Autorecenzarea în cadrul recensământului care a avut loc în primăvara anului precedent a dat posibilitatea salariaților de a cere o zi liberă plătită. Cei care nu au avut ocazia să beneficieze de ea în 2022, mai au la dispoziție până aproape de finalul lunii mai pentru a o cere, dacă sunt încă în termenul de 12 luni de la data dovezii de autorecenzare. Cererea de acordare a acestei zile trebuie să fie însoțită de dovada autorecenzării, iar angajatorul are posibilitatea de a verifica dacă autorecenzarea s-a efecuat sau nu.
Autorecenzarea a fost posibilă începând cu data de 14 martie și până pe 27 mai 2022, iar dovezile de autorecenzare, cele pe baza cărora se poate cere ziua liberă aferentă au fost emise începând cu 18 martie și aproape de finalul lunii mai. În condițiile în care încă va mai fi posibil ca această zi liberă să fie cerută și în anul curent, iată cele mai importante informații care trebuie cunoscute de angajatori:
1. Unde este prevăzută această zi liberă plătită?La articolul 49 din
OUG 19/2020 se stabilește că salariații care completează singuri online formularul de recensământ, adică se autorecenzează, pot cere angajatorilor
o zi liberă plătită pe baza dovezii de autorecenzare.
2. Angajatorul este obligat să le acorde salariaților această zi liberă?Da, angajatorul este obligat să acorde această zi, însă data efectivă trebuie să fie
obiectul unui acord cu salariatul/salariații.
Ziua liberă pentru autorecenzare trebuie să fie oferită în termen de 12 luni de la data emiterii dovezii de autorecenzare.3. În cât timp trebuie acordată această zi?OUG 19/2020 stabilește că această zi poate fi
luată în termen de 12 luni de la data efectuării autorecenzării online, ce va avea la baza dovada primită de la INS. Cum ultimele dovezi ale autorecenzării au fost emise spre finalul lunii mai, aceeași perioadă din 2023 va reprezenta termenul-limită de acordare. Data dovezii de autorecenzare este cea relevantă în fiecare caz în parte.
4. Salariații sunt obligați să ceară această zi?Nu, salariații nu sunt obligați, dar o pot face, dacă doresc. Ziua liberă se acordă pe baza unei cereri, însoțită de dovada autorecenzării. Dacă,
după expirarea termenului de 12 luni de la data emiterii dovezii, salariatul nu a solicitat acordarea dreptului ori nu a oferit angajatorului dovada autorecenzării,
ziua liberă plătită nu mai poate fi solicitată/acordată.
5. Ziua liberă plătită se acordă din oficiu sau pe baza unei cereri?Ca și în cazul liberului pentru vaccinare, salariatul care vrea să beneficieze de ziua liberă pentru autorecenzare trebuie să depună
o cerere de acordare. Această cerere trebuie să fie însoțită de dovada autorecenzării.
6. Poate fi această zi recompensată cu bani în locul acordării liberului?Nu. Dacă, din anumite motive, salariatul nu reușește să cadă de acord cu angajatorul asupra zilei de acordare în termen de 12 luni de la data primirii dovezii de autorecenzare,
nu există posibilitatea ca firma să îi plătească această zi, așa cum se întâmplă în cazul zilelor de odihnă neluate la încetarea relației de muncă.
7. Ce riscă angajatorul dacă nu răspunde cererii salariatului?Atât dacă nu răspunde cererii salariatului, dar și dacă îl amână pe acesta timp de 12 luni pentru ca dreptul să fie prescris, angajatorul riscă
"chiar un conflict individual de muncă, nefiind exclusă nici varianta sesizării instanței competente pentru soluționarea acestuia", după cum avertiza Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă.
8. Dacă salariatul s-a autorecenzat înainte să înceapă efectiv munca la actualul job, liberul trebuie acordat?
Aceasta este o situație care nu este prevăzută în mod explicit de OUG 19.
Interpretarea lui Dan Năstase a fost că
"dreptul de a beneficia de o zi liberă este condiționat de existența unei relații de muncă în momentul autorecenzării, iar legiuitorul nu a precizat că acesta se acordă pentru un singur raport juridic aflat în executare în acel moment, așadar, poate fi exercitat pentru fiecare în parte, dacă persoana respectivă se afla într-un raport juridic cu angajatorul căruia îi solicită acordarea dreptului".
9. Cum se poate verifica dacă salariatul chiar s-a autorecenzat?Angajatorul nu este nevoit să îi creadă pe cuvânt pe cei care îi solicită acest beneficiu, ci
va putea să verifice pe site-ul recensământului dacă autorecenzarea s-a efectuat cu adevărat sau nu. Această
verificare se va face pe baza CNP-ului salariatului.
10. Dacă salariații au completat formularul online pentru toată familia au dreptul la mai multe zile libere plătite?Nu. OUG 19/2020 stabilește
acordarea unei singure zile libere plătite atât pentru autorecenzarea salariatului, cât și pentru recenzarea celorlalți membri ai familiei, indiferent de numărul acestora.
11. Cum țin evidența acordării acestei zile libere?Angajatorul trebuie să depună la dosarul personal al salariatului cererea de acordare și dovada autorecenzării, iar
ziua liberă trebuie să se regăsească în pontaj sau evidența timpului de muncă. Această zi nu se trece în Revisal deoarece nu reprezintă o suspendare a contractului de muncă.