Opinie: Opt sute de lucrători la negru la același angajator. Cât de mult ne poate speria o amendă de 200.000 de lei?

Nu faptul că se întâmplă rar și foarte rar ca un angajator să fie sancționat cu astfel de amendă este important, pentru că, potrivit principiului bunei credințe și al consensualității, nu ar trebui să existe astfel de situații, ci importanța valorii sociale apărate de legiuitor, iar aici avem în vedere mai multe riscuri și/sau dezavantaje ale salariaților și nici nu putem exclude alte aspecte care țin de interesul statului privind colectarea contribuțiilor și impozitului pentru salarii și altele care țin de concurența loială în raport cu ceilalți angajatori din același domeniu.

Pentru început, trebuie să avem în vedere dispozițiile din Codul muncii privind munca nedeclarată și subdeclarată, dar și sancțiunile care pot fi aplicate atunci când, instituția cu atribuții în domeniu, Inspecția Muncii, le poate aplica atunci când constată încălcarea acestora.

Practic, în cazul muncii nedeclarate, un angajator poate fi sancționat cu amendă de 20.000 de lei pentru fiecare persoană care prestează o activitate  în beneficiul său și sub autoritatea  sa, fără ca acest raport juridic de muncă să îmbrace forma scrisă, să fie înregistrat în registrul electronic de evidență a salariaților și să fie transmis acest registru potrivit HG 905/2017, iar veniturile salariale să fie declarate corespunzător.

Textul care stabilește această sancțiune prevede și o limită maximă în privința amenzii, în sensul că aceasta nu poate depăși 200.000 de lei, oricare ar fi numărul persoanelor depistate că prestează muncă nedeclarată.

Am precizat că „poate fi aplicată” o astfel de amendă pentru că, în realitate, pentru munca nedeclarată au fost aplicate și avertismente, fapt declarat chiar de către Inspecția Muncii.

Revenind la nivelul maxim al sancțiunii, dacă facem un calcul simplu, constatăm că o amendă de 200.000 de lei este de natură să descurajeze angajatorii de mici dimensiuni, cei care, cel mai probabil, în astfel de situații ar fi destabilizați serios din punct de vedere financiar, însă de la 21 de salariați în sus care lucrează la negru poate fi chiar un avantaj o astfel de limitare.

Să luăm, de exemplu, cazul recent, cel în care au fost identificați 827 de lucrători care prestau, fără contract individual de muncă, în beneficiul și sub autoritatea unui singur angajator și sancțiunea aplicată a fost de 200.000 de lei, potrivit art. 260 alin (1) lit. e) și/sau e¹) din Codul muncii.

Și pentru a evidenția aspectele negative ale unei astfel de situații, vom avea în vedere riscurile salariaților, pierderea statului, concurența loială și ineficiența sancțiunii după un anumit prag.

Salariații se expun, așa cum precizează și Inspecția Muncii, plecând de la dispozițiile legale, unor riscuri, cum ar fi:

1. Nu pot beneficia de asistență medicală gratuită,
2. Nu pot beneficia de ajutor de șomaj,
3. Le este afectat dreptul la pensie
   și aș completa cu faptul că:
4. Nu au garanția achitării întocmai și la timp a drepturilor salariale și că
5. Nu pot beneficia de concediul de odihnă anual plătit.

Lista poate continua, în mod evident, cu celelalte drepturi prevăzute de Codul muncii și de întreg ansamblul normativ care reglementează, la nivel intern, european și internațional, relațiile de muncă.

În lipsa limitării cuantumului maxim al amenzii pentru muncă nedeclarată, matematic, angajatorul respectiv ar fi fost sancționat cu o amendă de - atenție! - 16.540.000 de lei (aprox. 3,3 milioane de euro), adică o sumă care ar fi putut destabiliza financiar orice angajator, indiferent de puterea sa financiară și ar fi fost de natură să descurajeze astfel de situații.

Putem considera că, în astfel de situații și potrivit dispozițiilor legale, un angajator care alege să nu încheie în mod legal contracte de muncă pentru cel puțin 21 de salariați primește „un discount” de 10% pentru fiecare contract neîncheiat, neînregistrat și/sau nedeclarat, iar în acest caz discutăm despre peste 16 milioane de lei „reducere”.

Cu alte cuvinte, bugetul de stat pierde, numai din limitarea sancțiunii, această sumă de bani pentru că din punct de vedere fiscal lucrurile ne duc cu gândul chiar la „un profit” al angajatorului care alege să nu respecte, „la nivel industrial”, dispozițiile legale.

Astfel, de la 1 august 2022 nu mai contează dacă avem în vedere raporturi juridice de muncă cu normă întreagă sau cu timp parțial, pentru că din punct de vedere fiscal ne putem raporta la nivelul salariului minim brut pe țară garantat în plată, acesta fiind în acest moment 2.550 de lei.

Considerând un nivel mediu în privința contribuțiilor și impozitului de 41%, constatăm că pentru 827 de contracte, angajatorul ar fi trebuit, dacă ar fi încheiat, înregistrat și declarat toate aceste contracte, să rețină și să vireze cel puțin 864.600 de lei lunar.

Diminuând această sumă cu cea pe care, se presupune că urmează să o achite în urma aplicării sancțiunii, adică cu 200.000 de lei, constatăm că numai pentru o lună există un plus de peste 100.000 de euro, fără a lua în calcul faptul că, din punct de vedere juridic, potrivit art. 260 alin (1¹) din Codul muncii, s-ar putea plăti chiar jumătate din amenda respectivă.

Am precizat că „se presupune” că o va achita pentru că, tot din punct de vedere legal, are posibilitatea să conteste sancțiunea.

Dacă ne raportăm la concurenții angajatorului respectiv și luăm în calcul că aceștia și-ar executa cu bună-credință obligațiile, este evident dezavantajul pe care o astfel de situație îl generează și faptul că fondul de salarii diminuat cu peste 60% în cazul celor care încalcă dispozițiile legale nu poate fi considerată o concurența loială.

Practic, stabilirea unui prag maxim în privința sancționării muncii nedeclarate sau subdeclarate, după caz, deși aduce prejudicii atât salariaților, cât și statului și celorlalți competitori, generează o situație în care cei care nu respectă dispozițiile legale pot fi chiar în avantaj, iar acest lucru încalcă chiar principiul egalității în fața legii prevăzut de Constituție.

Tot în acest context trebuie precizat că alin (4) al art. 264 din Codul muncii („Constituie infracțiune și se sancționează cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau cu amendă primirea la muncă a mai mult de 5 persoane, indiferent de cetățenia acestora, fără încheierea unui contract individual de muncă.”) a fost abrogat de OUG 53/2017, în Nota de fundamentare fiind precizat că „din analiza modului de soluționare a acestor dosare penale, în cvasitotalitatea cazurilor, organul de cercetare penală și instanța de judecată au pronunțat soluții de neîncepere a urmăririi penale sau de achitare, după caz, în considerarea lipsei de pericol social al faptei.”