Potrivit legii, ajutorul pentru încălzire se acordă pe bază de cerere și declarație pe propria răspundere privind componența familiei, veniturile acesteia și sistemul de încălzire utilizat (modelul poate fi descărcat de aici).
Apoi, pentru acordarea ajutorului pentru încălzire, indiferent de sistemul de încălzire utilizat, cererile și declarațiile pe propria răspundere se depun, individual sau prin asociațiile de proprietari ori locatari, la primăria localității de domiciliu, de regulă, până la data de 15 octombrie.
Totuși, în situația în care consumatorii vulnerabili îndeplinesc condițiile de acordare a ajutorului pentru încălzire pe parcursul sezonului rece, stabilirea dreptului se face prin dispoziție a primarului, după cum urmează:
- începând cu luna depunerii cererii, pentru cei care au depus documentele până la data de 20 a lunii respective;
- începând cu luna următoare, pentru cei care au depus documentele după data de 20;
- începând cu luna depunerii cererii, pentru beneficiarii de ajutor social al căror drept de ajutor social este stabilit începând cu acea lună, indiferent de data la care a fost depusă cererea.
Sprijinul pentru încălzire se acordă pentru un singur sistem utilizat la încălzirea locuinței, declarat de persoana singură, respectiv de un membru al familiei, care are capacitate deplină de exercițiu al drepturilor civile.
În funcție de sistemul de încălzire utilizat în locuință, categoriile de ajutoare pentru încălzire sunt:
- ajutor pentru încălzirea locuinței cu energie termică în sistem centralizat;
- ajutor pentru gaze naturale;
- ajutor pentru energie electrică;
- ajutor pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.
- în proporție de 100% din valoarea de referință, dar nu mai mult decât consumul facturat, dacă venitul mediu net lunar este de până în 200 lei pe membru de familie/ persoana singură;
- în proporție de 90%, pentru un venit lunar net cuprins între 200,1 și 320 lei;
- în proporție de 80%, pentru un venit lunar net între 320,1 și 440 lei;
- în proporție de 70%, pentru un venit lunar net între 440,1 și 560 lei;
- în proporție de 60%, pentru un venit lunar net între 560,1 și 680 lei;
- în proporție de 50%, pentru un venit lunar net între 680,1 și 920 lei;
- în proporție de 40%, pentru un venit lunar net între 920,1 și 1.040 lei;
- în proporție de 30%, pentru un venit lunar net între 1.040,1 și 1.160 lei;
- în proporție de 20%, pentru un venit lunar net între 1.160,1 și 1.280 lei;
- în proporție de 10%, pentru un venit lunar net între 1.280,1 și 1.386 lei/ membru de familie sau 2.053 de lei pentru persoana singură.
- 250 lei/ lună, pentru gaze naturale;
- 500 lei/ lună, pentru energie electrică;
- 320 lei/ lună, pentru combustibili solizi și/ sau petrolieri.
În plus, pe lângă bani pentru încălzirea locuinței, persoanele cu venituri mici pot primi un ajutor financiar suplimentar pentru energie, destinat acoperirii unei părți din consumul energetic al gospodăriei. Acesta se acordă lunar, pe parcursul întregului an și se poate cumula cu ajutorul pentru încălzire.
Comentarii articol (111)