Mai considerăm detașare transfrontalieră o deplasare scurtă, cu întoarcerea în țară în aceeași zi? Explicații

„Legea nu face distincție; nu leagă definiția detașării de timpul petrecut de un șofer într-un stat sau altul. Criteriul (pentru a considera deplasarea detașare - n.red.) este legătura existentă între conducătorul auto și serviciul prestat și teritoriul unui stat-gazdă, fără să se facă referire la timpul petrecut în deplasare. Opinia mea e că se aplică, practic, aceleași reguli. Dacă eu încarc un camion aici, mă duc în Bulgaria, îl descarc și încarc iarăși, în Bulgaria, după care mă întorc în România, atunci nu e detașare indiferent de cât durează deplasarea pentru că e vorba de un transport bilateral dus-întors. Dacă plec de aici cu camionul gol, mă duc în Bulgaria, încarc la Ruse și apoi descarc, să zicem, la Varna, după care mă întorc în aceeași zi cu camionul în România, intrăm pe regulile detașării pentru că în acest exemplu este o operațiune de cabotaj, în Bulgaria - nici aici nu contează cât de mult durează deplasarea, că se întâmplă în decursul unei zile sau unei săptămâni”, a explicat Mihai Anghel, avocat asociat TZA în cel mai recent webinar organizat de avocatnet.ro pe tema diurnelor și detașărilor în transporturile rutiere transnaționale. 

Util: Cum recunoaștem situațiile de detașare și cum încadrăm toate celelalte situații?

„Concret, criteriul de departajare între detașare și nedetașare este gradul de legătură cu teritoriul statului membru gazdă, respectiv existența unei legături suficiente între conducătorul auto și serviciul prestat și teritoriul unui stat membru gazdă. Spre deosebire de conceptul de detașare/delegare din Codul muncii, care avea drept criteriu (1) locul de muncă fix, schimbat prin decizia unilaterală a angajatorului și (2) relația de subordonare existentă între angajator-salariat, respectiv între angajatorul către care se făcea detașarea și salariatul respectiv”, a subliniat avocatul în cadrul webinarului. 

Andreea Florian, tax senior manager TZA, atrage atenția asupra unei confuzii aici, cu alte reguli, mai vechi - situații în care un angajat oarecare, nu neapărat conducător auto, are dreptul la diurnă. Astfel, în HG nr. 518/1995 (diurnele pentru instituțiile publice) se precizează un tratament distinct pentru deplasările de până la 12, respectiv 24 de ore. Directiva și transpunerea ei în legislația națională nu fac nicio distincție între perioadele de timp ale deplasărilor însă - e vorba de Directiva UE nr. 2020/1057 (parte a așa-numitului „Pachet Mobilitate I”), transpunsă în Legea nr. 16/2017 privind detașările în cadrul prestării de servicii transnaționale.

„Dacă deplasarea durează sub 12 ore și, conform legislației din România - acele HG-uri care reglementează diurna ș.a.m.d. - salariatul nu ar avea dreptul la indemnizațiile de delegare, detașare, totuși, desfășoară o activitate mobilă; ar trebui totuși considerat salariat mobil, iar pentru mobilitate are dreptul la indemnizația aferentă, indiferent de cât de mult durează deplasarea, iar în lumina noilor prevederi din Legea 72, tratamentul fiscal al indemnizației de mobilitate ar trebui să fie același ca la cel aplicabil indemnizației de delegare/detașare”, a mai explicat Mihai Anghel. 

Dacă nu putem considera că salariatul respectiv ar trebui să primească indemnizația de detașare, nu ar exista un impediment pentru a considera că banii plătiți în plus ar intra sub sfera indemnizației de mobilitate, iar din perspectivă fiscală, acum, este același lucru. 

Avocatul se referă aici la Legea nr. 72/2022, care prevede modificări la regimul fiscal al diurnelor și care include și acordarea unui tratament fiscal preferențial a așa-zisei indemnizații de mobilitate - detalii, aici.