ACCES PREMIUM
De ce premium?
Obligațiile salariatului privind fidelitatea și respectarea secretului de serviciu, utile pentru angajator în lipsa unei clauze de neconcurență
Clauzele de neconcurență sau nedeturnare sunt extrem de utile pentru angajatorii care vor să-și protejeze afacerea și/sau furnizorii de eventuale deturnări sau concurență neloială din partea (foștilor) salariați. Însă, în lipsa acestora, există totuși o serie de obligații ale salariatului, prevăzute de legislația muncii, care îl pot ajuta pe angajator în legătură cu prejudiciile produse de un fost salariat care își deschide o afacere în aceeași domeniu de activitate, folosindu-se de cunoștințele pe care le-a acumulat la jobul precedent, eventual, apelând la aceeași furnizori cu care a lucrat anterior.
Articolul continuă mai jos
Să luăm ca ipoteză situația în care un fost salariat decide să-și deschidă propria afacere, în același domeniu de activitate ca fostul angajator, folosindu-se de aceeași furnizori cu care a avut o relație de muncă și bazându-se pe cunoștințele pe care le-a acumulat la fostul job. Pentru a afla în ce măsură își poate recupera angajatorul prejudiciile create de fostul salariat, în lipsa existenței unei clauze de neconcurență sau
de nedeturnare, am apelat la părerea unor specialiști în dreptul muncii.
"Este greu de estimat în ce măsură angajatorul ar avea pârghii de care să se folosească în cazul unui litigiu generat de eventuale probleme ce țin de deturnarea clientelei / încălcarea fidelității ori chiar neconcurență în măsura în care în contractul individual de muncă cu respectivul salariat nu au fost prevăzute clauze care să securizeze aceste domenii, însă credem că șansele sunt destul de reduse, întrucât un angajator nu are foarte multe soluții pentru a «contracara» o astfel de situație de fapt. Aceasta din perspectiva pur de dreptul muncii, întrucât «speța» ar trebui analizată cu siguranță și cu specialiști în dreptul concurenței. Cu toate acestea, într-o atare situație, având în vedere că există o serie de obligații generale ale tuturor salariaților, prevăzute sumar în legislația muncii, angajatorul poate încerca aplicarea acestora, cum ar fi, de exemplu, obligația salariatului de a «respecta secretul de serviciu» sau obligația de «fidelitate față de angajator»", au explicat, pentru
avocatnet.ro,
Roxana Abrașu, Partener și Coordonator al Practicii de Dreptul Muncii, și Daniel Stăncescu, Asociat, membru al practicii de Dreptul Muncii, din cadrul NNDKP.
Cei doi specialiști afirmă că, în acest context, se poate ajunge la o interpretare teoretică legată de în ce măsură contactarea furnizorilor fostului angajator - pentru a fi apoi folosiți în propriul business de natură similară - este sau nu o încălcare a secretului de serviciu, luând în calcul faptul că fostul salariat ajunge să utilizeze informații confidențiale de care a luat cunoștință prin prisma fostului său rol.
"În funcție de particularitățile fiecărei situații, poate fi analizat contextul existent și se pot elabora strategii menite cel puțin să minimizeze impactul asupra intereselor companiei. Spre exemplu, pot fi avute în vedere, dacă există, prevederi interne din cuprinsul politicilor societății (ce au fost comunicate fostului salariat) și analizat măsura în care pot fi utile într-o asemenea situație delicată. Presupunând că angajatorul a fost suficient de diligent în securizarea propriilor interese în relația cu angajatii săi, fostul salariat se poate teme de eventuale repercusiuni pentru că, în funcție de prejudiciul produs, poate fi ținut răspunzător pentru acoperirea daunelor cauzate fostului angajator", afirmă cei doi avocați.
Specialiștii NNDKP recomandă angajatorilor să acționeze cu diligență în încercarea de a-și securiza interesele, prin negocierea și includerea unor
clauze de confidențialitate, precum și
detalierea clauzelor de fidelitate, deoarece aceste clauze ale contractelor de muncă, alături de reglementările specifice din cuprinsul politicilor existente la nivel de societate, se pot dovedi foarte utile în măsura în care un salariat sau fost salariat amenință interesele companiei, prin dezvăluirea către terți a informațiilor sensibile legate de activitatea companiei, prin deschiderea unei afaceri proprii folosind în majoritate know-how-ul dobândit la angajator etc.
"Și clauza de neconcurență este un instrument existent la îndemâna angajatorilor, uzual folosită în special în relația cu salariații care ocupă poziții cu impact în organizație (poziție senior sau de management și coordonare), însă, în funcție de natura activității desfășurate și de interesul ce se urmărește a fi securizat, poate fi folosită și în relația cu salariații aflați în poziții de execuție, de exemplu, agenți de vânzări care au acces la întreg portofoliul de clienți și care, prin prisma relației mijlocită de angajator, au câștigat încrederea clienților și a furnizorilor", mai spun Roxana Abrașu și Daniel Stăncescu.
Citește și: Conținutul clauzei de neconcurență: Cum ar trebui elaborate prevederile minime pentru a nu fi considerate abuzive de instanțe
Citește mai mult despre
angajatori,
salariati
Specialiști citați în acest articol
Roxana Abrașu oferă consultanță juridică de specialitate privind raporturile de muncă individuale sau colective, fiind implicată în implementarea de strategii de resurse umane, anticiparea problemelor și reducerea riscurilor juridice în contextul aplicării strategiilor de afaceri.
Cu o experiență profesională de peste 13 ani, Roxana asistă clienți locali și internaționali atât în contextul unor proiecte majore, cât și în problematici de dreptul muncii de zi cu zi, în legătură cu desfășurarea activității lor curente.
Cele mai frecvente tipuri de proiecte pe care le coordonează privesc aspecte legate de reguli și politici interne de muncă, raporturi individuale sau colective de muncă, restructurarea forței de muncă, transferuri de activitate locale sau transnaționale, investigații disciplinare, discriminare și hărțuire la locul de muncă, elaborarea strategiei în litigii de muncă.
Unul dintre membrii echipei NNDKP care a lansat Act for Ethics, hub dedicat aspectelor juridice și fiscale în domeniul eticii de business și al conformității, Roxana este totodată vorbitor în cadrul unor evenimente reper privind tematica dreptului muncii și autor de articole publicate de reviste dedicate domeniului HR.
Roxana este apreciată ca un “Next Generation Partner” în Dreptul Muncii în ultima ediție a publicației internaționale Legal 500.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform
termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi o solicitare pe adresa
office@avocatnet.ro.
Comentarii articol (2)