Angajații statului au dreptul la voucherele de vacanță și necuprinderea lor în buget de către instituțiile publice nu e motiv de neacordare

La nivel național există încă situații în care salariații plătiți din fonduri publice sunt tratați diferit din punct de vedere al acordării tichetelor de vacanță, iar unele instituții au ales varianta simplă - cea prin care refuză acordarea acestor tichete și invocă lipsa alocării bugetare, interpretând eronat textul actelor normative incidente în discuție.

Concret, în cadrul unui conflict de muncă, atât tribunalul, cât și curtea de apel au decis că angajatorul, instituție publică, nu poate suprima dreptul prevăzut de lege prin nealocarea resurselor bugetare, iar sintagma „pot acorda” din cadrul art. 1 alin (1) din OUG nr. 8/2009 se află în contradicție cu „acordă” din alin (2) al aceluiași articol - în primul caz fiind vizați agenții economici, iar în cel de-al doilea, instituțiile publice, așa cum sunt ele definite de Legea 500/2002.

„(1) Începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență, pentru recuperarea și întreținerea capacității de muncă a personalului salarial, angajatorii care încadrează personal prin încheierea unui contract individual de muncă pot acorda, în condițiile legii, bonuri de valoare, denumite în continuare vouchere de vacanță.

(2) Instituțiile publice, astfel cum sunt definite la art. 2 alin. (1) pct. 30 din Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, și la art. 2 alin. (1) pct. 39 din Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, indiferent de sistemul de finanțare și de subordonare, inclusiv activitățile finanțate integral din venituri proprii, înființate pe lângă instituțiile publice, acordă, anual, în perioada 1 ianuarie 2019-31 decembrie 2020, vouchere de vacanță în cuantum de 1.450 lei pentru un salariat”, scrie, mai exact, în ordonanță.

În aceste condiții se ajunge la concluzia că, „în sfera raporturilor de muncă ce apar la nivelul angajatorului instituție publică centrală și/sau locală, se instituie un veritabil drept în beneficiul angajatului”, iar în măsura în care nu există o limitare prevăzută expres de un act normativ, salariații plătiți din fonduri publice trebuie să beneficieze de acest drept.

Fiind vizate drepturile aferente anilor 2017-2020, instanțele au constatat că „nu au existat dispoziții legale care să prevadă că pentru anii respectivi nu se prevăd sume pentru acordarea tichetelor de vacanță personalului din cadrul instituțiilor publice”, iar „simpla susținere, în lipsa oricărei dovezi, că nu a dispus de resursele financiare necesare nu este de natură a justifica măsura luată.”

Angajatorul, instituție publică, din speța analizată s-a apărat susținând că lipsa fondurilor necesare pentru acordarea tichetelor de vacanță a avut la bază acordarea sporurilor la nivelul maxim prevăzut de lege, însă acest argument nu a putut fi luat în considerare, „având în vedere că legea nu le prevede alternativ, scopul acordării celor două categorii de drepturi salariale în discuție fiind diferit.”

Practic, plecând de la dispozițiile actelor normative incidente, „sporurile sunt acordate în considerarea desfășurării activității în anumite condiții iar voucherele de vacanță, sunt acordate cu scopul creșterii veniturilor reale ale angajatului, care astfel își poate petrece o vacanță în țară, cu rol de recuperare a capacității de muncă, de creștere a productivității muncii salariatului și de motivare a acestuia, precum și stimulării turismului în România, astfel cum rezultă din expunerea de motive a OUG nr. 46/2017.”

Instanța a subliniat că s-a pornit de la premisa că Guvernul României s-a angajat să acorde tuturor salariaților plătiți din fonduri publice o indemnizație sau primă de vacanță, sub formă de vouchere de vacanță, iar acestui drept al salariaților îi corespunde, în mod evident, obligația de a cuprinde în buget sumele corespunzătoare, cu excepția cazurilor în care, printr-un alt act normativ,  s-ar dispune altfel sau ar fi limitat ori suspendat acest drept.

Putem observa că angajatorul instituție publică nu poate invoca necuprinderea sumelor necesare pentru acordarea tichetelor de vacanță, însă în cazul în care nu o face, salariații trebuie să se adreseze instanței competente și să solicite acordarea unor despăgubiri egale cu contravaloarea tichetelor/voucherelor de vacanță neacordate, acestea urmând a fi actualizate cu rata inflației, dar și dobânda legală aferentă, calculată de la scadență și până la data plății efective.

De asemenea, salariații pot solicita și cheltuielile de judecată efectuate pe tot parcursul procesului și astfel constatăm că sumele pe care le poate plăti în final  angajatorul îi pot afecta bugetul pentru anul curs și/sau pentru anii următori, iar instituția ar putea fi obligată să recupereze prejudiciul rezultat de la persoanele responsabile. În acest caz putem considera că prejudiciul se limitează la rata inflației, dobânda legală și eventualele cheltuieli de judecată.