"Telemunca a ajutat companiile de pretutindeni să evolueze și să supraviețuiască pandemiei COVID-19, dar a crescut riscul lucrătorilor de a dezvolta afecțiuni musco-scheletice și psihosociale”, potrivit unui raport din 2021 al Agenției Europene de Sănătate și Securitate în Muncă (SSM). Deși vorbim despre telemuncă și ne gândim automat la mai multă autonomie a salariatului, se preciza în raport, libertatea de a lucra de unde vrea, poate chiar când vrea, cealaltă față a acestei autonomii este tendința de a munci mai mult, de a fi mai mult la dispoziția firmei decât atunci când se lucrează de la birou și de a neglija importanța condițiilor bune de muncă și propria sănătate.
În continuarea acțiunii pornite anul trecut pentru informarea angajatorilor din Uniunea Europeană în materia riscurilor de SSM asociate telemuncii, Autoritatea europeană de SSM propune firmelor să facă analize de risc în legătură cu telemunca și să identifice, în concret, care sunt riscurile în cazul propriilor telesalariați, care sunt categoriile cu riscuri mai mari, ce le cauzează, ce este prioritar, să determine măsurile ce trebuie luate și care ar fi costurile, să implementeze aceste măsuri și să re-evalueze aceste riscuri regulat - pentru că telemunca va fi, cu siguranță, folosită în continuare de unii dintre angajați, chiar dacă alternativ cu munca la birou sau exclusiv.
Un instrument în această analiză de risc propus de Autoritate este o listă de verificare pe care fiecare telesalariat trebuie să o completeze, alături de angajator (documentul cu lista de verificare este atașat mai jos). Practic, angajații trebuie să răspundă cu „Da” sau „Nu” la mai multe întrebări destul de specifice în ceea ce privește condițiile lor de muncă de acasă - de pildă:
- au acasă un spațiu suficient pentru acomodarea unui „colț de lucru”;
- calitatea aerului în cameră este bună (nivelurile de umiditate, ventilație, aer curat etc. sunt în parametri normali);
- dacă au în casă o temperatură confortabilă;
- dacă există o alarmă de incendiu în clădire;
- în zona spațiului de lucru nu sunt lucruri care ar putea cauza alunecarea, împiedicarea sau căderea;
- stația de WiFi este în apropiere;
- dacă scaunul este ergonomic, asigură o poziție normală a gâtului, are brațe de sprijin;
- dacă masa de lucru este la aceeași înălțime cu coatele, din poziția șezut;
- ecranul de lucru să nu fie poziționat în stânga sau în dreapta, ci în fața capului;
- forma mouse-ului este potrivită formei mâinii;
- cei care folosesc (și) tablete, au suporturi speciale pentru acestea;
- există un suport de picioare dacă scaunul pe care stă telesalariatul nu-l ajută să ajungă cu picioarele pe podea;
- angajatul se simte izolat;
- comunicarea cu colegii este posibilă;
- salariatul stă în poziție șezut mai mult de opt ore zilnic;
- calitatea somnului este cel puțin decentă ș.a.m.d.
În afară de chestionarul cu toate întrebările privind condițiile de muncă acasă, Autoritatea mai pune la dispoziție în același material și o listă de recomandări standard pentru telesalariați, ce prevede inclusiv dimensiunile minime ale spațiului de lucru și alte aspecte general valabile tuturor celor ce lucrează de acasă.