ACCES PREMIUM
De ce premium?
UPDATE: Refuzul cererilor de trecere la un program individualizat de muncă va trebui motivat în termen de cinci zile
Salariații care au nevoie de un program individualizat de muncă, ca mod de organizare flexibil a locului de muncă, o pot face și doar pentru o anumită perioadă de timp, iar dacă nu este de acord, angajatorul va trebui să își motiveze refuzul, în scris, în termen de cinci zile lucrătoare.
Articolul continuă mai jos
Modificările referitoare la programul de lucru individualizat se regăsesc în
Legea 283/2022, care modifică din 22 octombrie
Codul muncii. Inclusiv salariații care vor primi
concediul de îngrijitor au dreptul de a cere trecerea pe un program individualizat.
Dacă anterior modificărilor aduse de Legea 283, prevederile legale nu făceau referire la limitele unui program individualizat, de-acum stabilirea unui astfel de program are și
o durată limitată. După terminarea perioadei convenite sau chiar înaintea ei, dacă motivele pentru care a fost solicitat un astfel de program s-au schimbat,
salariatul are dreptul de a reveni la programul inițial.
Dan Năstase, consilier juridic specializat în relații de muncă, a explicat faptul că cererea de revenire la programul inițial de la cel individualizat va trebui să vină tot în scris din partea salariatului, angajatorul având aceeași obligație, de a-i răspunde în scris și motivat.
"Această obligație derivă, inclusiv din dispozițiile regulamentului intern care, la rândul lui, trebuie să prevadă elementele obligatorii enumerate de Codul muncii, respectiv o procedură pentru cereri și sesizări și, evident, un termen maxim în care trebuie să și răspundă", a afirmat el.
Dacă decide să refuze cererea înaintată de salariat privind trecerea la un program individualizat de muncă, angajatorul va trebui să îi ofere o motivație acestuia, în scris,
în termen de cinci zile lucrătoare de la data depunerii.
Prevederile din Codul muncii arată că
programul individualizat de muncă presupune că durata zilnică a timpului de lucru este împărțită în două perioade: o perioadă fixă în care personalul se află simultan la locul de muncă și o perioadă variabilă, mobilă, în care salariatul își alege orele de sosire și de plecare, cu respectarea timpului de muncă zilnic.
De pe altă parte, Legea 283 a introdus detalii despre
modul de organizare flexibil presupus de programul individualizat de muncă:
"Prin mod de organizare flexibil a timpului de lucru se înțelege posibilitatea salariaților de adaptare a programului de lucru, inclusiv prin utilizarea formulelor de muncă la distanță (telemuncă sau muncă la domiciliu, n.red.), a programelor de muncă flexibile, programelor individualizate de muncă sau a unor programe de muncă cu timp redus de lucru".
Notă: Programul de lucru individualizat
este diferit față de cel inegal, care presupune că salariatul prestează un număr diferit de ore pe durata săptămânii de lucru, care poate fi implementat, doar cu acordul salariatului.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.