ACCES GRATUIT
UPDATE: Oficial: Angajarea victimelor violenței domestice sau ale traficului de persoane va fi subvenționată de stat
Pentru a stimula angajarea victimelor violenței domestice sau ale traficului de persoane s-a stabilit, printr-o lege publicată azi în Monitorul Oficial, ca angajatorii să primească o subvenție de la stat în cuantum de 2.250 de lei pentru încadrarea în muncă a acestor persoane. Pentru aplicarea măsurii e nevoie și de modificarea normelor din domeniu, termenul pentru asta fiind luna iunie.
Articolul continuă mai jos
Legea 45/2025, ce se aplică din
11 aprilie, urmărește introducerea în
Legea 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă și a persoanelor care sunt
victime ale violenței domestice protejate prin ordin de protecție sau ale traficului de persoane și care nu au putut ocupa un loc de muncă în rândul beneficiarilor de servicii gratuite de formare profesională.
De asemenea, alături de
șomerii de lungă durată, cei de peste 45 de ani, cei care sunt unici susținători ai familiilor monoparentale sau tinerii NEET (persoane cu vârsta cuprinsă între 16 ani şi 25 de ani, care nu au loc de muncă, nu urmează o formă de învăţământ şi nu participă la activităţi de formare profesională), și pentru
angajarea victimelor violenței domestice pentru care a fost emis un ordin de protecție sau a victimelor traficului de persoane firmele vor putea cere, de la stat, o subvenție în cuantum de 2.250 lei timp de 12 luni. Suma va fi acordată dacă aceste persoane sunt încadrate cu contract de muncă pe perioadă nedeterminată, existând obligația menținerii raporturilor de muncă sau de serviciu cel puțin 18 luni.
Pentru a putea accesa aceste beneficii, persoanele pentru care a fost emis un ordin de protecție vor trebui să fie înregistrate ca șomeri în evidența agențiilor pentru ocuparea forței de muncă județene, respectiv a municipiului București.
"Soluția pentru scoaterea persoanelor din vulnerabilitate nu este asistența socială pe termen lung, ci crearea de oportunități astfel încât persoanele vulnerabile să se poată integra în societate și să devină active din punct de vedere social și economic. Creșterea independenței financiare va duce la diminuarea riscului de întoarcere la abuzator, cu efecte de scădere a fenomenului violenței domestice, dar și cu efecte pozitive de diminuare în timp a costurilor violenței domestice suportate de statul român", se arată în expunerea de motive a inițiatorilor propunerii legislative.
După ce legea va intra în vigoare, vor trebui modificate, printr-un proiect de HG propus de Ministerul Muncii, și normele de aplicare ale Legii 76/2002, termenul fiind stabilit pentru
10 iunie.
--
Acest material este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale, conform termenilor și condițiilor de furnizare a serviciilor avocatnet.ro. Conform legislației în vigoare, este strict interzisă copierea, reproducerea, redistribuirea, republicarea sau orice altă formă de reutilizare a acestui conținut, integral sau parțial, fără consimțământul scris al avocatnet.ro. Nerespectarea acestor prevederi poate atrage răspunderea civilă, contravențională sau penală.
Comentarii articol (0)