Disciplina muncii depinde de respectarea/îndeplinirea obligațiilor și de exercitarea drepturilor pe care legea le impune sau le recunoaște, iar aici angajatorul este cel care poate, în condițiile prevăzute de lege, în contractele individuale sau colective de muncă și/sau în regulamentul intern, să stabilească atât abaterile disciplinare, cât și sancțiunile aplicabile și procedura privind cercetarea disciplinară prealabilă.
Angajatorul are la dispoziție astfel toate instrumentele necesare impunerii unor reguli la locul de muncă, însă trebuie să respecte drepturile salariaților recunoscute de actele normative și să ofere suficiente garanții privind legalitatea și temeinicia măsurilor dispuse.
Codul muncii interzice în mod explicit „dubla sancționare” a unui salariat, iar potrivit art. 249 alin (2), „pentru aceeași abatere disciplinară se poate aplica numai o singură sancțiune”, însă aceste dispoziții par a intra în contracție cu cele ale art. 63 alin (1), care face referire la „abateri repetate” și, astfel, apar întrebările cu privire la includerea în cadrul deciziei de sancționare a unei singure abateri sau dacă nu cumva ar putea fi menționate și cele anterioare, iar, pe baza lor, cumulate, să fie dispusă concedierea.
Tribunalul Dolj a pronunțat o sentință civilă prin care a anulat decizia de concediere a unui salariat în baza art. 61 lit. a) din Codul muncii, decizia fiind menținuta ca fiind temeinică și legală de Curtea de Apel Craiova, unde s-a constatat, printre altele, că salariatul a fost „sancționat pentru fapte pentru care a mai fost sancționat anterior.”
Deși art. 61 lit. a) prevede posibilitatea concedierii salariatului pentru „abateri repetate”, aceste dispoziții trebuie coroborate cu cele ale art. 249 alin. 2 din Codul muncii, care prevăd obligativitatea aplicării unei singure sancțiuni pentru aceeași abatere disciplinară.
Mai mult, Curtea arată că „la stabilirea caracterului repetat al abaterilor săvârșite de salariat angajatorul nu se putea raporta la fapte pentru care deja a aplicat sancțiuni disciplinare, chiar dacă acestea nu au fost radiate, interpretarea pe care apelantul o dă prevederilor art. 61 alin. 1 lit. a) din Codul muncii, în sensul că ar permite aplicarea sancțiunii concedierii disciplinare ca o consecință a emiterii altor decizii de sancționare disciplinară venind în contradicție cu prevederile exprese ale art. 249 alin. 2 din Codul muncii și neputând fi astfel primită.”
În urma interpretării greșite a dispozițiilor art. 61 lit. a) și fără a le corobora în mod concret cu cele ale art. 249 alin (2), angajatorul a emis decizia de concediere fără a mai efectua o cercetare disciplinară prealabilă, bazându-se pe cele care au stat la baza emiterii celorlalte două decizii de sancționare, iar acesta a fost un alt element care a condus la concluzia că salariatul a fost concediat nelegal.
În același timp, instanțele au precizat că pot fi avute în vedere, la stabilirea sancțiunii, abaterile repetate, dar „sancțiunea concedierii se aplică atunci când se constată săvârșirea unor abateri repetate pentru care salariatul nu a fost încă sancționat.”
Cu alte cuvinte, dacă un salariat a fost deja sancționat pentru săvârșirea altor abateri disciplinare precedente, acestea vor fi avute în vedere în momentul stabilirii sancțiunii pentru o abatere săvârșită ulterior, alături de celelalte elemente constatate cu ocazia efectuării cercetării disciplinare, conform art. 250 din Codul muncii:
- împrejurările în care fapta a fost săvârșită;
- gradul de vinovăție a salariatului;
- consecințele abaterii disciplinare;
- comportarea generală în serviciu a salariatului.
Practic, angajatorul nu ar putea concedia disciplinar un salariat care a fost cercetat și sancționat anterior, dacă acesta nu a săvârșit o nouă abatere disciplinară, considerând că se află în prezența unor abateri repetate, însă în cazul în care constată săvârșirea unei noi abateri, la stabilirea sancțiunii poate ține cont de eventualele sancțiuni disciplinare care nu au fost radiate de drept.
În fine, reamintim și că, potrivit art. 248 alin (3) „Sancțiunea disciplinară se radiază de drept în termen de 12 luni de la aplicare, dacă salariatului nu i se aplică o nouă sancțiune disciplinară în acest termen și se constată prin decizie a angajatorului emisă în formă scrisă.”