În Codul muncii, la pachet cu mai multe modificări care-și așteaptă acum promulgarea, o să apară și ideea că în contractele de muncă vor trebui trecute toate sumele de bani și toate avantajele pecuniare pe care le primesc angajații în firma respectivă.
Prevederea care ne indică noua chestiune de inclus în contract sună așa: „suportarea de către angajator a asigurării medicale private, a contribuțiilor suplimentare la pensia facultativă sau la pensia ocupațională a salariatului, în condițiile legii, precum și acordarea, din inițiativa angajatorului, a oricăror alte drepturi, atunci când acestea constituie avantaje în bani acordate sau plătite de angajator salariatului ca urmare a activității profesionale a acestuia, după caz”.
Practic, asta înseamnă că toate bonusurile, al XIII-lea salariu și orice alte sume, oricum s-ar chema ele și oricare ar fi scopul acordării lor pe lângă salariul (cu excepția celor identificate prin legi cu un scop anume, precum diurna, de pildă) vor trebui pe viitor incluse în toate contractele. Măsura, lesne de înțeles este în avantajul angajaților.
Când vorbim de bonusuri, vorbim, în general, de sume de bani pe care angajații le pot primi în anumite perioade pentru că munca lor a fost peste așteptări, pentru că au atins anumite ținte de vânzări ș.a.m.d.. E un supliment salarial, dacă ne permitem o astfel de formulare, ai cărui termeni și condiții le stabilește însă de cele mai multe ori angajatorul, iar uneori vorbim, poate, de negocieri pe cuantumul acestuia sau al uneia ori alteia dintre condiții. Dar, ca principiu, angajatorul e cel care stabilește „ce și cum” -urile acordării unor bonusuri, așa cum stabilește și dacă acordă și cum acordă diversele alte beneficii extrasalariale - evitând însă, pe cât posibil, discriminările între angajați.
În companii s-a încetățenit deja termenul de „politică de beneficii”, pe care, așa cum subliniază specialiștii în relații de muncă (și fiscalitate, totodată), fiecare angajator trebuie să o aibă „așternută” în bucătăria internă a firmei - o parte sau o anexă a regulamentului intern. Un avocat ne explica însă, acum un an, și de ce nu e ideal ca modul de acordare a beneficiilor extrasalariale să fie inclus în contractele de muncă, fiind astfel mai greu de renunțat la ele atunci când criterii obiective o impun. Desigur, avocatul se raporta la condițiile legislative actuale, care nu le impun angajatorilor să treacă în contract chiar tot ce le dau angajaților lor.
Problema este tocmai modul în care, adesea lipsit de obiectivitate, sunt eliminate de azi pe mâine beneficiile extra și bonusurile pe care le primeau anterior angajații. Uneori, promisiunea acordării lor îmbracă doar o formă verbală, nimic mai mult. Cert e că auzim adesea în practică, din partea angajaților, că angajatorii iau decizii subiective și nefundamentate în sensul eliminării bonusurilor: „luna asta nu-ți acord bonus pentru că ai avut medical” sau „luna asta nu primești bonus pentru că nu te-ai purtat cum trebuie cu clientul Cutare”.
Practic, în condițiile legislative actuale, bonusurile și alte beneficii extrasalariale sunt o carte pe care angajatorii o joacă adesea lipsit de transparență și inechitabil față de angajați. Uneori, bonusurile sunt promise scriptic sau doar verbal, dar neacordate practic, alteori sunt prevăzute scriptic, dar condițiile în care se pot acorda sau nu nu sunt detaliate nicăieri, iar angajații nu au la ce să se raporteze pentru a ști dacă, cu adevărat, sunt descalificați de la acordarea lor sau nu.