., la care să se calculeze doar impozitul pe venit. Practic, începând cu anul 2022, sunt excluse din baza de calcul a contribuțiilor sociale doar biletele de valoare sub forma tichetelor cadou acordate de Crăciun, Paște, 8 martie, 1 iunie, tichetelor de masă, voucherelor de vacanță, tichetelor de creșă si tichetelor culturale”, a explicat Cristian Rapcencu.
În preambulul OUG 130/2021 scrie că schimbarea tratamentului fiscal pentru tichetele cadou vine pentru a contracara
efectele negative identificate de Executiv:
- posibilitatea plății veniturilor salariale sub forma tichetelor cadou, având în vedere regimul fiscal vechi al exceptării acestora de la plata contribuțiilor sociale obligatorii, ducea la diminuarea încasărilor la bugetele de stat;
- nu erau valorificate în sistemele de asigurări sociale veniturile obținute sub forma tichetelor cadou, fapt ce putea avea ca efect și diminuarea viitoarelor venituri din pensii ale salariaților ce le primesc;
- producea distorsiuni concurențiale pe piața muncii.
Atunci când tichetele cadou se acordă în afara ocaziilor cu tratament preferențial (sau peste plafonul de 300 de lei), suma acordată salariatului este considerată
venit net, a subliniat Cristian Rapcencu. Astfel, angajatorul trebuie
să meargă pe suta majorată atunci când calculează taxele - adică se stabilește venitul brut care duce la suma netă încasată de salariat.
În altă ordine de idei, același act normativ a stabilit că plafonul până la care cadourile în bani și în natură, inclusiv tichetele cadou, sunt scutite de impozit pe venit și de contribuțiile sociale
crește de la 150 la 300 de lei de persoană, atunci când acordarea se face de Crăciun, de Paște, de Ziua Femeii sau de Ziua Copilului. Totodată, tichetele cadou
nu se mai pot acorda altor persoane decât salariaților proprii.
Citește mai mult despre
OUG 130/2021,
tichete cadou,
regim fiscal tichete cadou,
contributii sociale tichete cadou,
impozit tichete cadou,
salariati,
angajatori,
relatii de munca,
impozit pe venit,
contributii sociale obligatorii,
contributia la sanatate,
contributia la pensii,
contributia asiguratorie pentru munca,
CAS,
CASS,
CAM,
taxe salariale,
scutire taxe salariale
Specialiști citați în acest articol
Cristian Rapcencu
Lector universitar la ASE București, expert contabil CECCAR și consultant fiscal CCF, Managing Partner, Noutăți fiscale.ro
Cristian Rapcencu este lector universitar doctor la Departamentul de Contabilitate și Audit din cadrul ASE București. Cu o bogată experiență practica în domeniul financiar-contabil, Cristian este lector al unor cursuri practice organizate în Bucuresti și în tară (peste 350 de seminarii de fiscalitate), având la bază modificările și noutățile fiscale și contabile.
Principalele surse de informare folosite
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)